Predici

Pe timpul lui Isus nu erau nici ziare şi nici televiziune; dar este sigur că de când Isus a părăsit atelierul şi locul natal şi a început să predice, să vindece bolnavi etc., în jur imediat a început să se vorbească şi să se discute despre el, începând din Galileea şi apoi încet-încet până la Ierusalim.

Şi ca întotdeauna, existau unii care spuneau într-un fel, alţii în alt fel… Dar după câte se pare, observându-l pe Isus cu tot ceea ce făcea şi spunea, celei mai mari părţi dintre popor îi venea în minte figurile profeţilor despre care vorbeşte Biblia: Ilie, Ieremia etc.

Isus apărea ca unul din aceste personaje, care în istoria trecută a poporului lui Israel interveniseră de mai multe ori să atenţioneze poporul la o mai mare seriozitate şi fidelitate faţă de Dumnezeu. Sau ca Ioan Botezătorul, şi el tot “profet”, care a fost ucis nu cu mult timp mai înainte. Unii credeau că Isus ar fi fost “Ioan Botezătorul redivivus”: de aceea avea puterea de a face minuni… (cf. Mc 6,14-16).

Aşadar, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: “Ce spune lumea despre mine?”. Dar apoi a continuat: “Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”.

Răspunsul lui Petru parafează un punct de referire fundamental în toată Evanghelia. Ba mai mult, am putea spune: pentru toată istoria care urmează, pentru că reprezintă, într-un anumit sens, începutul oficial al credinţei “creştine”. Pentru prima oară în istorie, Isus din Nazaret a fost recunoscut şi proclamat de Petru drept “Cristos”, adică – în limbajul evreilor – “Mesia”, cel care revelează şi realizează pe pământ planul lui Dumnezeu pentru oameni.

Răspunsul lui Petru la întrebarea lui Isus constituie prima şi explicita profesiune de credinţă în Isus Cristos. Datorită acestei profesiuni de credinţă, Simon a devenit “Petru”; ba mai mult, va trebui să spunem: “piatră”, stânca pe care – spune Isus – el va zidi Biserica sa. Pe prima profesiune de credinţă a lui Simon-Petru se va stabili solid însăşi profesiunea de credinţă a tuturor creştinilor din secolele următoare: Isus este “Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”.

În zilele noastre suntem mulţi în lume care ne numim “creştini”: oficial, toţi cei care au fost botezaţi. Dar să încercăm să scoatem din paginile Evangheliei aceste două întrebări pe care să ni le adresăm şi nouă: “Ce spune lumea despre mine?… Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”.

Desigur că ar fi foarte interesant să facem un tur de orizont pe străzi măcar cu un reportofon şi să întrebăm mulţimea: “Scuzaţi-mă: după părerea dumneavoastră, cine este Isus Cristos?”. Dar şi atunci şi chiar dacă suntem angajaţi într-un sondaj de acest fel, adică de a asculta şi culege părerea altora, oricum nu am fi scutiţi de necesitatea de a lua poziţie personal asupra întrebării: Dar tu, cine spui că este Isus Cristos?

Desigur că putem şi refuza răspunsul unui jurnalist care ne-ar adresa o asemenea întrebare. Dar nu putem să evităm să ne răspundem nouă înşine: Cine este Isus pentru mine? Este problema de fond care iese la iveală din întreaga Evanghelie, şi care rămâne ca o provocare inevitabilă adresată celui care o citeşte sau o aude predicată: cine era într-adevăr Isus din Nazaret?

Cine este Isus pentru noi? Să nu răspundem prea în grabă la această întrebare. Am risca să repetăm fraze confecţionate, cuvinte convenţionale, formule prefabricate…, chiar dacă le-am învăţat la catehism, le-am auzit la predică sau le-am citit în cărţile de teologie. Este aşa de uşor să spui: “Cred în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om…”. Dar apoi: ce facem oare din aceste cuvinte pe care le spunem în biserică, când suntem acasă, la birou, la fabrică, împreună cu prietenii…?

Trebuie să ne dăm nouă înşine răspunsul nostru: cine este într-adevăr Isus pentru mine? Ce reprezintă pentru mine, în viaţa mea zilnică, în planurile mele de viitor, în viziunea existenţei mele? Fiecare cuvânt pe care-l spunem despre Isus Cristos ne compromite în faţa învăţăturii sale: să ne gândim bine… Şi să ne rugăm Domnului să întărească slaba noastră credinţă.

pr. Anton Iştoc Ritul latin