Predici

Există două mări în Ţara Sfântă: Marea Galileei şi Marea Moartă. Ambele mări (lacuri, de fapt) sunt alimentate de acelaşi râu, Iordanul. Unul este un lac cu apă dulce plin de peşti şi alte forme de viaţă marină, în timp ce celălalt are o apă sărată super-concentrată în care nu poate supravieţui nici un organism viu. Dacă ambele lacuri sunt alimentate acelaşi râu, cum se face că unul are apă dulce şi este plin de vieţuitoare, iar celălalt este mort? Răspunsul este acela că Marea Galileei are o scurgere pe unde iese apa din ea, în timp ce Marea Moartă nu are o astfel de scurgere. Cu alte cuvinte, Marea Galileei primeşte şi dă apă continuu, în timp ce Marea Moartă doar primeşte şi nu dă decât prin evaporare. Ca şi în cazul celor două mări, a da şi a primi ne ţine vii, a primi fără a da ne face să stagnăm şi să murim.

În Evanghelia de astăzi, Isus îi învaţă pe apostoli că El i-a trimis în misiune pentru ca ei să dea înapoi ceva din ceea ce au primit. Cuvintele lui sunt: “În dar aţi primit, în dar să daţi” (Matei 10,8). Generozitatea misionară, punerea propriei persoane, a timpului personal, a serviciilor şi a resurselor în slujba împărăţiei lui Dumnezeu devine posibilă doar atunci când înţelegem că tot ce suntem şi tot ce avem, inclusiv viaţa însăşi, este un dar de la Dumnezeu. Aşa cum spune Apostolul Paul: “Ce ai ce nu ai primit?” (1Corinteni 4,7).

A fi creştin înseamnă, de fapt, o viaţă în care în mod conştient primim şi dăm înapoi lui Dumnezeu. Din păcate adesea acordăm mult mai multă atenţie la a primi decât la a da. Ca şi copii ai lui Dumnezeu primim harul credinţei, primim cuvântul lui Dumnezeu, primim iertare, primim sacramentele, şi primim o viaţă nouă în Duhul Sfânt. Dar completăm circuitul harului lui Dumnezeu doar atunci când mergem şi împărtăşim aceste binecuvântări cu aceia care nu se bucură încă de ele. Dacă nu facem acest lucru devenim ca Marea Moartă, stătătoare şi moartă pentru că doar primeşte şi nu dă înapoi.

Marcu are un verset interesant în relatarea lui despre chemarea Apostolilor, în care spune: ” A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice” (Marcu 3,14). Mai clar decât Matei, Marcu arată aici că există două aspecte ale chemării lui Isus, adică (a) a fi cu El, a învăţa de la El, a primi harul şi binecuvântarea Sa, şi (b) a fi trimis să proclami mesajul, să împărtăşeşti cu ceilalţi ceea ce ai învăţat de la Isus, a merge şi a fi la rândul tău un har şi o binecuvântare pentru ceilalţi. Misiunea, evanghelizarea, a merge spre ceilalţi, mărturia, a împărtăşi credinţa cu ceilalţi, orice nume i-am da, este o parte esenţială a ceea ce înseamnă a fi creştin, şi nu o extra-activitate opţională pentru aceia care au chef să o facă.

Când ne confruntăm în acest fel cu responsabilitatea noastră creştină, mulţi dintre noi încep să se întrebe de unde oare să ne luăm curajul şi puterea de a ne împărtăşi credinţa cu ceilalţi. Tăria de care avem nevoie vine direct din cer. După cum citim în Evanghelia de astăzi, “Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă” (Matei 10,1). Isus nu ne trimite în lume cu mâna goală. El ştie că în misiune trebuie să ne confruntăm cu conducători şi autorităţi şi cu forţele spirituale ale răului (Efeseni 6,12). Aşadar ne dă dinainte putere şi autoritate asupra oricărei provocări umane şi spirituale pe care am putea-o întâlni în lucrarea de răspândire a împărăţiei de pace şi iubire a lui Dumnezeu.

Aşadar, ne putem întreba: de unde să începem? Isus i-a instruit pe apostoli să înceapă cu “oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10,6), adică să înceapă pe un teritoriu familiar. Mai târziu îi va trimite să facă ucenici din toate naţiunile (Matei 28,19), dar deocamdată trebuie să se limiteze la propriul lor popor. Misiunea, ca şi caritatea, începe în casă. Trebuie să începem, aşadar, de la membrii îndepărtaţi de credinţă şi de la cei lipsiţi de zel din familiile şi din parohiile noastre. Trebuie să găsim o modalitate de a da înapoi credinţa pe care am primit-o. Este singurul mod prin care putem rămâne vii şi activi în credinţă asemenea Mării Galileei – proaspătă şi dătătoare de viaţă.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin