Predici

Roald Amundsen, marele explorator norvegian care a descoperit Polul Sud, a luat cu el un porumbel călător. I-a spus soţiei că dacă va ajunge la capătul lumii îi va da drumul porumbelului. Soţia lui a stat ore în şir, singură în toată casa lor mare, aşteptând ca din cer să apară porumbelul promis. Într-o zi privind prin fereastra de la dormitor l-a văzut pe porumbel zburând în cerc pe cer. “E viu!”, a strigat ea plângând. “Soţul meu este viu!”

În timp ce Isus se pregătea să îşi părăsească discipolii, El le-a promis că le va trimite un Paraclet care este adesea descris ca un porumbel. Dar există diferenţe enorme între porumbelul lui Amundsen trimis soţiei lui şi Paracletul pe care Isus l-a trimis discipolilor Săi. Porumbelul este un simplu semn al faptului că drumeţul a ajuns la destinaţie. Mai mult porumbelul nu poate să facă. Paracletul trimis de Isus discipolilor Săi, pe de altă parte, înseamnă pentru ei tot ceea ce Isus a însemnat cât timp a fost cu ei. Isus a fost un Paraclet pentru discipoli şi le-a promis un “alt” Paraclet: “Îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Paraclet vă va da vouă” (Ioan 14,16).

Ce este un Paraclet? Multe cuvinte au fost folosite pentru a traduce acest cuvânt: Avocat, Mângâietor, Sfătuitor, Apărător. Cuvântul grec Paracletos descrie în fapt pe cineva care este chemat să stea alături de un client. În termenii juridici de astăzi ar fi vorba de avocatul unui client. Dar un Paraclet este mult mai mult decât un avocat. Probabil cel mai bun cuvânt de astăzi care ar captura semnificaţia Paracletului este “antrenor”. Paracletul este antrenorul nostru, mereu alături de noi, gata să ne instruiască şi să ne corecteze atunci când greşim, să ne încurajeze şi să ne motiveze când ne simţim la pământ, să ne provoace şi să ne inspire pentru a da ce e mai bun din noi, să ne apere şi să lupte pentru drepturile noastre atunci când judecătorii sunt nedrepţi cu noi. Pe scurt, Paracletul înseamnă pentru noi toţi ceea ce Isus a însemnat pentru discipoli.

De ce avem nevoie de un Paraclet? Din acelaşi motiv pentru care sportivii au nevoie de antrenori. Oricât de buni ar fi, sportivii au mereu nevoie de antrenori. Lăsaţi de capul lor sunt supuşi greşelilor. La fel şi noi. Fără Dumnezeu nu putem face nimic. În secolul V exista un gânditor pe numele lui Pelagius, care îi învăţa pe ceilalţi că fiinţele umane au abilitatea naturală de a împlini poruncile lui Dumnezeu dacă aleg să facă aşa. Biserica a condamnat învăţătura sa ca erezie, insistând pe faptul că fiinţele umane au mereu nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a-i putea face voia. Pelagianismul este credinţa că ne putem împlini destinul uman doar prin noi înşine, şi că nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu care vine prin credinţă, rugăciune şi sacramente. Mulţi oameni din ziua de astăzi sunt pelagianişti fără să ştie. Isus ne spune în Evanghelia de astăzi că noi toţi avem nevoie constant de ajutor divin. Toţi avem nevoie de acest ajutor, Duhul Sfânt care stă mereu alături de noi, Paracletul.

Cum îl primim pe acest Duh Ajutător? Străduindu-ne să trăim în conformitate cu legea lui Cristos, care este iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. “Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Paraclet vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna” (Ioan 14,15-16). După Înălţarea la Cer a Domnului, discipolii “împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus” (Fapte 1,14), s-au retras în cenacol pentru a aştepta şi a se ruga pentru Paracletul promis. Nu putem face altceva mai bine decât să le urmăm exemplul. Joia următoare va fi Înălţarea. Între Înălţare şi Rusalii Biserica îi invită pe toţi fiii ei la o perioadă de rugăciune şi de aşteptare a darului Duhului Sfânt. Să respectăm această perioadă ca una în mod special dedicată rugăciunii, asemenea discipolilor lui Isus, deoarece şi noi avem nevoie de Duhul Sfânt la fel de mult precum aveau ei nevoie acum două mii de ani.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin