Predici

Duminica trecută atenţia noastră s-a oprit asupra acelor realităţi cu totul deosebite ce ţin de viaţa unui păstor şi a turmei sale. Păstorul Cristos, după ce la sărbătoarea Înnoirii la Ierusalim iudeii l-au întrebat “Până când ne chinuieşti sufletul? Dacă tu eşti Cristos spune-ne deschis!”, după ce învie o oiţă preferată, pe nume Lazăr, pentru moartea căreia Păstorul plânsese, după ce o altă oiţă pe nume Maria îi unge picioarele cu parfum de nard, după ce multe oiţe l-au primit în Ierusalim agitând ramuri pentru Regele-Păstor, după ce le-a spălat picioarele la doisprezece dintre ele, după ce una l-a trădat, alta l-a renegat, în această duminică Păstorul vrea să ne amintească faptul că pentru întreaga turmă a sa el şi numai el este calea, adevărul şi viaţa.

Prin acest fragment evanghelic, din această duminică, am trecut de la “cartea semnelor”, din care s-a citit duminica trecută, la “cartea gloriei” care are ca punct focal “ceasul” lui Isus.

Dacă vom avea curaj să citim finalul cărţii semnelor, la capitolul 12 versetul 27 vom găsi următoarele cuvinte: “Acum sufletul meu este tulburat şi ce voi spune: Tată, salvează-mă de ceasul acesta? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamăreşte numele tău!” Câteva pagini mai încolo citim din nou (deja suntem în cartea gloriei): “Isus s-a tulburat în duh şi a mărturisit: «Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda»”. În fragmentul evanghelic proclamat am auzit: “Să nu se tulbure inima voastră!” Prin “tulburare” înţelegem în primul rând o pierdere a limpezimii, a transparenţei unui lichid (din cauza impurităţilor), sau o învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; în sens figurat ne referim la o nelinişte sufletească, îngrijorare, frământare, emoţie, dezordine, răzvrătire, răscoală, dereglare a funcţiei unui organ anatomic, a unei facultăţi fizice sau psihice. Peste doua sute de mii de rezultate sunt afişate la căutarea după cuvântul tulburare. Pe situl psihoterapia.eu printre alte domenii avem în cazul adulţilor tulburări de comportament, în cazul copiilor tulburări de somn, din nou tulburări de comportament şi tulburări de vorbire, iar în cazul adolescenţilor tulburare bipolară. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Tulburare este şi în prima lectură în cazul acelor creştini greci de origine care murmurau împotriva celor de origine iudaică pentru că în slujirea de fiecare zi văduvele lor erau trecute cu vederea. Tulburare este pentru comunitate şi chiar pentru cei doisprezece care, pentru a limpezi lucrurile, convoacă adunarea ucenicilor. Limpezirea, ordonarea, calmarea unei tulburări vine mereu dintr-o adunare, din unitate, din întâlnire, din convergenţă, din lămurire şi nu din risipire, din dezbinare, din despărţire, din divergenţă. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Nu de mult am primit invitaţia de a cumpăra o carte. Titlul ei era “Calmul din mijlocul furtunii. O zi din viaţa lui Isus”. În prezentarea ei scria: “o zi din viaţa lui Isus… O putem numi tapiserie a frământărilor, simfonie a emoţiilor sau orchestrare a extremelor, de la răsărit până la apus. Dar indiferent cum am numi-o, totul este real. Pe parcursul întregii zile, el are motive să plângă… să fugă…să strige… să laude… să se îndoiască. În doar câteva clipe viaţa lui a fost întoarsă pe dos.

Vine înştiinţarea de la fisc. Sună medicul. Îţi sunt expediate actele de divorţ. Portofelul e gol. Viaţa cândva atât de calmă devine de-a dreptul furtunoasă! Eşti cotropit de grindina solicitărilor. De te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu poate să înţeleagă din cer ce ţi se întâmplă ţie aici, pe pământ, atunci citeşte… pentru ca tu să poţi fi sigur că Dumnezeu ştie ce simţi. Şi să nu te îndoieşti că în oricare dintre furtunile vieţii există un loc liniştit – un loc în care poţi rămâne în picioare când lumea din jurul tău se clatină în bătaia vântului. Este calmul din mijlocul furtunii.” Nu vreau să comentez politicile de marketing ale editurii, dar privind şi imaginea tornadei de pe coperta cărţii, socotesc că nu este tocmai ce aşteaptă Păstorul de la oiţele sale: ele să fie în calmul din mijlocul furtunii uitându-se la cele care sunt luate pe sus de bătaia vântului, ele să fie în siguranţă în timp ce altele să fie în mijlocul primejdiei, ele să fie în pace în timp ce altele să fie ameninţate. “Să nu se tulbure inima voastră!”

Un călător întâlni un tigru. Fugi, urmărit de tigru, până ajunse la o prăpastie. Se agăţă de corzile unei viţe sălbatice şi-şi dădu drumul în prăpastie. Tigrul îl aştepta sus. Omul privi în jos şi văzu că în fundul prăpastiei îl pândea alt tigru. Şi doi şoareci începură să roadă corzile viţei … Atunci, omul văzu, crescută într-o crăpătură a stâncii, o fragă. Ţinându-se de corzi, se întinse şi o culese. O băgă în gură. Ce gust minunat avea ! “Să nu se tulbure inima voastră!”

De la crăpătura stâncii din întâmplarea de mai sus aş vrea să trecem la stâncă , la piatra din cea de-a doua lectură. Piatra cea vie care i-a tulburat aşa de tare pe zidari încât au aruncat-o. Deşi era, este şi va fi mereu una din materiile lor prime, deşi palmele lor aveau multe în comun cu ea, deşi învăţaseră atâtea de la ea, deşi până atunci rămăsese departe de carnea inimii lor şi nu-i luase locul, deşi au folosit, folosesc şi vor folosi în continuare echerul şi compasul şi alte instrumente de geometrie în prelucrarea şi(sau) ciopârţirea ei, uitând sau făcându-se că uită de importanţa ei de piatră unghiulară, vie, mai vie decât vor fi ei vreodată, aleasă şi de mare preţ, şi că cine se încrede într-însa nu va rămâne de ruşine. Iată unde i-a dus tulburarea lor: la poticnire şi la cădere. În schimb, cinste vouă care credeţi în ea, piatra pe care au aruncat-o zidarii şi a ajuns în capul unghiului! “Să nu se tulbure inima voastră!”

Şi mai mare era tulburarea printre cei doisprezece. I-a tulburat gândul despărţirii de Păstorul lor, i-a tulburat destinaţia necunoscută a lui, i-a tulburat posibilitatea de a trebui să-l urmeze, i-a tulburat faptul că Păstorul credea despre ei că ştiau drumul şi locul unde mergea. Toma, unul dintre cei mai tulburaţi, spune: “Doamne, nu ştim unde te duci şi cum putem şti calea?”. Iar Filip, şi el tulburat, spune: “Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. Însă Isus insistă: “Să nu se tulbure inima voastră!”

Nu se va tulbura niciodată inima celui care crede în Dumnezeu. Nu se va tulbura niciodată inima celui care crede în Isus, Păstorul turmei. Nu se va tulbura niciodată inima celui care rămâne unit cu adevărata turmă. Nu se va tulbura niciodată inima celui care v-a privi mereu ochii în care îl poate vedea pe Dumnezeu. Nu se va tulbura niciodată inima celui care nu va uita glasul Păstorului care-i spune pe nume. Nu se va tulbura niciodată inima celui care se va ruga mereu împreună cu psalmistul “Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine!” Nu se va mai tulbura niciodată inima celui care va şti şi va crede în Isus Cristos, Păstorul pe cale, glasul adevărului, adevărata plinătate a vieţii.

pr. Ştefan Ciubotaru Ritul latin