Start > Ritul latin > Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului

2 May 2008
1,184 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Predici.cnet.ro
Înălțarea Domnului (Anul A)

Isus împlinind prin Întruparea, moartea și Învierea sa misiunea încredințată lui de Tatăl – aceea de a răscumpăra lumea, de a o împăca cu Dumnezeu – se reîntoarce din această lume la Tatăl în patria cerească pentru a stăpâni ca Rege al Universului, șezând la dreapta lui Dumnezeu. Pământul, această vale a nașterii, a trecerii, a morții, nu putea fi patria lui Cristos glorificat. De aceea, astăzi pentru totdeauna El a ieșit din cadrul modului de viață

pământesc și s-a reîntors în comuniunea Sfintei Treimi. Trupul lui Cristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însușirile noi, supranaturale de care se bucură Trupul Său de acum înainte în permanență. Dar în timpul celor patruzeci de zile de după Înviere, în care a mâncat în mod familiar cu ucenicii săi și i-a învățat despre Împărăție, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanități deosebite. Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Înviat, transpare în cuvântul lui Isus adresat Mariei Magdalena: “Încă nu m-am urcat la Tatăl meu. Mergi la frații mei și spune-le că mă urc la Tatăl meu și la Tatăl vostru la Dumnezeul meu și la Dumnezeul vostru” (In 20,17). Evenimentul Înălțării marchează trecerea de la slava lui Cristos cel Înviat la cea a lui Cristos preamărit de-a dreapta Tatălui. Această ultimă etapă este strâns unită cu cea dintâi, adică coborârea din ceruri realizată în întrupare, căci numai cel care a ieșit de la Tatăl poate să se întoarcă la Tatăl: adică Cristos. Și nimeni nu s-a suit la cer decât cel care s-a coborât din cer: Fiul Omului care este în Cer (Cf. In 3,13). Putem afirma fără teamă că Isus a așteptat întreaga sa viață această mare zi a reîntoarcerii sale. Nu i-a părut rău că părăsește această lume deoarece, ceea ce pe pământ este frumos și valoros cu adevărat, aceea se mută în patria veșnică. Îl urmează milioane de suflete răscumpărate cu Sângele Său, cărora le pregătește un loc în Împărăția Tatălui său Ceresc. Numai cu puterile sale naturale omul nu poate să-și deschidă drum spre “Casa Tatălui“, la fericirea și viața lui Dumnezeu. Numai Cristos a putut să deschidă omului acest drum. Isus Cristos, Preotul unic al Noului și Veșnicului Legământ, ‘nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om… ci în cerul însuși, pentru a se înfățișa acum dinaintea lui Dumnezeu în folosul nostruA (Evr 9, 24). Iar în cer Isus își exercită necontenit preoția ca să mijlocească pentru cei ce se apropie prin el de Dumnezeu.

În această Înălțare și noi trebuie să-l urmăm pe Cristos. Ne este învoit să iubim pământul cu toate bunurile pe care ni le oferă, însă el să fie numai ca o rampă de lansare spre cer. Viața creștină trebuie să fie o continuă înălțare la cer. Primul pas l-am făcut deja la botez. Apoi, fiecare Sacrament, precum și primirea învățăturii creștinești, semnifică tot atâția pași înainte. Lui Isus i-a plăcut să fie cu noi și înțelege atașamentul nostru de cele pământești. Prin plecarea sa însă ne face atenți asupra unui adevăr fundamental și anume: că adevărata patrie nu este aici pe pământ, nu este acest pământ, nici aceste frumuseți ale lumii. Dar adevărata patrie este aceea a lui Dumnezeu în care Cristos înălțat la cer domnește.

Câtă dreptate are Sf. Apostol Paul când îi numește pe creștini “oameni care caută viitorul“. Noi trăim pentru acel “viitor” pe care Isus îl pregătește acelora care îl iubesc pe El: pentru acel “viitor” unde Dumnezeu va șterge din ochii noștri orice lacrimă: pentru acel “viitor” unde vom savura libertatea fiilor lui Dumnezeu, iubirea și dreptatea sa. Însă pentru a atinge acest “viitor” avem nevoie de o credință nezdruncinată. Este nevoie de acea credință la care ne invită prima lectură de astăzi din Faptele Apostolilor, de a crede, nu într-un miracol excepțional, asemenea unei reanimări a unui cadavru, ci de a-l recunoaște pe Cristos mort, Înviat și Înălțat la cer ca Domn al Gloriei și Stăpân al Universului. Aceasta este de fapt și tema Evangheliei de astăzi după Sf. Matei unde ne este relatată o solemnă apariție în care Cristos este prezentat ca Dumnezeu Atotputernic, încredințând apostolilor și prin ei Bisericii misiunea de a trimite discipoli la toate popoarele, botezându-le și învățându-le tot ceea ce le-a poruncit. Iar în această misiune îi asigură că va fi el însuși mereu prezent. “Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28, 20). Această prezență se explică prin faptul că, prin înălțarea sa la cer, Isus și-a modificat numai modul de a fi prezent în mijlocul nostru. Nu a plecat definitiv, nu ne-a spus “Adio“, nu ne-a părăsit. Dar el rămâne mereu între noi prin Cuvântul său pe care, mai întâi apostolii, iar acum Biserica îl proclamă din porunca sa.

Reîntoarcerea lui Isus la cer indică numai dispariția sensibilă și vizibilă. Dar Isus rămâne în mijlocul nostru numai cu mesajul său – Evanghelia? Nu numai atât. Dar el rămâne cu însăși persoana sa. Această prezență deosebită este aceea din sfânta Euharistie, prezență de adorație, de jertfă și de mulțumire către Tatăl.

De aceea, asemenea apostolilor care priveau cu speranță spre cer la Isus care se înălța din mijlocul lor, să privim și noi mereu spre tabernacol unde Cristos este prezent în Sfânta Ostie. Pentru că acest Isus care s-a înălțat la cer astăzi dintre noi, tot astfel va reveni precum s-a înălțat. Să ne unim așadar cu Cristos Euharisticul pentru a-l putea întâmpina cu credință, fără teamă și pregătiți când va veni să ne înalțe și pe noi din această lume pentru a ne oferi locul pregătit nouă de el în Împărăția Tatălui veșnic.

Pentru aceasta, așa cum ne îndeamnă Sf. Apostol Paul în a doua lectură de astăzi, să ne rugăm “Părintelui Slavei să ne dăruiască Duhul Înțelepciunii și al cunoașterii pentru a-l cunoaște pe deplin. El să ne lumineze ochii inimii ca să putem înțelege speranța pe care o dă chemarea Sa. Aceea de a ne înălța cu Cristos pentru a moșteni comorile Sale pe care El ni le-a dăruit“.

Francisc Matieș

Ritul latin