Start > Ritul latin > Înălțarea Domnului (A)

Înălțarea Domnului (A)

29 April 2008
1,615 afișări

Autor: pr. Eduard-Mihai Coșa
Copyright: Predici.cnet.ro
Înălțarea Domnului (Anul A)

Lecturile proclamate astăzi la Sf. Liturghie, precum și textele eucologice, ne vorbesc despre evenimentul pe care îl celebrăm în această zi de sărbătoare; dar mai mult decât un eveniment, solemnitatea de astăzi celebrează un mister: împlinirea misterului pascal al lui Cristos prin înălțarea sa glorioasă la cer.

În această zi, Cristos a ridicat în slava gloriei lui Dumnezeu natura noastră fragilă pe care o unise cu sine. Cristos se înalță la dreapta Tatălui pentru ca noi să putem participa la viața sa divină, iar celebrarea de astăzi nu încetează să exprime pe un ton de bucurie această dorință necontenită de a gusta din bucuriile cerești, de a ajunge odată și noi, acolo unde a ajuns și Cristos.

Înainte de pătimirea sa, Cristos le spusese ucenicilor: “Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume, acum las lumea și mă întorc la Tatăl” (In 16,28).

ÎNĂLȚAREA este așadar încheierea activității pământești a Fiului lui Dumnezeu. Venirea sa între noi nu a fost o simplă călătorie turistică. El a venit în lume pentru a împlini o misiune primită de la Tatăl: aceea de a ni-l face cunoscut pe Dumnezeu, de a ne descoperi iubirea sa față de noi, voința sa de a-i mântui pe toți, de a-i ierta și de a-i avea cu sine pe toți cei care vor asculta cuvintele sale.

Puțin înainte de a pleca dintre ai săi, Isus rugându-se Tatălui spune: “Și acum, preamărește-mă Părinte cu slava pe care am avut-o la tine înainte de a coborî în lume” (In 17,4-5).

Înălțarea, dincolo de orice reprezentare retorică (lect. I ), este această trecere a lui Isus în slava de Fiu pe care a avut-o din veșnicie la Tatăl, este începutul regalității sale universale, pe care Tatăl i-a acordat-o răsplătindu-l pentru iubirea sa ascultătoare, înălțându-l de la starea naturii umane, proclamându-l Domn și așezându-l la dreapta sa în ceruri, mai presus de toată domnia, dându-i stăpânirea asupra întregii creații.

Evanghelia după Sf. Matei din care am citit fragmentul de astăzi, prezintă foarte succint scena despărțirii lui Isus de ucenicii săi. Reținem în special mandatul pe care Învățătorul îl încredințează apostolilor săi. În schimb, mult mai bogată este prezentarea Sf. Luca din prima lectura. În Faptele Apostolilor el prezintă cu un limbaj mai bogat și sugestiv momentul plecării lui Cristos dintre ai săi. Aici are loc si un colocviu, din care observăm că Isus le promite ucenicilor pe Duhul Sfânt care îi va întări să fie martorii săi în toată lumea, până la sfârșitul veacurilor…, după care s-a ridicat în înălțimi fiind învăluit de un nor.

A vorbi astăzi despre ÎNĂLȚAREA la cer înseamnă pentru mulți să vorbești despre o speranță greu de acceptat. Există pentru unii convingerea că a medita la viața veșnică este o preocupare care distrage omul contemporan de la datoriile sale temporale, pământești…, că a te îndrepta cu inima și cu mintea spre viața viitoare înseamnă să dezertezi de la ocupațiile comune prin care, de fapt, trebuie să edifici și să consolidezi o lume mai curată, mai dreaptă…!

Pentru Cristos, Înălțarea la cer nu a fost o evadare din lumea noastră sau de la condiția sa umană. El a promis apostolilor că va rămâne cu ei până la sfârșitul veacurilor.

Tot la fel, a contempla cerul și a “căuta cele de sus” nu este pentru un creștin o abandonare a realităților vieții pământești. În timp ce apostolii stăteau cu ochii ațintiți spre cer privind spre Isus care se înălța, au apărut doi îngeri care i-au întrebat: “Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Isus care s-a înălțat la cer din mijlocul vostru, tot astfel va veni din nou, precum l-ați văzut mergând în cer”. Ucenicii care au primit de la Isus misiunea de a continua în timp lucrarea sa de mântuire prin vestirea Evangheliei, sunt acum trimiși în lume. Și, așa cum ne prezintă Evanghelia, ei au pornit spre toate ținuturile, în timp ce Cristos îi însoțea săvârșind prin ei numeroase fapte miraculoase.

Aceleași cuvinte pe care îngerii le-au adresat apostolilor ne sunt adresate și nouă astăzi. Dacă suntem adevărați creștini, dacă am înțeles cu adevărat semnificația morții și învierii lui Cristos, nu putem rămâne inactivi. Asemenea apostolilor vom duce și noi în lume ceea ce am auzit și am învățat de la Cristos. Nu putem rămâne pe loc, cu mâinile împreunate și privirea în sus. Cristos ne trimite și pe noi să fim martorii glorificării sale…, ne trimite să aducem roade punând în practică cuvintele sale.

Pentru noi, a pune în practică cuvintele sale, sau a trăi Evanghelia, înseamnă să fim disponibili pentru lume, să fim deschiși față de cei din jurul nostru, să ne asumăm propriile responsabilități pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să se instaureze în mijlocul nostru, pentru ca să realizăm încă de aici de pe pământ, în ciuda limitelor impuse de slăbiciunile noastre omenești, acea comuniune care va fi desăvârșită numai în slavă.

Cristos ne mai întărește astăzi speranța că la sfârșitul timpurilor va reveni în lume luând la sine pe toți cei care au crezut în el. În timp ce toate iluziile se destramă odată cu moartea, creștinul privește cu încredere spre un viitor pe care i-l oferă iubirea lui Dumnezeu. El ne-a fost deschis de Cristos care nu a înviat numai pentru sine dar și pentru noi cei care am crezut în El și l-am urmat. El stă în fruntea imensei coloane de oameni care călătoresc pe acest pământ spre casa Tatălui ceresc.

Sărbătoarea de astăzi să fie pentru noi toți o reînnoire a credinței noastre în Cristos care a murit pentru noi, a înviat și s-a înălțat la slava Tatălui; să fie o chemare de a ne trăi cu fidelitate vocația creștină, pentru ca îndeplinindu-ne misiunea pe acest pământ să ne putem ruga Tatălui ceresc ca și Isus.

Părinte, eu te-am preamărit pe Tine pe pământ împlinind lucrarea ce mi-ai încredințat-o. Acum, preamărește-mă Tu pe mine, mădular al Trupului Fiului Tău, cu acea slavă pe care El o avea la Tine mai înainte de a fi venit în lume. AMIN.

Ritul latin