Start > Ritul latin > Duminica a XI-a de peste an (A)

Duminica a XI-a de peste an (A)

14 June 2008
1,105 afișări

Autor: pr. Paul Butnaru
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XI-a de peste an (Anul A)

Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci cei bolnavi… căci n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Sunt cuvintele pe care le-am ascultat duminica trecută și care nu ar trebui să înceteze niciodată a răsuna în mintea și în inima noastră. Sunt cuvinte care ne descoperă pe de o parte adevăratul chip al lui Dumnezeu care nu este un judecător crud ci un tată milostiv; sunt cuvinte care explică prezența lui Isus printre oameni și ne fac cunoscut adevărata semnificație a cuvintelor si faptelor sale: toate descoperindu-ne milostivirea lui Dumnezeu.

Aceste cuvinte și mesajul lor rămân și în această duminică în atenția noastră, invitați fiind să le descoperim mai bine înțelesul: lectura a doua de astăzi ne poartă, am putea spune, înaintea lor pentru a le descoperi fundamentul; Evanghelia însă ne conduce după ele pentru a le recunoaște rodul, concretețea.

Cristos a murit pentru cei nelegiuți iar Dumnezeu își arată iubirea față de noi în faptul că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Așadar, izvorul milostivirii divine este tocmai această gratuitate a iubirii lui Dumnezeu, o iubire care pentru a se manifesta, nu află nicio motivație în noi, în meritul nostru, ci doar în inima lui Dumnezeu.

Mult mai profundă însă îmi pare Evanghelia care pune parcă împreună milostivirea lui Dumnezeu și prezența lui Isus în mijlocul poporului său, o unire care face să răsară un mare dar. Iată cât de explicită este Evanghelia: Isus , prezența milostivă a lui Dumnezeu printre oameni, văzând mulțimile istovite și abătute, simte compasiune, iar răspunsul pe care-l dă care este? Cheamă și-i trimite pe ucenici ca și păstori ai poporului său. Ce anume se poate observa cu destulă ușurință în gestul său? Că păstorii sunt tocmai rodul milostivirii și compasiunii lui Dumnezeu față de poporul său. Aș spune că tocmai acest adevăr suntem invitați să-l recunoaștem și să-l avem prezent astăzi: adevărata identitate a păstorilor și adevărata lor misiune, identitate și misiune într-adevăr deosebite și divine întrucât iau naștere tocmai din milostivirea lui Dumnezeu.

Înainte de orice posibilă reacție sau obiecție, recunosc eu însumi: este o invitație dificilă! Pentru că dificil este uneori să recunoaștem această amprentă divină în păstorii pe care îi avem înaintea ochilor. Vedem mai degrabă limitele lor și le cunoaștem mai ales lipsurile; de aceea nu mereu reușim să privim dincolo de acestea. Însă, cu toate acestea, trebuie să privim dincolo, întrucât ceea ce stă drept fundament al identității și misiunii lor este mult mai sigur și mult mai trainic decât orice lipsă pe care ar avea-o: este voința și iubirea lui Dumnezeu care depășește mereu orice slăbiciune umană și lucrează chiar și slujindu-se de ea. De aceea nu este nicidecum justificat să găsim în fața semnelor slăbiciunii naturii umane o scuză pentru a întoarce spatele lui Dumnezeu. Ceea ce trebuie făcut este să plecăm genunchiul și să împreunăm mâinile pentru sprijinul păstorilor, așa cum Isus însuși ne invită în Evanghelia de astăzi: rugați pe stăpânul secerișului să trimită lucrători în secerișul său și, aș adăuga, rugați-l și ca să susțină lucrătorii deja trimiși în secerișul său.

Preaiubiților, vă asigur că într-adevăr păstorii au nevoie de sprijinul vostru, întrucât nu sunt puține dificultățile pe care le întâlnesc, întrucât nu este mică ispita deznădejdii ce le dă târcoale, întrucât nu este lipsită de importanță lupta pe care trebuie să o poarte în fiecare zi în lumea de astăzi. Nu spun că trebuie negat vreo ceva ce privește viața lor chiar dacă nu este lăudabil, însă trebuie să ne rugăm de două ori înainte să vorbim o dată, orice păstor trebuie păstrat în inimă înainte de a fi îndepărtat din fața ochilor.

Încheind, în litera și în spiritul aceleași Evanghelii de astăzi, vă repropun invitația de a susține păstorii în misiunea lor care este acum într-adevăr cea mai urgentă: de a merge mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Voi înșivă, în familiile voastre, la locul de muncă, în viața de fiecare zi, vedeți cât de multe sunt oile pierdute ale Bisericii. Vă dați bine seama voi înșivă cât de urgentă este această misiune a păstorilor. Uniți-vă lor dând o convingătoare mărturie, arătând tuturor că poporului lui Dumnezeu, neamul său sfânt, de care vorbește prima lectură, încă există, suntem noi, Biserica. Faceți-o prezentă în lume pentru ca lumea să recunoască și să se apropie de Dumnezeu.

Ritul latin