Predici

Isus a spus mulţimilor: “Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om, găsind-o, o ascunde din noi şi, cuprins de bucurie, se duce, vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi îl cumpără. Împărăţia cerurilor se mai poate asemăna cu un năvod aruncat în mare care strânge tot felul de peşti. Când s-a umplut, pescarii îl trag la ţărm, se aşază şi aleg peştii buni în coşuri, iar pe cei răi îi aruncă…” (Mt 13,44-52)

În această duminică ne sunt propuse spre meditare ultimele parabole ale Mt 13. Două dintre ele pun accentul, pe de-o parte, asupra valorii Împărăţiei cerurilor atunci când o compară cu o comoară sau cu un mărgăritar de mare preţ, dar, pe de altă parte şi în mod deosebit, asupra eforturilor pe care cei care ştiu să le aprecieze le fac pentru a le dobândi: vând tot ce au ca să cumpere comoara. A treia parabolă privilegiază mai curând calitatea celor care urmează să facă parte din Împărăţie atunci când ni-i prezintă pe pescarii care aleg peştii buni pentru a-i pune în coşuri, iar peştii răi îi aruncă. Dacă am citi această ultimă parabolă prin prisma primelor două am putea spune că peştii buni ar fi cei care şi-au agonisit comoara sau mărgăritarul de mare preţ. Prabola, însă, vorbindu-ne despre peşti buni şi nu despre vreun personaj care poartă în mână vreun obiect de mare preţ pentru a se prezenta înaintea Judecătorului, lasă să se înţeleagă că tocmai ei sunt comoara, ei au devenit ceea ce trebuia să devină, ei alcătuiesc împreună cu Dumnezeu Împărăţia.

Fraţilor, noi ştim că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el, adică al acelora care au fost chemaţi potrivit planului său. Într-adevăr, pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte i-a şi predestinat să poarte chipul Fiului său, ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulţime de fraţi. Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat i-a şi îndreptăţit; pe cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi condus la mărirea sa. (Rm 8,28-30)

A deveni comoară a Împărăţiei nu este rodul exclusiv al faptelor bune pe care le-am face. Apostolul Paul (Pavel) explică acest proces al devenirii a ceea ce trebuie să fim folosind câteva expresii cheie: 1. Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc; 2. Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care au fost chemaţi potrivit planului; 3. cei chemaţi sunt predestinaţi să poarte chipul Fiului său; 4. pe cei chemaţi Dumnezeu i-a îndreptăţit; 5. pe cei îndreptăţiţi Dumnezeu i-a condus la mărirea sa.

În tot acest proces se întrevede o colaborare între cei care îl iubesc pe Dumnezeu şi Dumnezeu care înfăptuieşte esenţialul devenirii: cheamă, predestinează, îndreptăţeşte şi conduce la mărirea sa.

Chiar dacă această schematizare a procesului transformării de care beneficiază cei care îl iubesc pe Dumnezeu comportă o notă de abstractizare trebuie totuşi să o gândim ca pe o lucrare tainica ce se realizează în noi în fiecare clipă, în fiecare situaţie, grea sau uşoară, tristă sau veselă a vieţii noastre.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin