Predici

Prima lectură poate fi introdusă cam prin aceste cuvinte: “Lectura pe care o ascultăm acum relatează o experienţă specială a profetului Ilie: experienţa prezenţei misterioase a lui Dumnezeu, experienţă anunţată – ca să zicem aşa – de semnele grandioase ale vântului, cutremurului de pământ şi de foc, dar percepută de profet numai în adierea unui vânt uşor.

Ce-a de-a doua lectură, are şi ea nevoie de o prezentare: “Sfântul Paul, care a recunoscut în Isus răstignit şi înviat pe Mântuitorul aşteptat de poporul său, se simte foarte îndurerat văzând că mulţi israeliţi refuză credinţa în Cristos. Şi totuşi ei sunt şi rămân poporul ales de Dumnezeu; şi din acest “popor al promisiunii” s-a născut Cristos Domnul”.

Relatarea Evangheliei pe care am ascultat-o are un parcurs foarte dramatic. Ne-am putea prezenta această relatare ca scenele unui adevărat film.

Este noapte. Isus se roagă singur, pe munte, în timp ce ucenicii sunt pe lac, într-o barcă “lovită de valuri”. La un moment dat vine Isus spre ei “mergând pe mare, pe ape”. Ucenicii se înspăimântă, Isus îi linişteşte, Petru vrea să-i meargă în întâmpinare pe apă, dar simte că se scufundă… Strigă după ajutor, Isus îl prinde de mână şi-i reproşează “puţina lui credinţă”. Vântul încetează iar cei care sunt în barcă, exclamă: “Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.

Ca şi în duminica trecută şi astăzi, Evanghelia, ne pune în faţa unei realităţi extraordinare, impresionante în ceea ce priveşte comportamentul lui Isus. Şi de asemenea şi astăzi suntem provocaţi de Evanghelie să reacţionăm în faţa acestei relatări, culegând din ea sensul profund, dincolo de orice tentaţie de scepticism incredul sau de superficialitate emotivă.

De fapt interesul relatării nu se epuizează în dramaticul situaţiilor şi evenimentelor relatate; el se concentrează mai ales în “mesajul” care este implicit şi ascuns în aceste evenimente, şi pe care trebuie să-l descoperim dincolo de realitatea simplă a faptelor povestite.

Această pagină din Evanghelia lui Matei este simultan “relatare” a ceea ce s-a întâmplat în acea noapte pe lac, şi “simbol” al situaţiilor mai generale care-i privesc şi pe cititorii şi auditorii Evangheliei.

“Barca lovită de valuri” este “barca lui Petru”: adică aceea de pe timpul în care stătea Petru şi ceilalţi discipoli, dar şi Biserica care încontinuu, în toate timpurile, se confruntă cu puterile adverse ale lumii. Acele “puteri adverse” care uneori se manifestă explicit prin persecuţie, dar care pot lua şi aspectul instrumentalizării, rău înţelegerii şi non-consideraţiei.

Teama şi dubiile ucenicilor şi a lui Petru sunt temerile şi dubiile creştinilor din toate timpurile. Biserica a fost şi va fi mereu o comunitate de “credincioşi”; dar în acelaşi timp aceşti credincioşi sunt totdeauna – când mai mulţi, când mai puţini – “oameni de puţină credinţă”, aşa cum de fapt suntem un pic noi toţi.

Şi în tot timpul “navigării sale” prin noaptea istoriei, Biserica se află totdeauna într-o situaţie unde pare că Domnul este “absent”, într-o situaţie unde pare că lucrurile lumii merg înainte, înaintează fără Cristos şi fără Evanghelie. În timp ce în realitate Domnul este totdeauna prezent, chiar dacă într-un mod ascuns şi misterios, şi de fapt întreaga istorie a omenirii şi a lumii este situată sub semnul Paştelui, adică al morţii şi învierii sale.

Şi totdeauna pe tot parcursul vieţii pământeşti, fragilitatea puţinătăţii noastre de credinţă este chemată să se depăşească încontinuu prin strigătul rugăciunii care-l invocă pe Cristos mântuitorul, pentru a găsi în el sprijin şi încredere în orice încercare şi dificultate. Pentru că aventura credinţei creştine nu poate fi gândită şi trăită ca o liniştită croazieră de vacanţă…

pr. Anton Iştoc Ritul latin