Start > Ritul latin > Duminica a XVII-a de peste an

Duminica a XVII-a de peste an

11 July 2008
880 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XVII-a de peste an (Anul A)

“Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu…”. Este un fel de refren care revine de mai multe ori în Evanghelie și în special în capitolul 13 din Evanghelia lui Matei, capitol alcătuit în întregime din parabole.

Dar ce este această “împărăție a cerurilor”? Despre ce este vorba? Ce interes prezintă aceasta pentru noi?

Mă tem că pentru mulți oameni din zilele noastre (și poate că și pentru noi…) faptul de a auzi vorbindu-se despre cer sau despre ceruri provoacă o instinctivă și probabil inconștientă reacție de… indiferență absolută. Ca și cum nu s-ar vorbi despre nimic, sau despre ceva care nu ne privește și nu ne interesează în nici un fel. Știu însă clar că dacă s-ar vorbi despre bani, vacanțe, sănătate, politică… ar mai merge. Dar despre “împărăția cerurilor”?…

Dar iată că tocmai despre aceasta intenționează să ne vorbească Isus prin cele două scurte parabole ale comorii ascunse și pietrei prețioase de mare valoare. În ambele cazuri este vorba despre o “descoperire”, o descoperire așa de importantă încât conduce la hotărâri radicale, la o adevărată cotitură, întorsătură în viața celor interesați (un sărac pălmaș în primul caz, un bogat negustor în cel de-al doilea caz).

Modalitatea în care are loc descoperirea nu are importanță în ceea ce privește scopul parabolelor: pentru cei doi protagoniști este importantă convingerea că au găsit ceva așa de prețios, încât merită să “vândă toate averile”, pentru a putea dobândi acel ceva.

“Împărăția cerurilor” este asemenea… cu așa ceva, ne spune Isus. Totul constă în a descoperi acel ceva, în a ne da seama de acel ceva. Dar tocmai acest lucru este dificil!

Realitatea concretă a lumii prezente și a vieții pământești (și cu toate contradicțiile sale), imposibilitatea de a vedea clar cu ochii noștri dincolo de moarte, adesea fac să apară în inima noastră (chiar dacă nu o spunem cu glas tare) mai mult decât un dubiu referitor la efectiva consistență și importanță a “împărăției cerurilor”, adică a realităților pe care Evanghelia le numește drept realități importante, ba chiar decisive, pentru realizarea noastră și pentru “reușita” vieții noastre.

Trebuie să facem și noi o descoperire: descoperirea faptului cât este de prețios planul lui Dumnezeu pentru noi și pentru viața noastră; acel plan pe care noi îl putem înțelege prin cuvântul și viața lui Isus Cristos.

În fond, totul depinde de curajul de a crede într-adevăr în învierea sa. Pentru că a vorbi despre “împărăția cerurilor” sau “împărăția lui Dumnezeu”, înseamnă a ne gândi că Dumnezeu ne cheamă să fim și noi ca Isus cel înviat. A vorbi despre “împărăția cerurilor” înseamnă a recunoaște că – dincolo de orice evidență imediată – totul, chiar și suferința și moartea, “totul concură spre binele acelora care-l iubesc pe Dumnezeu” (lectura a doua).

Parabolele lui Isus erau o provocare pentru lumea timpului său. Oare mai sunt încă o provocare și pentru oamenii din timpul nostru? Poate că da!

O provocare la primirea sfidării credinței. O invitație la o examinare sinceră a noastră, referitor la care sunt valorile care călăuzesc de fapt alegerile și hotărârile noastre, și cât “valorează” într-adevăr lucrurile cărora le acordăm de fapt mare importanță. Pe scurt: în ultimă analiză, ce are într-adevăr importanță, după părerea noastră, în viața noastră?

Descoperirea valorilor adevărate și faptul de a avea curajul de a le urma cu orice preț: iată învățătura acestor parabole, iată “înțelepciunea” pe care trebuie s-o cerem de la Dumnezeu în rugăciune, așa cum a făcut Solomon (prima lectură).

În concret, a ne aminti că numai Dumnezeu este absolutul, fără de care “nu există nimic valabil și sfânt”: aceasta ne va permite să ne “folosim cu înțelepciune de bunurile pământești, într-o continuă căutare a bunurilor cerești și veșnice” (cf. colecta).

Ritul latin