Start > Ritul latin > Duminica a XVII-a de peste an

Duminica a XVII-a de peste an

11 July 2008
1,011 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XVII-a de peste an (Anul A)

În viața noastră, fiecare dintre noi căutăm binele și ne străduim din răsputeri să ocolim răul, nenorocirea, neplăcerile și necazurile, căci prin însăși natura sa, omul se îndreaptă mereu spre bine, se îndreaptă spre frumos. Rareori sau poate niciodată nu vom întâlni oameni care să spună că ei n-au avut niciodată necazuri, greutăți, probleme. Într-o măsură sau alta toți suntem supuși răului care există în lume. Dumnezeu ne încearcă pe fiecare, îngăduind să ni se întâmple ceva ce poate mai puțin ne dorim. Sunt momente în care toți ar trebui să ne analizăm puțin viața noastră, să ne analizăm faptele și comportamentul nostru. Sunt momente care ne dau prilejul să ne punem o serie de întrebări ca: Încotro mergem? Care este sensul atâtor acțiuni ale noastre? Care este sensul vieții noastre? Avem nevoie uneori de a ne desprinde de obișnuința noastră, de monotonia faptelor noastre, pentru a găsi o soluție la problemele și la punctele în care simțim că ar mai trebui schimbat ceva.

În prima lectură am auzit cum Solomon ajunge să fie ales rege în locul tatălui său David; un moment decisiv pentru el! Acum el se oprește și se analizează, se gândește de ce anume are nevoie pentru a face față acestui nou statut, acestei noi responsabilități pe care i-a oferit-o Dumnezeu: aceea de a fi rege, de a fi judecător al poporului. Și am auzit ce-i cere Solomon lui Dumnezeu: Dă-mi Doamne o inimă înțeleaptă care să știe să deosebească binele de rău!” (1Rg 3,9) Pentru el nimic nu întrece înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Ar fi putut să-i ceară cu totul altceva: putere, moartea dușmanilor, bogăție. Însă Solomon se gândește că toate acestea n-ar avea nici o valoare fără înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Rugăciunea lui e diferită de cea a celorlalți regi care, contrar lui Solomon, cereau de la protectorii lor viață lungă și un destin fericit. Pentru el, inima contează înainte de toate! De aceea el cere o inimă înțeleaptă, o inimă ascultătoare, o inimă care să știe să judece drept, atunci când va trebui să judece în calitate de judecător al poporului.

Evanghelia din duminica de astăzi ne prezintă trei parabole, toate având ca centru de referință Împărăția lui Dumnezeu. În primele două parabole, Isus compară împărăția cu un năvod aruncat în mare și cu o perlă de mare valoare. În cazul parabolei cu năvodul, Isus vrea să scoată în evidență faptul că aici pe pământ, toți oamenii trăiesc împreună: atât cei buni cât și cei răi. La sfârșitul lumii însă, așa cum pescarul desparte peștii cei buni de cei răi, la fel vor fi despărțiți și oamenii: cei buni vor merge în Împărăția lui Dumnezeu iar cei răi vor fi trimiși în iad.

Isus mai compară Împărăția cu o perlă de mare valoare. Când negustorul o vede face tot ce-i stă în puteri pentru a intra în posesia ei. Tot astfel, creștinul care vrea să intre în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să se lepede de toate și să se facă vrednic de această Împărăție.

În al treilea rând, Isus ne prezintă Împărăția ca pe o comoară ascunsă într-un ogor. Un om o găsește și vrea să intre în posesia ei. Din evanghelie reiese că acest om era un om oarecare, un muncitor ca toți ceilalți. Acest om muncea din greu în fiecare zi pe un ogor care nici măcar nu era al lui. Cine știe de câte ori s-o fi întrebat: de ce trebuie să muncesc așa mult? De ce viața e așa dură cu mine? Ce sens are toată munca mea? Și iată că dintr-o dată soarta i se schimbă radical. Într-una din zile, ne spune evanghelia, el găsește o comoară; plugul său se oprește cu un sunet ascuțit și metalic în pământ. Se oprește, scormonește pământul și dă de o grămadă de monede. Își dă imediat seama că se află într-o stare decisivă a vieții sale. Nici nu-i trece prin cap să rateze această ocazie. Privește în jur, reacoperă comoara și continuă munca până seara. Să ne imaginăm însă cât de deosebită este acum munca sa! El poartă cu sine un secret extraordinar. Un singur lucru îl obsedează: cum să facă să intre în posesia comorii? Și soluția vine imediat: vinde casa, bunurile, vinde tot ce are pentru ca în acest fel să procure banii necesari pentru a putea cumpăra ogorul. Bineînțeles că toți cei din jur încep să-l considere drept nebun. Însă el nu ține cont de comentariile celor din jur. Este sigur și conștient că face cea mai mare alegere a vieții sale. De acum, existența sa capătă o fizionomie complet nouă. Cu această comoară el își plătește datoriile, își face o casă mai mare și răscumpără tot ceea ce vânduse înainte.

Această comoară despre care ne vorbește evanghelia de astăzi, este tocmai Împărăția Cerului. Față de alte mari opere ale omenirii, ea poate părea un nimic. La fel poate părea un nimic harul, Euharistia, poate părea un nimic mântuirea sufletului. Și totuși, dacă analizăm bine, vom vedea că ele sunt totul. Însă pentru a ne da seama de aceasta, avem nevoie de ochi care să privească dincolo de aparențe, dincolo de aspectul vizibil al lucrurilor. Numai astfel vom putea observa ceea ce Dumnezeu înfăptuiește în Biserica sa, în sacramentele sale și în inima celor ce cred. Fără ochii credinței nu vom putea observa niciodată realitatea Împărăției Cerului care se desfășoară de-a lungul istoriei noastre și care va fi definitivă la a doua venire a lui Cristos. Creștinul trebuie să ducă o luptă continuă pentru a face să triumfe Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul său și în afara sa; o luptă continuă împotriva puterilor răului, împotriva păcatului care a luat atâtea forme în lumea noastră de astăzi.

Ce este de fapt această Împărăție despre care ne vorbește evanghelia de astăzi? Această Împărăție este însuși Cristos! Nu există nici o diferență între alegerea pentru Împărăție și alegerea pentru Cristos; sunt unul și același lucru! Cu Isus a început deja ultima fază a împlinirii timpurilor. Împărăția este deja pe pământ în persoana lui Isus Cristos, iar adeziunea la persoana lui Cristos este de fapt pronunțarea dorinței de a intra în Împărăție. Astfel trebuie să înțelegem noi creștinii Împărăția lui Dumnezeu. Să nu o reducem la o simplă idee proiectată în viitor, la o realitate de existența căreia uneori poate ne și îndoim. Noi, creștinii, ne rugăm în fiecare zi la rugăciunea Tatăl Nostru: vie împărăția ta. La ce ne gândim când pronunțăm aceste cuvinte? Care este Împărăția pentru care optăm noi? Și dacă ne-am dat seama de realitatea acestei Împărății, ce facem noi pentru a ne face vrednici de ea?

Într-o biserică, la una din Sfintele Liturghii, un preot predica despre paradis și despre Împărăția lui Dumnezeu. După Liturghie se prezintă la preot un om și-i spune: “Părinte, ați vorbit foarte frumos despre paradis, dar ați uitat să specificați un lucru esențial; anume, unde se află acest paradis?” Preotul îi arată o casă vis-a-vis de biserică și îi spune că acolo locuiește o văduvă cu trei copii a cărui soț îi murise în război. “Mergi, îi spune preotul, și ajut-o cu ceea ce poți tu!” Omul respectiv merge la acea casă luând cu sine câteva daruri pentru cei trei copii. Văzând darurile, văduva, cuprinsă de emoții, începu să plângă, iar copiii o întrebară: “Mamă, de ce plângi, nu cumva acesta este tatăl nostru?” Și fără să aștepte răspunsul, copiii îl înconjurară pe străin mulțumindu-i pentru darurile aduse. Impresionat, omul exclamă atunci cu lacrimi în ochi: “Nu sunt eu tăticul vostru, dar de azi înainte mă voi îngriji de voi ca un adevărat tată!” Și întorcându-se la preot îi spune următoarele cuvinte: “Părinte, acum știu unde este paradisul, el este în inima mea!”

Iată deci cum trebuie să înțelegem noi Împărăția lui Dumnezeu! Iată unde trebuie să o căutăm! Ea este în inima fiecăruia dintre noi, iar noi creștinii trebuie să luptăm neîncetat pentru a face să triumfe în noi această Împărăție. Trebuie deci să vindem toate pentru a fi liberi să-l primim pe Cristos. Iar pe primul loc în inima noastră trebuie să fie Cristos. Ernest Hello, un scriitor german, îi spunea soției sale chiar în ziua nunții: “nu vreau să ocup în inima ta decât locul al doilea; primul trebuie să fie ocupat de Isus Cristos!

Și pentru noi, preocuparea principală trebuie să fie aceea de a-l întâlni pe Cristos. Să nu rămânem orbiți de dorința de câștig, căci cele mai multe probleme se ivesc atunci când noi uităm să mai spunem stop; uităm să ne mai rugăm și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile sale. Nu bogăția, nu puterea, nu fericirea, ne fac pe noi vrednici de Împărăția lui Dumnezeu! Pentru a intra în Împărăție, avem nevoie de o inimă curată, de o inimă nobilă și sinceră. De aceea să cerem și noi de la Dumnezeu asemenea lui Solomon: “Dă-mi Doamne o inimă înțeleaptă care să știe să discearnă între ce e bine și ce e rău. Dă-mi o inimă care să caute mereu dreptatea ta și să împlinească mereu voința ta, pentru ca astfel să devin vrednic de împărăția ta”.

Adrian GHERGHELUCĂ

Ritul latin