Predici

În zilele noastre, în multe ţări există instituţii aparte care se ocupă cu sondarea opiniei publice. Aceasta se întâmplă mai ales înainte de a se lua unele hotărâri de ordin politic sau economic, pentru a se afla părerea cetăţenilor. Desigur, acest lucru nu se verifică întotdeauna. Un lucru este însă sigur: totdeauna este un semn bun dacă conducătorii iau în serios părerea mulţimii. Opinia publică poate bloca unele decizii care i se impun poporului dar fără popor.

Potrivit relatării evangheliei de astăzi şi Isus face un sondaj asupra părerii apostolilor săi. El le-a cerut să dea un răspuns la o întrebare foarte importantă: cine zic oamenii că este Fiul Omului? Apostolii, împreună cu Isus, au cutreierat multe localităţi şi au putut auzi părerile oamenilor. El voia să ştie acum ce influenţe aveau aceste păreri asupra ucenicilor săi. Este interesant de observat că apostolii în răspunsurile lor tac, nu spun părerea adversarilor, a fariseilor, a cărturarilor care urmăreau cu antipatie activitatea lui Isus. În inima lor se maturizau încă de pe acum acele acuze care vor fi scoase la lumină în ruşinosul proces al lui Cristos: că aţâţă la revoltă, duce poporul la rătăcire, este duşmanul împăratului, dispreţuieşte legea lui Moise. Cam aşa gândeau adversarii despre Cristos. Despre toate acestea apostolii nici nu pomenesc, deoarece ştiu că duşmanul niciodată nu este obiectiv. Ei mai curând rezumă părerile acelora care tratează cu respect personalitatea lui Cristos. Fireşte că nici poziţia lor nu a fost unanimă. În răspunsul lor ei zic: unii spun că Isus este Ioan Botezătorul, alţii că e Ilie, alţii că e Ieremia sau un alt profet. Desigur că Isus ştia toate acestea, dar acum el vrea să vadă, să audă cât sunt de capabili ucenicii săi ca să iasă din capcana părerilor oamenilor. Pentru aceasta le adresează întrebarea: “Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” (Mt 16,15). Voi care îmi sunteţi cei mai apropiaţi căci locuiţi cu mine, voi care mâncaţi şi beţi împreună cu mine şi aţi văzut de aproape viaţa mea, ce spuneţi despre mine? Părerea adversarilor mei şi a acelor oameni care doar în fugă m-au întâlnit, nu are nici o importanţă. Voi însă sunteţi mereu cu mine şi deci sunteţi cei mai competenţi să daţi răspunsul cel mai corect. Petru, auzind această întrebare, nu întârzie răspunsul. El declară decis: “Tu eşti Mesia, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Mt 16,16). Acest răspuns al lui Petru nu se datorează caracterului său impetuos şi generos sau acelor semne minunate înfăptuite de Cristos în activitatea sa publică, dar se datorează în primul rând harului luminii pe care însuşi Dumnezeu Tatăl i-a oferit-o: “Fericit eşti Simon, fiul lui Iona! Căci nu trupul şi sângele ţi-au descoperit ţie aceasta ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17).

Relatarea din Evanghelia după sfântul Matei se bazează pe dublul schimb de apelative între Isus şi Petru: acesta îi dă Răscumpărătorului titlul de Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu, iar Isus, răspunzând, îi dă titlul de piatră şi puterile mesianice simbolizate de chei. Acest schimb de apelative ne oferă spre reflecţie un dublu mesaj: cel cristologic, adică mărturia de credinţă în Isus pusă de sfântul Matei pe buzele lui Petru, şi cel ecleziologic, ca răspuns al Răscumpărătorului la mărturisirea de credinţă a lui Petru, constituit de Isus ca fundament vizibil şi conducător al Bisericii.

Aceste două mesaje oferite nouă de evanghelia de astăzi îşi găsesc împlinirea lor în celelalte două lecturi pe care le-am ascultat. Astfel, mărturia plină de credinţă a lui Petru este aprofundată şi dusă la desăvârşire de cea de-a doua lectură unde Paul, citând poate un vechi fragment liturgic, afirmă în mod solemn că în Cristos îşi au origine, mântuire şi viaţă toate lucrurile. Contemplarea planului mântuitor al lui Dumnezeu îl face pe sfântul Paul să izbucnească într-un strigăt de recunoştinţă şi admiraţie faţă de minunăţiile înţelepciunii divine. Pentru sfântul Paul, cea mai mare minunăţie a înţelepciunii divine este Cristos, pentru că el şi în el noi avem mântuirea şi libertatea deplină în Dumnezeu. Apoi, autoritatea conferită de Isus lui Petru este prezentată de Isaia în prima lectură ca o slujire, în scopul cooperării tăcute şi armonioase la întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu. În textul nostru Isaia se adresează unui anumit Sebra, guvernator la palatul regelui Ezechia, o însărcinare care echivala aproximativ cu cea a primului ministru de astăzi şi deci cu multă putere şi influenţă la curte. Acestui Sebra, profetul îi prezice că va fi înlocuit din funcţie pentru că şi-a exercitat datoria în avantajul personal şi pentru că şi-a pus încrederea în mijloace umane şi nu în Dumnezeu. Locul său va fi luat de către Eliakim, care va avea puteri regale şi va purta aceeaşi îmbrăcăminte ca acesta. Pentru a justifica alegerea acestuia din urmă, Isaia aduce un singur motiv, dar foarte important: Eliakim este un adevărat slujitor al lui Dumnezeu şi deci un om capabil de a lăsa interesele sale în favoarea intereselor lui Dumnezeu şi ale poporului său.

Astfel, numai în lumina primei lecturi, putem să înţelegem de ce Isus a făcut acelaşi lucru cu capul apostolilor, pentru că Petru, precum Eliakim, s-a recunoscut slujitor al lui Dumnezeu, adică unul care nu se mândreşte că şi-a dobândit de unul singur poziţia sa, dar că a primit-o ca pe un simplu dar, recunoscând realitatea lui Cristos nu cu puterile proprii dar cu puterea revelaţiei primită de la Tatăl.

“Voi cine spuneţi că sunt Eu?” (Mt 16,15). Iată, o întrebare pe care Isus ne-o adresează şi nouă astăzi, o întrebare inevitabilă pentru oricine l-a întâlnit pe Cristos în viaţa proprie: cel care numai l-a auzit vorbind, cel care i se roagă, cel care i-a dedicat lui viaţa. Cine este aşadar Isus? Istoria culturii, a gândirii şi a întregii omeniri este presărată de răspunsurile inimilor, ale reflecţiilor, ale expresiilor umane care încearcă să răspundă la această întrebare. Unii au văzut în el un profet, alţii un om al timpului său, alţii un Dumnezeu numai sub aparenţă de om, iar alţii, care au reuşit să se apropie de misterul lui Isus, au văzut în el un om adevărat şi un Dumnezeu adevărat. Cert este că această întrebare nu o putem ignora sau uita. Cristos însuşi este acela care ne-o pune în fiecare zi. Se spune că un om abia convertit la Cristos a fost întrebat într-o zi de un prieten necredincios: “Deci te-ai convertit la Cristos, aşa-i?” “Da!” “Atunci trebuie să ştii multe lucruri despre el. Spune-mi în ce ţară s-a născut?” “Nu ştiu”. “Câţi ani avea când a murit?” “Nu ştiu”. Câte predici a ţinut?” “Nu ştiu”. “Dar ştii foarte puţin şi susţii că te-ai convertit la Cristos?” “Ai dreptate prietene. Mi-e ruşine că ştiu aşa de puţine lucruri despre el. Dar un lucru ştiu. Până în urmă cu trei ani eram beţiv, aveam datorii mari, familia îmi era ameninţată de dezbinare, soţia şi copii se îngrozeau când mă întorceam acasă. Dar acum am terminat cu beţia, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită. În fiecare seară copiii mă aşteaptă nerăbdători. Toate acestea le-a făcut Cristos pentru mine. Atâta lucru îl ştiu despre Cristos!”

Chiar dacă suntem de aceeaşi părere cu apostolul Petru şi în Isus recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu aceasta tot nu e de ajuns. În primul rând este important nu ceea ce ştim despre Isus, dar ce înseamnă aceasta pentru noi. Cât de mult influenţează el viaţa şi fericirea noastră? Credinţa în Isus trebuie şi o putem dovedi numai prin comportarea noastră, prin viaţa noastră zilnică. Acest om convertit nu a dat dovadă de multă ştiinţă, de multe date cu privire la Cristos, însă prin schimbarea comportamentului său a dat dovadă că ştie cine este Isus, punând în practică iubirea faţă de cei din jur. În acest sens abatele francez Pierre ne spune: “Atunci când vom ajunge la ţintă, noi nu vom fi întrebaţi «ai fost creştin?», ci «ai fost credibil?»; «maniera ta de a trăi a făcut credibil pentru toţi oamenii că Dumnezeu ne iubeşte?» Aşadar, stilul nostru de viaţă trebuie să echivaleze cu mărturia dată în faţa celorlalţi, o mărturie similară cu cea pe care Petru a dat-o lui Isus: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu cel Viu!” (Mt 16,16).

La lumina cuvântului lui Dumnezeu să ne întrebăm şi noi astăzi ce sens are pentru noi numele de creştin şi câtă importanţă îi acordăm noi lui Cristos în viaţa noastră? Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea forţa necesară pentru ca răspunsul nostru pe care îl dăm lui Cristos să fie unul sincer, precum cel al lui Petru, şi care să ne angajeze în slujirea faţă de semenii noştri.

Dorel LENGHEN

volum colectiv ITRC 2 Ritul latin