Predici

Papa Ioan al XXIII-lea a fost Pontif roman în timpul dificilei perioade a anilor 1960, când părea că totul se prăbuşeşte. Preoţia era în criză, viaţa religioasă era în criză, căsătoria era în criză, credinţa era în criză, Biserica era în criză. Papa lucra din greu ore în şir încercând să facă faţă acestor probleme. Într-o seară, după o zi epuizantă la birou, a mers în capela lui privată pentru recitarea Orelor înainte de a se retrage la culcare, dar era prea obosit şi prea stresat pentru a se concentra sau a se ruga. După câteva minute de efort zadarnic, s-a ridicat şi a spus: “Doamne, Biserica este a Ta. Eu merg la culcare”. Dificultăţile l-au făcut pe Papa să recunoască faptul că Biserica aparţine lui Cristos.

Isus însuşi a spus acest lucru în urmă cu 2000 de ani: “Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16,18). Acest pasaj e crucial pentru o înţelegere adecvată a ceea ce este Biserica, şi a rolului nostru în Biserică. Pentru că aceasta este declaraţia cea mai explicită pe care a făcut-o Isus în Evanghelii cu privire la Biserică. În primul rând, pasajul ne spune că Biserica aparţine lui Isus. Ea nu aparţine nici lui Petru, nici discipolilor. Păstorii şi liderii religioşi care gândesc şi acţionează ca şi când Biserica ar fi a lor sunt asemenea muncitorilor la o fermă care se poartă de parcă ferma ar fi a lor. Toţi membrii poporului lui Dumnezeu au fost chemaţi ca împreună-lucrători în via lui Cristos, deşi unii lucrează ca şefi peste ceilalţi. Dar Biserica nu ne aparţine nouă. Noi aparţinem Bisericii. Proprietarul Bisericii este Cristos.

În al doilea rând, pasajul ne spune că Isus este cel care construieşte Biserica Sa. El este constructorul şef care are planurile de construcţie în mâinile Lui. Cooperatorii umani sunt asemenea zidarilor şi dulgherilor angajaţi de constructorul şef pentru a-l ajuta cu construcţia. Rolul nostru este acela de a asculta şi de a urma instrucţiunile Lui, făcându-ne partea noastră mică în marele plan al şefului. Muncitorii care rămân fixaţi pe propriile lor idei despre cum ar trebui să fie clădirea în loc să urmeze instrucţiunile date de şef se vor trezi lucrând în contra şefului. Dacă Isus este proprietarul şi constructorul Bisericii, care este rolul nostru? Este exact rolul pe care îl are Petru. Împreună cu Petru suntem pietrele de construcţie ale Bisericii. Petru este piatra de temelie şi noi suntem pietrele cu care este construită Biserica.

“Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Petru 2,5). Pasivul “sunteţi zidiţi” indică faptul că Dumnezeu este constructorul şi nu noi. Rolul nostru este de a-i permite lui Dumnezeu să se folosească de noi. Întrebarea pe care ne-o putem pune astăzi este: “Cum se foloseşte Dumnezeu de mine pentru a construi Biserica Lui? Îl las pe Dumnezeu să mă folosească?” Nu trebuie să uităm că oricât de mică ar fi o piatră, constructorul şef tot poate să o folosească pentru a face ceva frumos.

Unui faimos artist care realiza vitralii i s-a cerut să facă un portret imens pentru fereastra catedralei din Chartres, Franţa. Mai întâi a aşezat toate bucăţile pe care urma să le folosească pe podeaua catedralei. Între aceste uimitoare bucăţi de sticlă se afla una mică, transparentă, cât o unghie. Pe măsură ce portretul vitraliu era asamblat, acea mică piesă rămânea pe podea. Doar piesele mari, colorate, au fost folosite. În ziua terminării ferestrei, întregul oraş s-a adunat să vadă dezvelirea portretului. Artistul a tras pânza care îl acoperea şi mulţimea a exclamat uimită de frumuseţea ferestrei colorate strălucind în lumina soarelui. După câteva secunde, însă, mulţimea a devenit tăcută. Oamenii simţeau că lipseşte ceva, că portretul nu este terminat. Marele artist a mers atunci spre locul unde se afla mica bucată de sticlă, a ridicat-o şi a aşezat-o în portret, chiar în mijlocul ochiului lui Isus. Când soarele a ajuns pe acea piesă, i-a dat o strălucire uimitoare. Lucrarea de artă era acum completă. Fără acea bucăţică de sticlă lucrarea era incompletă. În marele plan al construcţiei Bisericii lui Dumnezeu, fiecare dintre noi se poate considera a fi acea bucată de sticlă – atât de mică şi totuşi indispensabilă.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin