Start > Ritul latin > Duminica a XXI-a de peste an

Duminica a XXI-a de peste an

11 July 2008
618 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXI-a de peste an (Anul A)

În zilele noastre, în multe țări există instituții aparte care se ocupă cu sondarea opiniei publice. Aceasta se întâmplă mai ales înainte de a se lua unele hotărâri de ordin politic sau economic, pentru a se afla părerea cetățenilor. Desigur, acest lucru nu se verifică întotdeauna. Un lucru este însă sigur: totdeauna este un semn bun dacă conducătorii iau în serios părerea mulțimii. Opinia publică poate bloca unele decizii care i se impun poporului dar fără popor.

Potrivit relatării evangheliei de astăzi și Isus face un sondaj asupra părerii apostolilor săi. El le-a cerut să dea un răspuns la o întrebare foarte importantă: cine zic oamenii că este Fiul Omului? Apostolii, împreună cu Isus, au cutreierat multe localități și au putut auzi părerile oamenilor. El voia să știe acum ce influențe aveau aceste păreri asupra ucenicilor săi. Este interesant de observat că apostolii în răspunsurile lor tac, nu spun părerea adversarilor, a fariseilor, a cărturarilor care urmăreau cu antipatie activitatea lui Isus. În inima lor se maturizau încă de pe acum acele acuze care vor fi scoase la lumină în rușinosul proces al lui Cristos: că ațâță la revoltă, duce poporul la rătăcire, este dușmanul împăratului, disprețuiește legea lui Moise. Cam așa gândeau adversarii despre Cristos. Despre toate acestea apostolii nici nu pomenesc, deoarece știu că dușmanul niciodată nu este obiectiv. Ei mai curând rezumă părerile acelora care tratează cu respect personalitatea lui Cristos. Firește că nici poziția lor nu a fost unanimă. În răspunsul lor ei zic: unii spun că Isus este Ioan Botezătorul, alții că e Ilie, alții că e Ieremia sau un alt profet. Desigur că Isus știa toate acestea, dar acum el vrea să vadă, să audă cât sunt de capabili ucenicii săi ca să iasă din capcana părerilor oamenilor. Pentru aceasta le adresează întrebarea: “Dar voi cine spuneți că sunt eu?” (Mt 16,15). Voi care îmi sunteți cei mai apropiați căci locuiți cu mine, voi care mâncați și beți împreună cu mine și ați văzut de aproape viața mea, ce spuneți despre mine? Părerea adversarilor mei și a acelor oameni care doar în fugă m-au întâlnit, nu are nici o importanță. Voi însă sunteți mereu cu mine și deci sunteți cei mai competenți să dați răspunsul cel mai corect. Petru, auzind această întrebare, nu întârzie răspunsul. El declară decis: “Tu ești Mesia, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Mt 16,16). Acest răspuns al lui Petru nu se datorează caracterului său impetuos și generos sau acelor semne minunate înfăptuite de Cristos în activitatea sa publică, dar se datorează în primul rând harului luminii pe care însuși Dumnezeu Tatăl i-a oferit-o: “Fericit ești Simon, fiul lui Iona! Căci nu trupul și sângele ți-au descoperit ție aceasta ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17).

Relatarea din Evanghelia după sfântul Matei se bazează pe dublul schimb de apelative între Isus și Petru: acesta îi dă Răscumpărătorului titlul de Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, iar Isus, răspunzând, îi dă titlul de piatră și puterile mesianice simbolizate de chei. Acest schimb de apelative ne oferă spre reflecție un dublu mesaj: cel cristologic, adică mărturia de credință în Isus pusă de sfântul Matei pe buzele lui Petru, și cel ecleziologic, ca răspuns al Răscumpărătorului la mărturisirea de credință a lui Petru, constituit de Isus ca fundament vizibil și conducător al Bisericii.

Aceste două mesaje oferite nouă de evanghelia de astăzi își găsesc împlinirea lor în celelalte două lecturi pe care le-am ascultat. Astfel, mărturia plină de credință a lui Petru este aprofundată și dusă la desăvârșire de cea de-a doua lectură unde Paul, citând poate un vechi fragment liturgic, afirmă în mod solemn că în Cristos își au origine, mântuire și viață toate lucrurile. Contemplarea planului mântuitor al lui Dumnezeu îl face pe sfântul Paul să izbucnească într-un strigăt de recunoștință și admirație față de minunățiile înțelepciunii divine. Pentru sfântul Paul, cea mai mare minunăție a înțelepciunii divine este Cristos, pentru că el și în el noi avem mântuirea și libertatea deplină în Dumnezeu. Apoi, autoritatea conferită de Isus lui Petru este prezentată de Isaia în prima lectură ca o slujire, în scopul cooperării tăcute și armonioase la întemeierea Împărăției lui Dumnezeu. În textul nostru Isaia se adresează unui anumit Sebra, guvernator la palatul regelui Ezechia, o însărcinare care echivala aproximativ cu cea a primului ministru de astăzi și deci cu multă putere și influență la curte. Acestui Sebra, profetul îi prezice că va fi înlocuit din funcție pentru că și-a exercitat datoria în avantajul personal și pentru că și-a pus încrederea în mijloace umane și nu în Dumnezeu. Locul său va fi luat de către Eliakim, care va avea puteri regale și va purta aceeași îmbrăcăminte ca acesta. Pentru a justifica alegerea acestuia din urmă, Isaia aduce un singur motiv, dar foarte important: Eliakim este un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și deci un om capabil de a lăsa interesele sale în favoarea intereselor lui Dumnezeu și ale poporului său.

Astfel, numai în lumina primei lecturi, putem să înțelegem de ce Isus a făcut același lucru cu capul apostolilor, pentru că Petru, precum Eliakim, s-a recunoscut slujitor al lui Dumnezeu, adică unul care nu se mândrește că și-a dobândit de unul singur poziția sa, dar că a primit-o ca pe un simplu dar, recunoscând realitatea lui Cristos nu cu puterile proprii dar cu puterea revelației primită de la Tatăl.

“Voi cine spuneți că sunt Eu?” (Mt 16,15). Iată, o întrebare pe care Isus ne-o adresează și nouă astăzi, o întrebare inevitabilă pentru oricine l-a întâlnit pe Cristos în viața proprie: cel care numai l-a auzit vorbind, cel care i se roagă, cel care i-a dedicat lui viața. Cine este așadar Isus? Istoria culturii, a gândirii și a întregii omeniri este presărată de răspunsurile inimilor, ale reflecțiilor, ale expresiilor umane care încearcă să răspundă la această întrebare. Unii au văzut în el un profet, alții un om al timpului său, alții un Dumnezeu numai sub aparență de om, iar alții, care au reușit să se apropie de misterul lui Isus, au văzut în el un om adevărat și un Dumnezeu adevărat. Cert este că această întrebare nu o putem ignora sau uita. Cristos însuși este acela care ne-o pune în fiecare zi. Se spune că un om abia convertit la Cristos a fost întrebat într-o zi de un prieten necredincios: “Deci te-ai convertit la Cristos, așa-i?” “Da!” “Atunci trebuie să știi multe lucruri despre el. Spune-mi în ce țară s-a născut?” “Nu știu”. “Câți ani avea când a murit?” “Nu știu”. Câte predici a ținut?” “Nu știu”. “Dar știi foarte puțin și susții că te-ai convertit la Cristos?” “Ai dreptate prietene. Mi-e rușine că știu așa de puține lucruri despre el. Dar un lucru știu. Până în urmă cu trei ani eram bețiv, aveam datorii mari, familia îmi era amenințată de dezbinare, soția și copii se îngrozeau când mă întorceam acasă. Dar acum am terminat cu beția, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită. În fiecare seară copiii mă așteaptă nerăbdători. Toate acestea le-a făcut Cristos pentru mine. Atâta lucru îl știu despre Cristos!”

Chiar dacă suntem de aceeași părere cu apostolul Petru și în Isus recunoaștem pe Fiul lui Dumnezeu aceasta tot nu e de ajuns. În primul rând este important nu ceea ce știm despre Isus, dar ce înseamnă aceasta pentru noi. Cât de mult influențează el viața și fericirea noastră? Credința în Isus trebuie și o putem dovedi numai prin comportarea noastră, prin viața noastră zilnică. Acest om convertit nu a dat dovadă de multă știință, de multe date cu privire la Cristos, însă prin schimbarea comportamentului său a dat dovadă că știe cine este Isus, punând în practică iubirea față de cei din jur. În acest sens abatele francez Pierre ne spune: “Atunci când vom ajunge la țintă, noi nu vom fi întrebați «ai fost creștin?», ci «ai fost credibil?»; «maniera ta de a trăi a făcut credibil pentru toți oamenii că Dumnezeu ne iubește?» Așadar, stilul nostru de viață trebuie să echivaleze cu mărturia dată în fața celorlalți, o mărturie similară cu cea pe care Petru a dat-o lui Isus: “Tu ești Fiul lui Dumnezeu cel Viu!” (Mt 16,16).

La lumina cuvântului lui Dumnezeu să ne întrebăm și noi astăzi ce sens are pentru noi numele de creștin și câtă importanță îi acordăm noi lui Cristos în viața noastră? Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea forța necesară pentru ca răspunsul nostru pe care îl dăm lui Cristos să fie unul sincer, precum cel al lui Petru, și care să ne angajeze în slujirea față de semenii noștri.

Dorel LENGHEN

Ritul latin