Start > Ritul latin > A construi Biserica lui Cristos

A construi Biserica lui Cristos

22 August 2008
1,165 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXI-a de peste an (Anul A)

Papa Ioan al XXIII-lea a fost Pontif roman în timpul dificilei perioade a anilor 1960, când părea că totul se prăbușește. Preoția era în criză, viața religioasă era în criză, căsătoria era în criză, credința era în criză, Biserica era în criză. Papa lucra din greu ore în șir încercând să facă față acestor probleme. Într-o seară, după o zi epuizantă la birou, a mers în capela lui privată pentru recitarea Orelor înainte de a se retrage la culcare, dar era prea obosit și prea stresat pentru a se concentra sau a se ruga. După câteva minute de efort zadarnic, s-a ridicat și a spus: “Doamne, Biserica este a Ta. Eu merg la culcare”. Dificultățile l-au făcut pe Papa să recunoască faptul că Biserica aparține lui Cristos.

Isus însuși a spus acest lucru în urmă cu 2000 de ani: “Tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica mea, și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16,18). Acest pasaj e crucial pentru o înțelegere adecvată a ceea ce este Biserica, și a rolului nostru în Biserică. Pentru că aceasta este declarația cea mai explicită pe care a făcut-o Isus în Evanghelii cu privire la Biserică. În primul rând, pasajul ne spune că Biserica aparține lui Isus. Ea nu aparține nici lui Petru, nici discipolilor. Păstorii și liderii religioși care gândesc și acționează ca și când Biserica ar fi a lor sunt asemenea muncitorilor la o fermă care se poartă de parcă ferma ar fi a lor. Toți membrii poporului lui Dumnezeu au fost chemați ca împreună-lucrători în via lui Cristos, deși unii lucrează ca șefi peste ceilalți. Dar Biserica nu ne aparține nouă. Noi aparținem Bisericii. Proprietarul Bisericii este Cristos.

În al doilea rând, pasajul ne spune că Isus este cel care construiește Biserica Sa. El este constructorul șef care are planurile de construcție în mâinile Lui. Cooperatorii umani sunt asemenea zidarilor și dulgherilor angajați de constructorul șef pentru a-l ajuta cu construcția. Rolul nostru este acela de a asculta și de a urma instrucțiunile Lui, făcându-ne partea noastră mică în marele plan al șefului. Muncitorii care rămân fixați pe propriile lor idei despre cum ar trebui să fie clădirea în loc să urmeze instrucțiunile date de șef se vor trezi lucrând în contra șefului. Dacă Isus este proprietarul și constructorul Bisericii, care este rolul nostru? Este exact rolul pe care îl are Petru. Împreună cu Petru suntem pietrele de construcție ale Bisericii. Petru este piatra de temelie și noi suntem pietrele cu care este construită Biserica.

“Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală pentru o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Petru 2,5). Pasivul “sunteți zidiți” indică faptul că Dumnezeu este constructorul și nu noi. Rolul nostru este de a-i permite lui Dumnezeu să se folosească de noi. Întrebarea pe care ne-o putem pune astăzi este: “Cum se folosește Dumnezeu de mine pentru a construi Biserica Lui? Îl las pe Dumnezeu să mă folosească?” Nu trebuie să uităm că oricât de mică ar fi o piatră, constructorul șef tot poate să o folosească pentru a face ceva frumos.

Unui faimos artist care realiza vitralii i s-a cerut să facă un portret imens pentru fereastra catedralei din Chartres, Franța. Mai întâi a așezat toate bucățile pe care urma să le folosească pe podeaua catedralei. Între aceste uimitoare bucăți de sticlă se afla una mică, transparentă, cât o unghie. Pe măsură ce portretul vitraliu era asamblat, acea mică piesă rămânea pe podea. Doar piesele mari, colorate, au fost folosite. În ziua terminării ferestrei, întregul oraș s-a adunat să vadă dezvelirea portretului. Artistul a tras pânza care îl acoperea și mulțimea a exclamat uimită de frumusețea ferestrei colorate strălucind în lumina soarelui. După câteva secunde, însă, mulțimea a devenit tăcută. Oamenii simțeau că lipsește ceva, că portretul nu este terminat. Marele artist a mers atunci spre locul unde se afla mica bucată de sticlă, a ridicat-o și a așezat-o în portret, chiar în mijlocul ochiului lui Isus. Când soarele a ajuns pe acea piesă, i-a dat o strălucire uimitoare. Lucrarea de artă era acum completă. Fără acea bucățică de sticlă lucrarea era incompletă. În marele plan al construcției Bisericii lui Dumnezeu, fiecare dintre noi se poate considera a fi acea bucată de sticlă – atât de mică și totuși indispensabilă.

Ritul latin