Start > Ritul latin > Duminica a XXIV-a de peste an

Duminica a XXIV-a de peste an

11 July 2008
800 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXIV-a de peste an (Anul A)

Pericopa evanghelică de astăzi face parte din ciclul parabolelor prin care Isus vestește venirea Împărăției cerurilor. Fragmentul citit astăzi reprezintă o concluzie la discursul lui Cristos despre Biserică. Dacă duminica trecută am văzut cum trebuie să aibă loc îndreptarea fraternă în cadrul comunității creștine, începând cu această duminică, Biserica ne propune o serie de parabole referitoare la intrarea în Împărăția cerurilor.

Evanghelia de astăzi se deschide cu întrebarea pe care apostolul Petru i-o adresează Învățătorului său, prin care dorea să știe de câte ori trebuie să-l ierte pe fratele său care i-a greșit. Observăm în această întrebare concepția lui Petru, tributară tradiției iudaice, care zicea că: cineva trebuie să ierte dacă cel care i-a greșit își cere iertare de trei ori în fața a doi martori. Vedem că Petru vrea să facă un pas înainte propunând numărul șapte. Însă, răspunsul lui Isus este categoric: “Nu-ți zic să ierți de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte” (Mt 18,22), adică totdeauna. Modul în care trebuie să aibă loc această iertare, Isus îl exemplifică printr-o parabolă. Iată că unui rege, care voia să-și încheie conturile cu servitorii săi, îi este adus unul care îi datora zece mii de talanți, o sumă imensă în acea vreme. Situația acestui servitor este disperată căci nu are cu ce plăti și aceasta ar fi însemnat sclavia sa și a familiei sale. Așadar, se aruncă la picioarele stăpânului cerându-i îngăduință.

Este evidentă aici comparația pe care evanghelistul Matei o face între regele din parabolă cu Regele ceresc aflat la judecata de apoi. De asemenea și suma pe care o datora servitorul este simbolică: ea vrea să arate că, în fața lui Dumnezeu, noi toți suntem niște debitori neputincioși, care nu pot onora nimic din ceea ce el ne-a dăruit, pentru că suntem păcătoși. Această sumă reprezintă, de fapt, starea noastră de extremă mizerie în fața lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu este milostiv, după cum vedem în continuarea parabolei: “Stăpânului i se făcu milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece și i-a iertat toată datoria”(Mt 18,22). “I s-a făcut milă”, acest verb este unul dintre cele mai frumoase pe care evangheliștii sinoptici le folosesc cu referire la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. El vrea să arate că stăpânul a fost mișcat în străfundul inimii sale, așa cum o mamă este mișcată, în inima ei, din dragoste față de copilul ei. Această milă a regelui ne permite să întrevedem mila lui Dumnezeu față de mizeria noastră umană. Mila aceasta este importantă mai ales pentru faptul că ne ajută să înțelegem că așa cum noi ne-am bucurat de iertarea lui Dumnezeu, la fel trebuie să-l iertăm și noi pe fratele nostru care ne-a greșit. Acest lucru, însă, nu l-a înțeles servitorul iertat, căci el nu dovedește aceeași milă față de un slujitor care îi era dator cu o sumă mult mai mică față de cea de care a fost iertat el: “Dar acest servitor, când ieși afară, întâlni un seamăn de-al său care îi datora o sută de dinari și înșfăcându-l îl strângea de gât și zicea: «Înapoiază-mi tot ce-mi datorezi»” (Mt 18,28).

Această primă parte a parabolei ne trezește în primul rând admirația față de imensa bunătate a regelui, însă, în al doilea rând, insensibilitatea servitorului ne indignează. Cum, el care a fost iertat de o sumă atât de mare, nu a putut să-l ierte pe fratele său care îi datora o sumă infimă! De multe ori și noi facem asemenea acestui servitor nemilos: primim din partea lui Dumnezeu darul iertării pentru numeroasele păcate săvârșite, dar nu suntem în stare să-i iertăm aproapelui nostru nici cea mai mică greșeală.

Dar să nu uităm că Dumnezeu este drept: “Nu trebuia să te înduri de cel care este servitor ca și tine așa cum m-am îndurat de tine? Apoi stăpânul îl dădu pe mâna călăului până ce va plăti toată datoria” (Mt 18, 33-34). Sentința pronunțată de rege depășește toate categoriile juridice ale acelei vremi, dar și pe cele ale timpului nostru. Ea se bazează pe iubire și iertare și are ca și criteriu mila și milostivirea. Știm din predica lui Isus că milostivirea este una din legile fundamentale ale Împărăției cerurilor: “Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).

Evanghelia se încheie cu aceste cuvinte: “Tot așa vă va face și Tatăl meu, care este în ceruri, dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din toată inima” (Mt 18,35). Aceasta este una din regulile fundamentale pe care trebuie să se bazeze comunitatea creștină: a ierta din toată inima pe aproapele. Este acea iertare pe care noi o cerem în rugăciunea Tatăl nostru: “și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12).

La această iertare se referă și lectura luată din cartea lui Ben Sirah: “Adu-ți aminte de porunci și de alianța Celui Preaînalt și nu ține mânie aproapelui, iertându-i neștiința” (28,7). Astfel iertând, ne facem părtași de harul lui Dumnezeu, rămânem în alianță cu el, realizăm Împărăția sa pe pământ. Este vorba despre acea Împărăție voită de Cristos, care mort și înviat, a fost constituit singurul Domn peste vii și peste morți (cf. Rom 14,7-9). El este regele despre care ne vorbește evanghelia de astăzi, care iertând așteaptă iertare. Același lucru îi învăța și sfântul Augustin, pe credincioșii săi, în predicile sale: “Când ierți iubești, când iubești ierți. Dragostea și iertarea unindu-le vei descoperi Împărăția cerurilor”.

Acest lucru îl vedem și în viața Maicii Tereza de Calcutta. Într-o zi, cineva îi fură din magazia de medicamente tot ceea ce ea și surorile sale cu greu adunaseră. După mai multe luni de apeluri la cei bogați, pentru a o ajuta să refacă ceea ce a fost furat, la spital veni un mare bancher al orașului. Acesta, în timp ce vizita spitalul, văzând devotamentul cu care Maica Tereza îi îngrijea pe cei bolnavi, îi spuse: “Soră, eu nu aș face aceasta nici pentru un milion de dolari!”. La care Maica îi răspunse senină: “Nici eu!”, și spunând acestea se uită spre patul bolnavului din apropierea sa. Aici zăcea tocmai hoțul care îi furase medicamentele. Acesta îmbolnăvindu-se grav, a venit la Maica Tereza și mărturisindu-și fapta se bucura acum de toată atenția ei. Dragostea și iertarea erau cele două motive pentru care Maica Tereza se îngrijea de cei bolnavi. Dragostea și iertarea izvorâte din exemplul lui Cristos mort pe cruce, care îi iartă pe călăii săi.

Aceasta înseamnă a ierta din toată inima! Ba mai mult, aceasta înseamnă a avea conștiința că așa cum noi beneficiem de mila lui Dumnezeu, la fel trebuie să iertăm pe frații noștri.

Pătrunși de cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat și conștienți că “Domnul este bun și plin de îndurare” cu noi (Ps 102), să ne iertăm unul altuia toate greșelile, pentru ca astfel să-i putem adresa Tatălui ceresc din toată inima rugăciunea pe care Fiul său ne-a învățat-o: “și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12).

Iosif-Liviu MIHOC

Ritul latin