Predici

V-aţi întrebat vreodată de ce duminica este celebrată ca zi sfântă şi nu sabatul (sâmbăta), deşi cele Zece Porunci spun: “Adu-ţi aminte de ziua Sabatului, ca să o sfinţeşti” (Exod 20,8)? Lecturile evanghelice ale duminicilor de după Paşti ne dau răspunsul.

Scriitorii evanghelici nu au fost deosebit de interesaţi să ne spună ziua exactă a săptămânii în care au avut loc multe dintre evenimentele relatate de ei. Cu o singură excepţie. În slujirea publică a lui Isus ei ne-au spus adesea că multe dintre miracolele de vindecare pe care le-a făcut Isus au avut loc în zi de sabat. Şi din cauza aceasta Isus a avut multe probleme cu liderii religioşi din timpurile sale. Dar după ce Isus moare şi învie din morţi nu mai auzim vorbindu-se de Sabbath. Începem în schimb să auzim despre prima zi a săptămânii, care este duminica.

Totul a început în duminica Paştelui. Isus a înviat din morţi în prima zi a săptămânii, duminică, şi le-a apărut în aceeaşi zi Mariei Magdalena şi celorlalte femei, celor doi discipoli pe drumul spre Emaus şi adunării apostolilor. El nu le-a apărut din nou decât “după opt zile” (Ioan 20,26), adică în duminica următoare. Fără excepţie, toate apariţiile relatate ale Domnului înviat înaintea discipolilor săi au avut loc în nici o altă zi din săptămână decât duminica. Acest lucru a făcut ca grupul de credincioşi să celebreze în mod special duminica drept ziua în care Domnul înviat vine să fie cu poporul Său adunat în rugăciune, pentru a împărtăşi cu ei cuvântul vieţii şi a frânge cu ei pâinea. Astfel ei au ajuns să recunoască duminica drept dies Dominica, “ziua Domnului” (Apocalips 1,10). După Înălţarea Domnului la cer, discipolii au continuat să se adune pentru cult în zilele de duminică, în aşteptarea faptului ca Domnul Isus să vină în mijlocul lor şi să fie alături de ei, aşa cum a promis….

În Evanghelia de astăzi citim despre apariţia Domnului înviat în adunarea apostolilor în ziua învierii şi despre o a doua apariţie o săptămână mai târziu. A doua apariţie se concentrează asupra lui Toma, care nu a fost prezent cu restul apostolilor când Isus a apărut prima oară în mijlocul lor. Unde s-ar fi putut duce? Nu ştim cu exactitate, dar imediat ce s-a întors, ceilalţi ucenici i-au spus că l-au văzut pe Domnul. Se poate oare ca atunci când a auzit de la femei că Isus a înviat din morţi, Toma să fi plecat de unul singur să îl caute? Poate a mers la casele prietenilor lui Isus, în casa unde locuiau Lazăr, Marta şi Maria, în Betania, sau poate în sătucul în care au luat Cina cea de Taină. El îl căuta pe Isus singur în timp ce Isus era cu adunarea discipolilor Săi. Poate fi acesta modul evanghelistului de a ne spune că întâlnirea cu Domnul înviat este ceva ce se întâmplă nu atât în singurătatea iniţiativei şi practicii religioase a individului, cât în tovărăşia comunităţii credincioşilor?

Aşadar, în duminica următoare, Toma este şi el alături de restul comunităţii. Isus le apare din nou şi Toma simte dorinţa din inima lui şi exclamă: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20,28). Data viitoare nu va mai lipsi de la adunarea duminicală a comunităţii. Trebuie să privim oare departe pentru a vedea astfel de Toma în societatea noastră de astăzi, bărbaţi şi femei care în străfundul inimilor lor îl caută pe Domnul înviat, dar care îl caută în afara comunităţii care crede şi se roagă? Ei încearcă să se apropie de Dumnezeu angajându-se în tot felul de acte devoţionale auto-impuse. Religia, spun ei, este personală, şi au dreptate. Dar religia este şi comunitară, şi acest lucru au ei nevoie să îl înveţe aşa cum l-a învăţat Toma.

În Evanghelia de astăzi Isus le dă apostolilor puterea de a ierta păcatele. Această funcţie poate fi exercitată doar acolo unde există o comunitate de credincioşi, sau altfel fiecare şi-ar da dezlegare pentru propriile lui păcate. Aceşti Toma de astăzi adesea nu apreciază şi nici nu au recurs

la această cale de reconciliere cu Dumnezeu şi cu comunitatea care este afectată de păcatele noastre. Fie ca povestea lui Toma să ne ajute să apreciem rolul important al Bisericii şi al sacramentelor în drumul nostru spiritual pentru a-l întâlni pe Domnul înviat.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin