Start > Ritul latin > Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci

30 August 2008
1,625 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Înălțarea Sfintei Cruci

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: “Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer. După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viață veșnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”. (In 3,13-17)

Dincolo de modul în care Lemnul Crucii preasfinte a fost descoperit și pus în mare cinste de către sf. Elena, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (numită de unii sfinți părinți Paștele de toamnă) ne invită, la începutul anotimpului morții vegetației, să reconsiderăm semnificația Pătimirii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Accentele pe care le privilegiază textul evanghelic al acestei sărbători sunt următoarele: 1. Cel care ne poate revela profunda semnificație a Jertfei de pe Cruce nu este altul decât Cel care s-a coborât din, adică Fiul Omului; 2. Apropierea Evenimentului Crucii de cel al înălțării șarpelui în pustiu (Nm 21,8-9) este menită să scoată în evidență în Jertfa ce se consumă pe acest “altar” sursa de viață, de viață veșnică pentru oricine crede în El [Fiul Omului]; 3. Jertfa ce s-a consumat pe Cruce este rodul unei atari iubiri a lui Dumnezeu care a mers până acolo încât l-a dat pe Fiul său unul-născut. Iar amploarea iubirii divine se dovedește a fi cu atât mai mare cu cât jertfea Fiului avea drept scop mântuirea și nu osândirea lumii.

Așadar, pentru nimeni nu există mântuire dacă, prin credință, nu asimilează în propria existență logica Crucii așa cum Isus Cristos a revelat-o și a trăit-o.

Fraților, Isus Cristos rămânând Dumnezeu, nu a ținut cu orice preț să apară egal cu Dumnezeu, dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului și devenind asemenea oamenilor. După înfățișare era considerat un om ca toți ceilalți. S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce. De aceea și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ și în adâncuri să-și plece genunchiul și orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul!(Fil 2,6-11)

Imnul proclamat la lectura a doua a acestei sărbători (Fil 2,6-11) este menit să ne indice nu doar nivelul profund de percepție a misterului (logicii) Crucii de către comunitatea primară, cât mai ales conținutul lui pe care să ni-l însușim noi creștinii de astăzi. În substanță, imnul pune în lumină procesul prin care întreaga făptură, în cer, pe pământ și în adâncuri ajunge la acea glorie de adoratoare și de proclamatoare a lui Isus Cristos ca Domn. Acest proces presupune ca, în prealabil, Cristos să fi “renunțat” la egalitatea sa cu Dumnezeu și să fi luat firea sclavului; să se fi umilit prin obediență (față de voința Tatălui) până la a accepta moartea pe cruce. Doar o astfel de kenoză a putut genera transfigurarea și glorificarea lui Isus Cristos și a întregii făpturi împreună ce El.

Acest proces, astfel schematizat, este valabil atât la scară cosmică cât și la scara mai redusă a fiecărei persoane.

Ritul latin