Start > Ritul latin > Duminica a V-a a Paștelui

Duminica a V-a a Paștelui

20 March 2008
876 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a V-a după Paște (Anul A)

Liturgia Duminicii de astăzi ne pregătește pentru sărbătoarea Înălțării lui Isus la cer. Cristos promite apostolilor săi că merge să le pregătească un loc la Tatăl pe care l-a descoperit lor. În predica sa de rămas bun, Isus invită pe ucenicii săi întristați de plecarea sa iminentă, să-și îndrepte ochii și inima către Tatăl său. EI se întoarce la Tatăl ca unul care a făcut un drum lung și dureros. Cât de fericit nu era el în ajunul sosirii sale în casa părintească! Bucuria lui se revarsă, devine comunicativă și radioasă. Dacă se întoarce la Tatăl nu o face fără durere pentru prietenii săi de drum și pentru toți oamenii pe care i-a întâlnit și care au rămas cu atâta indiferență la îndemnurile sale. El nu-i va uita niciodată pe prietenii săi de pe pământ. Desigur că fericirea lui nu va fi totală, decât atunci când vom avea și noi parte de bucuria sa în casa Tatălui ceresc. Dar pentru a avea parte de această bucurie trebuie să ne pregătim mereu, ca să fim găsiți vrednici de a locui în casa Tatălui ceresc.

Oare noi suntem mereu pregătiți pentru a ne întâlni în orice clipă cu Tatăl ceresc? Avem mereu trează această realitate că într-o zi vom părăsi acest pământ? Noi nu trebuie să uităm un lucru esențial, și anume că suntem pelerini pe acest pământ. Pelerinajul nostru pe acest pământ, va fi lung s-au scurt, aceasta va depinde de Dumnezeu, de ceea ce are în planul său plin de milostivire cu noi. Cristos are libertatea de a alege și introduce în Împărăția Tatălui pe acela pe care-l va găsi vrednic.

Textul evangheliei de astăzi ne pune în față întrebarea lui Toma: “Doamne, nu știm unde te duci și cum am putea ști calea“. (In14,5). Această întrebare a lui Toma ni se pare puțin cam naivă dar în realitate este pusă pentru a pregăti răspunsul magnific al lui Isus: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața“. (In 14,6). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a ne arăta calea ce duce la El, dar această cale nu este o potecă ce se pierde în păduri, ci este un drum sigur.

Suntem noi oare pe calea arătată nouă de Cristos? Sau umblăm pe căi lăturalnice care devin din ce în ce mai întortocheate și nesigure? Datoria noastră de creștini nu este alta decât să umblăm pe calea arătată de Cristos, cale sigură ce duce în Împărăția Tatălui ceresc. Ca și întrebarea lui Toma, cea a lui Filip, care este un om practic îl face pe Domnul să se destăinuie. Apostolul Filip îi cere lui Isus să i-L arate pe Tatăl. Isus îi răspunde: “Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl… Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine” (In 14,9.10). Omenitatea lui Cristos este semnul Tatălui. Dar omenitatea lui Isus Cristos este indisolubil unită cu divinitatea, pentru că în omenitatea lui Cristos se exprimă și se verifică autodăruirea completă a lui Dumnezeu. Cristos este deci mijlocul perfect de manifestare a Tatălui, prin cuvinte, fapte, și prin însăși persoana sa. Cristos este și legătura dintre Dumnezeu și oameni. Prin el omenirea întreagă intră în comuniune cu Sfânta Treime și cu bunurile sale. Ori de câte ori avem nevoie de ceva, mai ales pentru binele spiritual al nostru și al întregii comunități, să cerem de la Tatăl prin unicul Mijlocitor Isus Cristos care s-a jertfit pentru noi pe Sfânta Cruce. Apostolii lui Cristos, care timp de trei ani au participat la școala sa de formare, împlinind mandatul lui Cristos de a vesti Evanghelia tuturor popoarelor, încep să-și exercite această misiune. Prima lectură ne prezintă prima comunitate de creștini. Această mică Biserică este condusă de apostolii care se ocupă cu rugăciunea și predicarea Cuvântului în adunările liturgice. Alături de rugăciune și predicarea Cuvântului, apare și o altă misiune, slujirea la mese în care se obișnuiește să se vadă originea diaconatului, oficiu care va fi precizat ulterior de Tradiția Bisericii. Sunt aleși șapte tineri cu nume bun pe care apostolii i-au delegat pentru slujirea comunității. Vedem cum în Biserică apar diferite trepte sacerdotale. În Biserică există miniștri hirotoniți (episcopi, preoți, diaconi) ministere instituite și conferite cu o simplă binecuvântare (acoliți, lectori), ministere extraordinare – cum este cel pentru distribuirea Sfintei Împărtășanii, care poate fi exercitat și de laici, bărbați sau femei. Sunt în sfârșit ministere de fapt, adică cele pe care Biserica le recunoaște chiar și tacit în cadrul lor de slujire eclezială. Aceștia sunt cateheții, animatorii carității, ai liturgiei, organizatori de activități sociale binefăcătoare, educatorii și ceilalți exponenți ai activităților celor mai variate. Toate aceste ministere sunt slujiri pe care noi le avem în Biserică.

Să vedem acum care este momentul în care ministerul lui Cristos, al Bisericii și al tuturor celor botezați, dar și al realităților cosmice, reprezentate de pâine și vin în care își găsește exercitarea sa privilegiată. Desigur că este celebrarea euharistică. Aici are loc misteriosul schimb de daruri care ne face posibilă comunicarea cu Dumnezeu și cu frații. Acest schimb nu trebuie înțeles în sensul că Dumnezeu ne dă pâinea și vinul iar noi îi oferim Trupul și Sângele lui Cristos. În acest caz darul nostru ar fi infinit mai mare decât al lui Dumnezeu. Adevăratul dar pe care Dumnezeu ni-l face este Fiul Său unul născut. Participând la bogățiile sale divine și punându-le apoi în circulație, în organismul Bisericii, fiecare în forma corespunzătoare propriei carisme și slujiri pe care o are în Biserică. Astfel se împlinește serviciul cel mai prețios și necesar față de frați pentru realizarea deplină și absolută.

In a doua lectură, Sfântul Petru ne învață cum creștinul unit prin credință cu Cristos, piatra cea vie, participă cu frații săi la edificarea unui popor al lui Dumnezeu, preoțesc, capabil de a oferi în locul jertfelor vechi, jertfe spirituale care angajează și cuprind toată viața lor și sunt plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. De la El derivă demnitatea lor de generație aleasă, popor sfânt, poporul lui Dumnezeu, neam de proclamatori ai gestelor minunate ale lui Dumnezeu.

Dar ce trebuie să facem pentru a aparține acestui popor al lui Dumnezeu? Mai întâi trebuie să primim botezul în numele Sfintei Treimi. A primi botezul înseamnă a fi cufundat în preoția singurului Preot Cristos, înseamnă a forma trupul sacerdotal al lui Isus Preot. Dar nu numai atât, adică să ne botezăm, dar trebuie să ducem o viață conformă cu noua stare care ne-a fost dată prin botez, adică de a aparține acestui popor sfânt. Toți botezații sunt pentru frații lor slujitori atunci când împlinesc din iubire față de ei acea diaconie cu care au fost investiți prin sacramentul Preoției sau prin Botez.

Iată marile învățături pe care Biserica ni le propune ca să le medităm și să le practicăm în toată viața noastră, în așteptarea sigură și bucuroasă a moștenirii veșnice. Acum ca în fiecare duminică ne apropiem de celebrarea Euharistiei. Este clipa în care strângându-ne în jurul lui Cristos aducem jertfa noastră spirituală, plăcută lui Dumnezeu. Întăriți de Euharistie, vom relua cu mai multă convingere munca de toate zilele, conștienți fiind că noi îl slujim pe Cristos Domnul.

Mihai Iștoc

Ritul latin