Predici

Când sfântul Paul a mers la Ierusalim, pentru confirmarea misiunii lui apostolice, i-a întâlnit aici pe câţiva apostoli cu vază, despre care spune: Oricine ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte (Gal 2,6). Altul era momentul vieţii care avea o însemnătate de referinţă. Paul nu pierde nici o clipă esenţialul din vedere, ca de altfel şi Petru.

Sfinţii Petru şi Paul, pe care azi îi sărbătorim cu mare bucurie, au avut în viaţa lor câte un moment de referinţă care i-a marcat pentru toată viaţa şi din care şi-au scos motivul bucuriei zilnice. Pentru Petru momentul cel mai important al vieţii îl constituie Rusaliile, când se umple de Duhul Sfânt, de iubirea divină, care îl face om nou, fără frică de suferinţă şi moarte, trăind numai pentru un singur ţel: Cristos să fie cunoscut de toţi oamenii, ca să ajungă la mântuire şi să fie preamărit în veci numele Domnului (cf. 1Pt 4,11). Paul are şi el un moment de referinţă care ne interesează, tot un fel de Rusalii: drumul Damascului cu lumina, zgomotul, trântirea la pământ, orbirea şi glasul venit din cer. Acesta este momentul în care Saul îl primeşte pe Duhul Sfânt, fiindcă într-o clipă înţelege ceea ce Petru învăţase timp de trei ani la şcoala lui Isus: Evanghelia. Isus însuşi şi-l rânduieşte vas ales, ca să-i ducă numele la popoarele păgâne. Din acest moment Paul nu mai are decât un singur ţel în viaţă: Cristos să fie totul în toţi (Col 3,11).

Isus îi cere lui Petru o întreită dovadă de iubire şi îi dă o întreită confirmare în apostolat, ca apoi prin moarte să-l preamărească pe Dumnezeu (cf. In 21,15-19), dovedind, asemenea Învăţătorului, că nimeni nu are o dragoste mai mare ca aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (cf. In 15,13). Şi Paul are confirmarea în apostolat după o întreită dovadă de iubire: De trei ori l-am rugat pe Domnul să-l îndepărteze de la mine pe îngerul Satanei şi mi-a zis: “Îţi este de-ajuns harul meu, deoarece puterea mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (2Cor 12,8-9).

Multe acte de bravură săvârşise Petru înainte de Rusalii: la glasul lui Isus a aruncat mreaja şi a prins mulţimea de peşti, gata să-i scufunde barca (cf. Lc 5,8-11); la Cezareea lui Filip, când Isus i-a întrebat despre identitatea sa, Petru a răspuns plin de curaj: Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu (Mt 16,16); pe muntele Tabor, când Isus s-a schimbat la faţă şi ceilalţi doi – Ioan şi Andrei – au rămas muţi de uimire şi spaimă, Petru a exclamat: Doamne, ce bine ne simţim aici! (Mt 17, 1-5); la Cina cea de Taină se laudă că îl va urma pe Cristos până la moarte, chiar dacă toţi ceilalţi se vor lepăda de el (cf. Mt 26, 35 ş.u.); în grădina Măslinilor taie urechea lui Malhus (cf. In 18,10) etc. Ce ar fi fost toate acestea fără Rusalii? Un foc de paie; o intrare în anonimat sau, poate, momente care ar fi agravat blamul istoric al vieţii lui prin întreita lepădare de Cristos. Rugăciunea lui Cristos ca Petru să nu-şi piardă credinţa, ca apoi să-i întărească pe fraţi (cf. Lc 22, 32-33), îl determină să-şi plângă vinovăţia, îi dă curajul de a lua cuvântul în adunarea ucenicilor şi de a-l alege pe Matia ca apostol în locul lui Iuda trădătorul care se spânzurase (cf. Fap 1,23-26). Dar ceea ce îl face cu totul om nou sunt Rusaliile. În această zi, cuprins total de Duhul Sfânt, aşa cum Maria l-a zămislit pe Isus în sânul ei, la cuvântul său înflăcărat se zămisleşte trupul mistic al lui Isus, Biserica, făcând să se boteze trei mii de suflete (cf. Fap 2,1-45), iar în ziua următoare încă două mii (id. 4,4) şi numărul a crescut în fiecare zi.

Sfântul Petru rosteşte multe cuvântări, predici, îndemnuri, dar Faptele Apostolilor menţionează doar opt mai importante; înflăcărat de Duhul Sfânt face minuni chiar numai prin umbra sa (cf. id. 5,15); primeşte în rândul credincioşilor pe primul păgân, pe sutaşul roman Corneliu, pe care îl botează cu întreaga sa familie (id. 10); un eveniment deosebit care a influenţat viaţa Bisericii, după cum îi ceruse Isus să pască oile şi mieluşeii săi (cf. In 21,15-19), este primul sinod apostolic (anii 49-50) pe care Petru îl prezidează şi în care expune doctrina asupra universalităţii mântuirii (id. 15,7 ş.u.); este atât de necesar pentru Biserica abia născută încât Dumnezeu îl eliberează în chip miraculos din închisoare prin intermediul unui înger (id. 12,4 ş.u.). Tot Faptele Apostolilor ne relatează o mulţime de locuri şi localităţi pe unde a fost misionar Petru. Ce a căutat el în Samaria, Lida, Iope, Cezareea, Pont, Galaţia, Capadocia, Bitinia, Asia, Roma etc.? Suflete. Mereu îi răsunau în urechi cuvintele lui Isus: Nimeni nu are dragoste mai mare decât aceasta, ca să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (In 15,13).

În ziua de 29 iunie, anul 67, pecetluieşte cu sângele său dragostea faţă de semeni, faţă de Biserică, faţă de Isus şi îl preamăreşte pe Dumnezeu murind răstignit cu capul în jos pe colina Vaticanului din Roma.

Multe acte de bravură a făcut şi Saul înainte de momentul teofanic de pe drumul Damascului: absolvise şcoala marelui învăţător Gamaliel; se dovedise un înfocat apărător al Legii şi al datinilor strămoşeşti; a participat la uciderea diaconului Ştefan; a prigonit cu asprime Biserica etc. Cu ce ar fi rămas în faţa Istoriei din toate acestea? Cu un vot de blam, catalogat ca fanatic, fundamentalist, intolerant. Dar momentul rusalic de pe drumul Damascului l-a făcut cu adevărat un om nou. Botezat de Anania, episcopul Damascului (cf. Fap 9,26), Paul se retrage undeva în Arabia pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru harul acordat. Revine la Ierusalim spre a primi confirmarea în apostolat şi apoi îşi începe prodigioasa carieră misionară de apostol al neamurilor (cf. Fap 26, 14-18), cutreierând mări şi ţări, oraşe şi sate: Tars, Antiohia Siriei, Seleucia, Salamina, Pafos, Listra, Derbe, Ierusalim, Siria, Cilicia, Listra, Iconiu, Laodiceea, Milet, Colose, Hierapole, Galaţia, Troa, Macedonia, Filipi, Tesalonic, Berea, Atena, Corint, Efes, Spania, Roma etc. Ce a căutat în toate acestea? Suflete. O mărturiseşte el însuşi: Dragostea lui Cristos ne împinge (2Cor 5,14), ca Isus să fie totul în toţi.

În cele 14 scrisori ale sale, în care înfăţişează aproape exhaustiv cunoaşterea şi înţelepciunea învăţăturii creştine, considerate de marele predicator francez Bourdaloue drept Cartea omenirii, Paul pronunţă de 219 ori numele lui Isus şi de 400 de ori numele lui Cristos, dovedind din plin că pentru el a trăi este Cristos şi a muri un câştig (Fil 1, 21). Şi l-a câştigat pe Isus, fiindcă n-a ezitat să fie anatemă, numai să-i poată mântui pe cât mai mulţi dintre fraţii săi (cf. Rom 9,3).

În ziua de 29 iunie, anul 67, i se taie capul la Roma. A voit să moară ca să poată trăi veşnic; a voit să-şi piardă viaţa pentru Cristos, pentru a o afla în paradis (cf. Mt 10,39), pentru a primi cununa dreptăţii (cf. 2Tim 4,8).

După ce am văzut cum au fost puse bazele credinţei noastre, fiecare este chemat să se întrebe: Care este momentul rusalic din viaţa mea? Am devenit om nou? Prin ce moarte mă pregătesc să-l preamăresc pe Dumnezeu?

Dacă iubesc Biserica, pe fraţii în credinţă şi mă rog pentru mântuirea păgânilor, pot fi sigur că apostolul Petru îmi va deschide uşa raiului, iar apostolul Paul mă va prezenta în faţa lui Cristos pentru a-mi da coroana dreptăţii!

pr. Anton Dancă Ritul latin