Start > Ritul latin > Duminica a XXI-a de peste an

Duminica a XXI-a de peste an

11 July 2008
487 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXI-a de peste an (Anul A)

Pe timpul lui Isus nu erau nici ziare și nici televiziune; dar este sigur că de când Isus a părăsit atelierul și locul natal și a început să predice, să vindece bolnavi etc., în jur imediat a început să se vorbească și să se discute despre el, începând din Galileea și apoi încet-încet până la Ierusalim.

Și ca întotdeauna, existau unii care spuneau într-un fel, alții în alt fel… Dar după câte se pare, observându-l pe Isus cu tot ceea ce făcea și spunea, celei mai mari părți dintre popor îi venea în minte figurile profeților despre care vorbește Biblia: Ilie, Ieremia etc.

Isus apărea ca unul din aceste personaje, care în istoria trecută a poporului lui Israel interveniseră de mai multe ori să atenționeze poporul la o mai mare seriozitate și fidelitate față de Dumnezeu. Sau ca Ioan Botezătorul, și el tot “profet”, care a fost ucis nu cu mult timp mai înainte. Unii credeau că Isus ar fi fost “Ioan Botezătorul redivivus”: de aceea avea puterea de a face minuni… (cf. Mc 6,14-16).

Așadar, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: “Ce spune lumea despre mine?”. Dar apoi a continuat: “Dar voi, cine spuneți că sunt eu?”.

Răspunsul lui Petru parafează un punct de referire fundamental în toată Evanghelia. Ba mai mult, am putea spune: pentru toată istoria care urmează, pentru că reprezintă, într-un anumit sens, începutul oficial al credinței “creștine”. Pentru prima oară în istorie, Isus din Nazaret a fost recunoscut și proclamat de Petru drept “Cristos”, adică – în limbajul evreilor – “Mesia”, cel care revelează și realizează pe pământ planul lui Dumnezeu pentru oameni.

Răspunsul lui Petru la întrebarea lui Isus constituie prima și explicita profesiune de credință în Isus Cristos. Datorită acestei profesiuni de credință, Simon a devenit “Petru”; ba mai mult, va trebui să spunem: “piatră”, stânca pe care – spune Isus – el va zidi Biserica sa. Pe prima profesiune de credință a lui Simon-Petru se va stabili solid însăși profesiunea de credință a tuturor creștinilor din secolele următoare: Isus este “Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”.

În zilele noastre suntem mulți în lume care ne numim “creștini”: oficial, toți cei care au fost botezați. Dar să încercăm să scoatem din paginile Evangheliei aceste două întrebări pe care să ni le adresăm și nouă: “Ce spune lumea despre mine?… Dar voi, cine spuneți că sunt eu?”.

Desigur că ar fi foarte interesant să facem un tur de orizont pe străzi măcar cu un reportofon și să întrebăm mulțimea: “Scuzați-mă: după părerea dumneavoastră, cine este Isus Cristos?”. Dar și atunci și chiar dacă suntem angajați într-un sondaj de acest fel, adică de a asculta și culege părerea altora, oricum nu am fi scutiți de necesitatea de a lua poziție personal asupra întrebării: Dar tu, cine spui că este Isus Cristos?

Desigur că putem și refuza răspunsul unui jurnalist care ne-ar adresa o asemenea întrebare. Dar nu putem să evităm să ne răspundem nouă înșine: Cine este Isus pentru mine? Este problema de fond care iese la iveală din întreaga Evanghelie, și care rămâne ca o provocare inevitabilă adresată celui care o citește sau o aude predicată: cine era într-adevăr Isus din Nazaret?

Cine este Isus pentru noi? Să nu răspundem prea în grabă la această întrebare. Am risca să repetăm fraze confecționate, cuvinte convenționale, formule prefabricate…, chiar dacă le-am învățat la catehism, le-am auzit la predică sau le-am citit în cărțile de teologie. Este așa de ușor să spui: “Cred în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om…”. Dar apoi: ce facem oare din aceste cuvinte pe care le spunem în biserică, când suntem acasă, la birou, la fabrică, împreună cu prietenii…?

Trebuie să ne dăm nouă înșine răspunsul nostru: cine este într-adevăr Isus pentru mine? Ce reprezintă pentru mine, în viața mea zilnică, în planurile mele de viitor, în viziunea existenței mele? Fiecare cuvânt pe care-l spunem despre Isus Cristos ne compromite în fața învățăturii sale: să ne gândim bine… Și să ne rugăm Domnului să întărească slaba noastră credință.

Ritul latin