Start > Ritul latin > Duminica a XXI-a de peste an, Anul A

Duminica a XXI-a de peste an, Anul A

23 August 2008
1,015 afișări

Autor: pr. Petru Tamaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXI-a de peste an (Anul A)

Un copil a ajuns acasă cu lacrimi în ochi. Bunicul îi alergă în întâmpinare și-l strânse în brațe. Copilul continua să plângă. Bunicul îl mângâie, încercând să-l liniștească. “Te-au bătut?” – îl întrebă. Băiatul dădu din cap că nu. “Ți-au furat ceva?” “Nu”, spuse copilul. “Dar atunci ce ți s-a întâmplat?”, îl întrebă bunicul îngrijorat. Copilul își trase respirația, apoi începu să povestească: “Ne jucam de-a v-ați ascunselea, iar eu m-am ascuns foarte bine. Așteptam acolo, dar timpul trecea… La un moment dat am ieșit afară și… mi-am dat seama că terminaseră jocul, plecaseră toți acasă și nimeni nu venise să mă caute!” Sughițurile îi scuturau pieptul micuțului. “Înțelegi? Nimeni n-a venit să mă caute!”

Cine era acest copil pentru colegii săi de joacă? Era un oarecare, unul dintre cei mulți, unul a cărui absență n-ar observa-o nimeni. Cine era el pentru bunicul? Era nepotul său, era un apropiat, era cineva, iar absența lui reprezenta o pierdere. Evanghelia acestei duminici, în prima ei parte așază pe buzele lui Cristos două întrebări: “Cine spune lumea că sunt eu”, și “cine spuneți voi că sunt eu?”.

Pentru lume, pentru evrei el era Ioan Botezătorul – predicatorul puternic. Irod a spus despre el că este “Ioan Botezătorul care a înviat din morți”, adică unul care condamnă păcatul, care are puterea să înlocuiască viața de păcat cu una de sfințenie, o viață de care lumea fugea, fugea spre întuneric. Alții spuneau că este Ilie, cel care împarte lumea în două: pentru Dumnezeu sau pentru Baal, între cei care merg pe picioarele lor și cei care umblă după idoli morți. Alții spuneau despre el că este Ieremia, profetul care strigă și cheamă la pocăință, omul durerilor, omul plânsului, al lacrimilor, care plângea un popor ce stătea departe de Dumnezeu. Isus a vărsat lacrimi pentru cetate, dar n-a fost Ieremia, el a fost profetul care a putut să transforme lacrimile în cântări de bucurie (pentru femeia nenorocită a cărei fiică era posedată, pentru femeia care își ducea singurul fiu la mormânt). El schimbă lacrimile în bucurie. Alții spuneau că este unul dintre proroci, unul care aduce o înnoire. Isus însă nu a adus o înnoire, el a adus sfârșitul legii, el este calea cea nouă a harului. Urmează apoi răspunsul dat de Petru la cea de-a doua întrebare: “Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” “Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Răspunsul lui Petru se naște din trăirea unei întâlniri personale cu Isus, e rodul apropierii dintre ucenic și maestrul său. Când Isus va fi pentru noi un prieten, un apropiat, vom putea da răspunsul lui Petru; înstrăinându-ne de el nu-l vom considera decât un oarecare între mulți alții. Exact ca în exemplul cu care am început această predică. Dacă s-ar fi jucat și bunicul de-a v-ați ascunselea cu siguranță n-ar fi plecat fără să-și caute nepotul. Pe Dumnezeu îl simți aproape, simți căldura iubirii sale, simți mângâierea brațului său abia atunci, când stai în compania sa, când îl asculți, când ești prietenul lui.

Întrebările adresate atunci ucenicilor se îndreaptă astăzi spre noi. Răspunsul va depinde de relația pe care o avem cu Isus. Tinerii, angrenați în tensiunea conturării unui viitor solid: dacă pentru ei Cristos va fi un prieten, un apropiat, dacă Euharistia va fi în centrul vieții lor, atunci Isus este pentru ei Fiul lui Dumnezeu, care-i întărește, care le indică drumul, care-i face fericiți, care nu-i lasă singuri; dacă însă Isus este abandonat atunci el nu va fi decât unul care le strică planurile și le încurcă visele. Adulții, fermentul societății, cei care conduc lumea, care fac legile: dacă pentru ei Isus este un apropiat, un prieten, Fiul lui Dumnezeu, atunci societatea în care trăim va fi o societate a păcii, a buneînțelegeri, a valorilor auntetice; dacă însă creștinismul este înțeles doar ca un spin în calea libertății și a democrației, Cristos nu va fi decât un oarecare, unul care obturează calea spre o libertate greșit înțeleasă. Bătrânii, loviți de boală, pironiți la pat sau în cărucioare. Dacă Cristos este un străin, atunci disperarea și deznădejdea sunt pâinea lor cea de toate zilele. Un bolnav pentru care Cristos este totul, pentru care Cristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, în ciuda durerii și a singurătății, are chipul senin, are siguranța că viața lui este în mâinile lui Dumnezeu și că nimeni nu-l poate smulge din brațele sale.

Cauza tuturor crizelor morale, etice, spirituale, prin care trece astăzi omenirea, spunea un renumit profesor de teologie, este de fapt o criză de credință. Cine este Isus Cristos pentru tine? Dacă el este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, atunci niciun efort nu este prea mare pentru a trăi ca un adevărat creștin, pentru a da societății în care trăiești un chip creștin, pentru a îmbrățișa viața pe care ai primit-o ca pe un dar lui Dumnezeu, pentru a înțelege durerea și suferința, niciodată nu am fi plictisiți și fără poftă de viață. Cine este Isus Cristos pentru tine creștinule care participi la această sfântă jertfă?

Evanghelia acestei duminici continuă cu prezentarea unor misiuni speciale pe care Isus i-o încredințează lui Petru. Mai întâi îi schimbă numele. Îl numește Chefa, adică piatră. L-a numit astfel pentru că va trebui să devină o piatră, fundament sigur pentru Biserică. Piatră de sprijin, nu piatră de poticneală. Pentru comunitățile din Siria, destinatare directe ale acestei pagini de evanghelie, Petru era un reper spiritual, era liderul acelei comunități. Este imaginea liderului din toate timpurile, pentru că în jurul lui se adună comunitatea, el devine punct de reper. Orice conducător ar trebui să știe că misiunea sa este aceea de a fi piatră de sprijin nu piatră de poticneală pentru ceilalți.

În al doilea rând Isus îi dă lui Petru cheile împărăției pentru a lega și a dezlega, adică pentru a reconcilia persoanele între ele și cu Dumnezeu. În anii 80-90, în Siria, din cauza credinței în Isus, erau multe tensiuni în comunitate și erau diviziuni în familii. Unii îl acceptau pe Isus ca Mesia, alții nu. Sfântul Matei insistă pentru reconciliere. Reconcilierea a fost și continuă să fie și astăzi una dintre datoriile cele mai importante ale conducătorilor, a liderilor lumii, a comunităților locale. Imitându-l pe Petru, ei trebuie să lege și să dezlege, adică, să facă tot posibilul pentru reconciliere, pentru acceptarea reciprocă, pentru construirea adevăratei fraternități. În mod paradoxal, în aceste săptămâni, în timp ce la Beijing se desfășurau Jocurile Olimpice, gândite inițial ca un timp de pace, în care să înceteze toate conflictele dintre oameni, în lume răsunau și mai puternic armele războiului, producând suferință și durere. Reconcilierea și pacea nu e doar misiunea Bisericii, e misiunea tuturor.

Petru a mărturisit: “Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!”. Își imagina probabil un Mesia glorios, dar în a doua parte a evangheliei Isus îl corijează: este necesar ca Mesia să sufere și să moară la Ierusalim. Dacă Petru îl acceptă pe Isus ca Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, trebuie să-l accepte și ca Mesia servitor care va fi dat la moarte. Nu doar triumful gloriei, dar chiar drumul crucii. Mesia fără cruce, e un schilod. Cristos purtând crucea este un Mântuitor. De la Cristos încoace nu există mântuire fără cruce. Suferința face parte din viața omului. O experimentăm cu toții, în diferite forme: părăsiți de cei dragi, abandonați în singurătate, lipsiți de cele necesare unui trai decent, nedreptățiți și chiar nevoiți să petrecem o bună a parte a zilelor noastre într-o încăpere, pironiți la pat sau într-un cărucior. Cristos a mers înaintea noastră, fiind cel dintâi, care, deși fără păcat, a experimentat suferința în trupul lui. Noi, dacă vrem să fim ucenicii săi, dacă vrem să ajungem la mântuire va trebui să parcurgem același drum, un drum al durerii.

Vă invit în final să ne adresăm lui Dumnezeu împreună cu sfântul apostol Paul din lectura a doua de astăzi: “Cât de adâncă este bogăția, înțelepciunea și știința lui Dumnezeu! Hotărârile sale sunt de necuprins și căile sale sunt de nepătruns! Cine i-a dat lui mai înainte ceva ca să aibă dreptul de a primi ceva în schimb? Căci toate sunt de la el, prin el și pentru el. Lui să-i fie mărire în veci! Amin!

Ritul latin