Start > Ritul latin > Duminica a V-a a Paștelui

Duminica a V-a a Paștelui

18 April 2008
1,269 afișări

Autor: pr. Ștefan Ciubotaru
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Paște (Anul A)

Duminica trecută atenția noastră s-a oprit asupra acelor realități cu totul deosebite ce țin de viața unui păstor și a turmei sale. Păstorul Cristos, după ce la sărbătoarea Înnoirii la Ierusalim iudeii l-au întrebat “Până când ne chinuiești sufletul? Dacă tu ești Cristos spune-ne deschis!”, după ce învie o oiță preferată, pe nume Lazăr, pentru moartea căreia Păstorul plânsese, după ce o altă oiță pe nume Maria îi unge picioarele cu parfum de nard, după ce multe oițe l-au primit în Ierusalim agitând ramuri pentru Regele-Păstor, după ce le-a spălat picioarele la doisprezece dintre ele, după ce una l-a trădat, alta l-a renegat, în această duminică Păstorul vrea să ne amintească faptul că pentru întreaga turmă a sa el și numai el este calea, adevărul și viața.

Prin acest fragment evanghelic, din această duminică, am trecut de la “cartea semnelor”, din care s-a citit duminica trecută, la “cartea gloriei” care are ca punct focal “ceasul” lui Isus.

Dacă vom avea curaj să citim finalul cărții semnelor, la capitolul 12 versetul 27 vom găsi următoarele cuvinte: “Acum sufletul meu este tulburat și ce voi spune: Tată, salvează-mă de ceasul acesta? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamărește numele tău!” Câteva pagini mai încolo citim din nou (deja suntem în cartea gloriei): “Isus s-a tulburat în duh și a mărturisit: «Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda»”. În fragmentul evanghelic proclamat am auzit: “Să nu se tulbure inima voastră!” Prin “tulburare” înțelegem în primul rând o pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților), sau o învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; în sens figurat ne referim la o neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție, dezordine, răzvrătire, răscoală, dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. Peste doua sute de mii de rezultate sunt afișate la căutarea după cuvântul tulburare. Pe situl psihoterapia.eu printre alte domenii avem în cazul adulților tulburări de comportament, în cazul copiilor tulburări de somn, din nou tulburări de comportament și tulburări de vorbire, iar în cazul adolescenților tulburare bipolară. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Tulburare este și în prima lectură în cazul acelor creștini greci de origine care murmurau împotriva celor de origine iudaică pentru că în slujirea de fiecare zi văduvele lor erau trecute cu vederea. Tulburare este pentru comunitate și chiar pentru cei doisprezece care, pentru a limpezi lucrurile, convoacă adunarea ucenicilor. Limpezirea, ordonarea, calmarea unei tulburări vine mereu dintr-o adunare, din unitate, din întâlnire, din convergență, din lămurire și nu din risipire, din dezbinare, din despărțire, din divergență. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Nu de mult am primit invitația de a cumpăra o carte. Titlul ei era “Calmul din mijlocul furtunii. O zi din viața lui Isus”. În prezentarea ei scria: “o zi din viața lui Isus… O putem numi tapiserie a frământărilor, simfonie a emoțiilor sau orchestrare a extremelor, de la răsărit până la apus. Dar indiferent cum am numi-o, totul este real. Pe parcursul întregii zile, el are motive să plângă… să fugă…să strige… să laude… să se îndoiască. În doar câteva clipe viața lui a fost întoarsă pe dos.

Vine înștiințarea de la fisc. Sună medicul. Îți sunt expediate actele de divorț. Portofelul e gol. Viața cândva atât de calmă devine de-a dreptul furtunoasă! Ești cotropit de grindina solicitărilor. De te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu poate să înțeleagă din cer ce ți se întâmplă ție aici, pe pământ, atunci citește… pentru ca tu să poți fi sigur că Dumnezeu știe ce simți. Și să nu te îndoiești că în oricare dintre furtunile vieții există un loc liniștit – un loc în care poți rămâne în picioare când lumea din jurul tău se clatină în bătaia vântului. Este calmul din mijlocul furtunii.” Nu vreau să comentez politicile de marketing ale editurii, dar privind și imaginea tornadei de pe coperta cărții, socotesc că nu este tocmai ce așteaptă Păstorul de la oițele sale: ele să fie în calmul din mijlocul furtunii uitându-se la cele care sunt luate pe sus de bătaia vântului, ele să fie în siguranță în timp ce altele să fie în mijlocul primejdiei, ele să fie în pace în timp ce altele să fie amenințate. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Un călător întâlni un tigru. Fugi, urmărit de tigru, până ajunse la o prăpastie. Se agăță de corzile unei vițe sălbatice și-și dădu drumul în prăpastie. Tigrul îl aștepta sus. Omul privi în jos și văzu că în fundul prăpastiei îl pândea alt tigru. Și doi șoareci începură să roadă corzile viței … Atunci, omul văzu, crescută într-o crăpătură a stâncii, o fragă. Ținându-se de corzi, se întinse și o culese. O băgă în gură. Ce gust minunat avea ! “Să nu se tulbure inima voastră!”

De la crăpătura stâncii din întâmplarea de mai sus aș vrea să trecem la stâncă , la piatra din cea de-a doua lectură. Piatra cea vie care i-a tulburat așa de tare pe zidari încât au aruncat-o. Deși era, este și va fi mereu una din materiile lor prime, deși palmele lor aveau multe în comun cu ea, deși învățaseră atâtea de la ea, deși până atunci rămăsese departe de carnea inimii lor și nu-i luase locul, deși au folosit, folosesc și vor folosi în continuare echerul și compasul și alte instrumente de geometrie în prelucrarea și(sau) ciopârțirea ei, uitând sau făcându-se că uită de importanța ei de piatră unghiulară, vie, mai vie decât vor fi ei vreodată, aleasă și de mare preț, și că cine se încrede într-însa nu va rămâne de rușine. Iată unde i-a dus tulburarea lor: la poticnire și la cădere. În schimb, cinste vouă care credeți în ea, piatra pe care au aruncat-o zidarii și a ajuns în capul unghiului! “Să nu se tulbure inima voastră!”

Și mai mare era tulburarea printre cei doisprezece. I-a tulburat gândul despărțirii de Păstorul lor, i-a tulburat destinația necunoscută a lui, i-a tulburat posibilitatea de a trebui să-l urmeze, i-a tulburat faptul că Păstorul credea despre ei că știau drumul și locul unde mergea. Toma, unul dintre cei mai tulburați, spune: “Doamne, nu știm unde te duci și cum putem ști calea?”. Iar Filip, și el tulburat, spune: “Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”. Însă Isus insistă: “Să nu se tulbure inima voastră!”

Nu se va tulbura niciodată inima celui care crede în Dumnezeu. Nu se va tulbura niciodată inima celui care crede în Isus, Păstorul turmei. Nu se va tulbura niciodată inima celui care rămâne unit cu adevărata turmă. Nu se va tulbura niciodată inima celui care v-a privi mereu ochii în care îl poate vedea pe Dumnezeu. Nu se va tulbura niciodată inima celui care nu va uita glasul Păstorului care-i spune pe nume. Nu se va tulbura niciodată inima celui care se va ruga mereu împreună cu psalmistul “Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum și speranța noastră este în tine!” Nu se va mai tulbura niciodată inima celui care va ști și va crede în Isus Cristos, Păstorul pe cale, glasul adevărului, adevărata plinătate a vieții.

Ritul latin