Start > Ritul bizantin > Despre post și pocăință

Despre post și pocăință

14 February 2008
3,501 afișări

Autor: IPS Ioan Ploscaru
Copyright: Editura Viața Creștină
Duminica I-a din Post (a Ortodoxiei)

Fiind prima duminică din Postul Mare, am să vă vorbesc despre post și pocăință. Postul creștin își are originea în viața Mântuitorului. După ce Isus a fost botezat de către Ioan în râul Iordan, s-a retras în pustie unde a petrecut 40 de zile și 40 de nopți, în post și rugăciune. A fost o pregătire, înainte de a începe predicarea evangheliei, urmată de patimile și moartea Sa. Cu siguranță Isus nu avea nevoie de acest post, dar a voit să arate cât de necesară este jertfa, pocăința, în viața spirituală a creștinilor. Biserica a fixat o perioadă de post înaintea marilor sărbători, precum și în toate vinerile de peste an. Se ține post când cineva ține o novenă, pentru ca rugăciunea să fie susținută de jertfă, căci zice Sfântul Augustin: “Dacă vrei ca rugăciunea ta să fie ascultată, pune-i două aripi, postul și milostenia”.

Postul are drept scop să ne înmoaie sufletul, să-l dispună la o pocăință sinceră de păcate, spre o bună spovedanie și cuminecare. Numai atunci postul este cu adevărat folositor, când sufletul este în statul harului, adică nu are păcate pe conștiință. Fiecare creștin are nevoie de această pocăință, de o întoarcere sinceră la Dumnezeu, ca aceea a fiului risipitor. Suntem atât de slabi, șovăitori, atât de mici, avem nevoie de lumină, de ajutor, de iertare. Pocăința este o curățire a sufletului, care trebuie să se încheie printr-o spovedanie bună. Pocăință înseamnă părere de rău pentru păcatele săvârșite, care se iartă prin spovedanie. În rai nu se intră nici cu cea mai mică umbră de păcat. Să ne îngrijim din timp, căci cine este sigur de ziua de mâine? Va mai fi timp? Iar suferințele vieții de acum nu se pot compara cu cele de dincolo. Să facem tot ce se poate pentru mântuirea sufletului în această viață.

Postul este de două feluri: ajunul – când nu se mănâncă nimic până seara, și postul – când nu se mănâncă carne, nici lactate. Tot în cadrul actelor de pocăință, de post, se pot face și alte jertfe: renunțarea la o comoditate, la vizionarea unui film, a lăsa pentru mai târziu o bucată de prăjitură, a renunța la o distracție etc. În spirit de pocăință sunt meritorii suferințele ce le oferim lui Dumnezeu și care ne vin din afară: singurătatea, disprețul, nedreptatea, bolile. Chiar dacă uneori lacrimile curg, să spunem din toată inima: “Isuse, totul pentru Tine, pentru iertarea păcatelor mele”. Să știm că nici o lacrimă nu curge în zadar. Isus se apleacă cu milă, ca samarineanul milostiv, ne spală rănile și se îngrijește cu dragoste divină de noi.

Prin patima Sa, Isus a înnobilat suferința. Noi fugim de suferință, dar nu o putem înlătura din viața noastră. Durerea este cea mai meritorie pocăință. Chiar cei mai mari păcătoși, dacă se căiesc sincer, sunt iertați. Să ne amintim de tâlharul din dreapta. El recunoaște dumnezeirea lui Isus, își recunoaște păcatele și acceptă cu resemnare pedeapsa care o merită. În aceste sentimente întâlnim credința, umilința și căința, cele trei lucruri necesare pentru a fi iertați. Isus îl răsplătește, zicând: “Astăzi vei fi cu Mine în rai”.

Pocăința este necesară nu numai pentru păcatele proprii, ci și pentru păcatele celorlalți oameni. Lumea trece printr-o perioadă de mari prăbușiri morale, negarea existenței lui Dumnezeu, minciună, ipocrizie, desfrâu, toate lovesc neîncetat în bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Principiile de viață creștină sunt călcate în picioare. Până când va permite Dumnezeu acest dispreț? Biserica are nevoie de suflete gata pentru jertfă, care să se dăruiască ca victime de ispășire pentru păcatele omenirii. În viața Bisericii au fost permanent suflete eroice, care au suferit pentru ispășirea păcatelor omenirii. Prin jertfa vieții lor, au potolit mânia și dreptatea lui Dumnezeu.

Să nu rămânem nepăsători, să ne ridicăm din indiferența și amorțeala care ne stăpânește, să ne convertim cu adevărat la o credință activă și la o dragoste reparatoare, oferind jertfele noastre pentru întoarcerea sărmanilor păcătoși la viața creștină.

Stăm în fața lui Isus Euharisticul, care ne cere să-L mângâiem în exilul Său de bună voie pentru omenire. B. Pascal amintește cuvintele lui Isus care i le-a spus într-o viziune: “În agonia Mea am cugetat la tine și pentru tine am vărsat acest sânge!”. Isus a sângerat pentru fiecare dintre noi, El ne cheamă neîncetat la iubirea sa plină de bunătate și îndurare. Amin!

Ritul bizantin