Start > Ritul latin > Înălțarea Domnului (A)

Înălțarea Domnului (A)

18 April 2008
1,127 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Înălțarea Domnului (Anul A)

Cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Isus. Și, văzându-l, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. Și Isus, apropiindu-se le-a vorbit zicând: “Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii.” (Mt 28,16-20)

Textul evanghelic citit în sărbătoarea Înălțării glorioase a lui Isus la ceruri ne prezintă de fapt ultima apariție a lui Isus Cristos înviat celor unsprezece ucenici înainte de a se duce la Tatăl. În cuvintele rostite înaintea celor care, închinându-se până la pământ, îi recunoșteau (deși îndoielile nu lipseau) domnia, Isus afirmă câteva lucruri fundamentale: 1. prin Învierea preaslăvită și prin Înălțarea preaglorioasă El și-a dobândit statutul deplin de Mesia (Cristos) obținând totodată puterea absolută în cer și pe pământ; 2. trimiterea în lume a apostolilor pentru a face ucenici prin botez și prin învățarea celor poruncite de El avea drept scop continuarea lucrării de constituirea a Poporului pe care mâna Lui îl călăuzește; 3. Isus îi asigură de prezența Sa, prezență pe care ei o vor recunoaște mai ales prin roadele eforturilor lor. În fond, esențialul lucrării mântuitoare este săvârșit de Isus devenit Cristos (Regele, Mesia) prin intermediul martorilor trimiși de El.

Pe când se afla [Isus] la masă împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui… “Veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, și-mi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la capătul pământului”. Și spunând acestea, s-a înălțat la cer în văzul lor și un nor l-a ascuns de ochii lor…

Prea adesea creștinii își reprezintă Înălțarea glorioasă a lui Isus ca pe o plecare a unei ființa dragi pe care prietenii o însoțesc la aeroport.

De fapt, toate textele acestei sărbători reafirmă misterul Înălțării în obiectivitatea sa dar mai ales în modul în care el ne privește pe noi. Acest mister afirmă ascunderea prezenței sensibile a lui Isus din ochii ucenicilor și în același timp deschidere către un alt mod de prezență, interioară creștinului și perceptibilă în credința concretizată prin mărturie și prin atitudine conformă cu cele învățate de El. Altfel spus, acest mister afirmă dimensiunea universală a mărturiei de credință, mărturie înrădăcinată în Botez și hrănită de inițierea progresivă în viața evanghelică.

Ritul latin