Start > Ritul latin > Duminica a XXV-a (A)

Duminica a XXV-a (A)

30 August 2008
988 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXV-a de peste an (Anul A)

Isus a spus ucenicilor săi această parabolă: “Împărăția cerurilor este asemenea unui gospodar înstărit care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. S-a înțeles cu ei să le plătească un dinar pe zi și i-a trimis în via sa… Către ora cinci a ieșit din nou și a găsit pe alții stând acolo și le-a zis…: «Mergeți și voi în via mea!». Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a spus administratorului său: «Cheamă-i pe lucrători și dă-le plata, începând însă cu cei din urmă și terminând cu cei dintâi». Venind cei care au început lucrul abia la ora cinci după-amiază a primit fiecare câte un dinar. Când au ajuns la rând cei dintâi… au primit tot câte un dinar…”. (Mt 20,1-16a)

Printr-o altă serie de parabole, propuse pentru duminicile xxiv, xxv și xxvi, Isus Cristos a definit ce este Împărăția lui Dumnezeu. Aceste parabole însă comportă tot mai mult o notă polemică și aceasta deoarece firul evenimentelor relatate de sf. Matei se apropie de etapa finală care va culmina cu arestarea și cu uciderea Învățătorului din Nazaret.

Parabola propusă pentru această duminică definește Împărăția cerurilor prin intermediul atitudinii unui gospodar înstărit care tocmește lucrători pentru via sa în mai multe momente ale zilei, inclusiv în ceasul al unsprezecelea (ora 5 pm). Dacă însă cu cei dintâi se înțelege să le plătească un salariu normal, celor tocmiți pe parcursul zilei le promite că vor primi ce li se cuvine, în timp ce celor din urmă nu le promite nimic. Surpriza pe care o rezervă stăpânul viei este aceea de a-i fi plătit atât pe cei din urmă cât și pe cei tocmiți pe parcursul zile și chiar și pe cei cu care s-a înțeles la prima ora a zilei cu câte un dinar (salariul normal pentru o zi de muncă). Procedând astfel stăpânul nu comite nicio nedreptate față de cei tocmiți la prima oră a zilei, chiar dacă aceștia văd cu ochi rău gestul stăpânului și chiar murmură împotriva lui, ba chiar revelează o bunătate iubitoare față de cei din urmă și o libertate de face ce vrea cu bunurile sale.

Prin urmare, dreptatea, bunătatea și libertatea sunt trăsături caracteristice ale Împărăției cerurilor, trăsături pe care le întrupează stăpânul viei (în care nu putem să nu-l vedem pe Isus Cristos și prin el pe Dumnezeu).

Fraților, fie că voi trăi, fie că voi muri, măreția lui Cristos se va arăta în trupul meu; căci pentru mine a trăi înseamnă Cristos și a muri este un câștig. Dar dacă trăind în această lume înseamnă a presta o muncă folositoare, nu știu ce trebuie să aleg. Mă simt atras în două părți: pe de o parte aș dori să mă despart de trup ca să fiu împreună cu Cristos, ceea ce ar fi mult mai bine, dar pe de altă parte pentru voi este de trebuință să rămân în trup. Cu o condiție însă, ca voi să duceți o viață vrednică de evanghelia lui Cristos. (Fil 1,20c-24.27a)

Așa cum se destăinuiește în acest fragment al Epistolei către Filipeni, sf. Pavel (Paul) dă dovada unei persoane profund atașate de Isus Cristos. Acest atașament Apostolul i-L datorează Mântuitorului din ziua în care Acesta și-a arătat bunăvoința față de el. Transpusă în prisma textului evanghelic, situația lui Pavel seamănă cu cea a ultimilor veniți față de care Stăpânul nu are nicio datorie și cărora le arată o bunăvoință mântuitoare.

În momentul în care Apostolul își redactează scrisoarea, el se află în închisoare și nu știe dacă își va mai recăpăta libertatea sau va fi dat morții. Indiferent, însă, de deznodământ el știe că îi aparține lui Cristos și, fie că-și va relua într-o zi activitatea apostolică, fie că va muri, El își va arăta măreția în trupul lui.

Ritul latin