Start > Ritul latin > Duminica a III-a din Postul Mare

Duminica a III-a din Postul Mare

8 February 2008
1,247 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a din Post (Anul A)

Liturgia din această duminică este axată în întregime pe marea pagină din Ioan 4: întâlnirea lui Isus cu samariteana.

Problema care se pune este următoarea: citim textul complet, sau forma scurtă? Preferabil este să se citească textul complet: orice excludere din această pagină din Ioan face să se piardă ceva din bogăția sa… Dar atunci va fi și mai necesar ca lectura să fie făcută bine, astfel încât să “țină trează” atenția comunității. Eventual s-ar putea să ne gândim la o scurtare de tip diferit de cea prevăzută de lecționar: de exemplu, citind integral prima parte a textului lung, până la: “I-a spus Isus: Eu sunt cel care-ți vorbesc”. Oricum, alegerea va fi făcută, ținând cont de expunerea care se intenționează să se facă la omilie și în raport cu fizionomia fiecărei adunări creștine.

“În acele zile, poporul suferea de sete din cauza lipsei apei…” (prima lectură).

Poate că nimeni dintre noi, sau foarte foarte puțini știu ce înseamnă literalmente, “a suferi de sete”. Toți avem apă potabilă în casă și multe alte băuturi la dispoziție: vin, bere, lapte, coca-cola, whisky… Poate că nu am trăit niciodată într-adevăr setea: acea ne-voie atotputernică și vitală a organismului care cere apă. Poate că nici nu știm să apreciem suficient apa: acest umil, simplu și minunat element al naturii, sinonim cu viața pe pământ.

În acea zi, israeliții “l-au pus la încercare pe Domnul, spunând: este Domnul în mijlocul nostru, sau nu este”?

Viața în pustiu este dură. Drumul libertății, locul încercării, unde lipsesc multe dintre siguranțele umane, unde trebuie să știi să suferi și să aștepți și să perseverezi în așteptarea imprevizibilului din partea lui Dumnezeu.

Pustiu, drum, sete… La care se adaugă și acea întrebare între rugăciune și blasfemie: “Este Domnul în mijlocul nostru, sau nu este”? Imagini care sunt deschise și referitor la viața noastră: pustiul suprapopulat al orașelor noastre, drumul inexorabil al zilelor și anilor, setea niciodată stinsă a dorințelor noastre mereu noi… Și acea întrebare în inimă, între credință și necredință, între încredere și scepticism: dar oare există într-adevăr în mijlocul nostru Dumnezeu? Da, sau nu?

“Dacă ai ști darul lui Dumnezeu…” spune Isus samaritenei; și ne spune și nouă Ioan prin Evanghelia sa și prin relatarea pe care am ascultat-o O relatare care trebuie citită și meditată ca un fel de mare parabolă, unde fapte și personaje devin simboluri de situații și experiențe care ne privesc pe toți personal.

Isus cere de băut de la o femeie samariteană. Femeia se miră, pentru că “iudeii nu au relații bune cu samaritenii”; ucenicii se miră că Isus “discută cu o femeie”… Dar Isus nu ține cont de prejudecățile religioase sau sociale.

Adevăratul motiv de uluire este un altul: el constă în faptul că Isus cere ca unul care are nevoie, în timp ce în realitate numai el poate să dea ceea ce toți avem nevoie. pentru că există în noi toți o “sete” profundă și ascunsă, pe care nici o realitate din această lume nu o poate umple cu adevărat. Întâlnirea cu Cristos este cea care ne face să desco-perim această sete și în același timp ne-o poate umple.

În viața noastră de credință, trebuie să se fi întâmplat sau trebuie să se întâmple ceva similar a ceea ce i s-a întâmplat samaritenei: un personaj în care, din multe aspecte, ne putem recunoaște un pic noi toți.

O femeie care simte povoara activităților și preocupărilor zilnice (trebuie să meargă și să scoată apă…); o femeie neliniștită, mereu nesatisfăcută, mereu în căutarea a ceva nou, mereu deziluzionată de varii experiențe… Cei cinci bărbați ai ei mai puțin ultimul care nu-i este bărbat, sunt ca un simbol al acelei căutări continui de fericire care pare să găsească în iubire ceea ce este cel mai frumos din ceea ce poate oferi viața; cu specificarea că apoi i se experimentează limitele și descoperă cu tristețe că nici aceasta nu este suficientă pentru a da adevărata fericire… Se vrea ceva mai mult, ceva diferit…

Acest “ceva” este descoperit de samariteană, într-o clipă, în persoana lui Isus. Un om diferit de cei pe care-i întâlnise până atunci. Un om care “citește înlăuntru”, chiar și ceea ce cineva ar voi să ascundă; și care totuși nu judecă și nici nu condamnă. Un om care vorbește despre Dumnezeu în afara tuturor schemelor convenționale. Un om care propune un mod diferit de a vedea viața și problemele ei. Un om care oferă un răspuns diferit și mai frumos tuturor acelor “de ce” care ne chinuie…

În fața acestui om, samariteana uită de setea ei, își lasă vasul la fântână și aleargă în oraș pentru a comunica și altora descoperirea sa: “Veniți și vedeți…”. Descoperirea lui Isus-Mesia devine mai importantă decât orice altceva. Întâlnirea personală cu Cristos prin credință schimbă totul. Nu că Isus ar schimba lumea cu josu-n sus; dar el este capabil să ne schimbe pe noi dinăuntru, și datorită acestei schimbări totul apare diferit. A-l întâlni pe Cristos și a recunoaște în el pe “Mântuitorul” înseamnă a descoperi că “Domnul este într-adevăr în mijlocul nostru”, adică Dumnezeu ne este într-adevăr aproape și prieten.

“Dacă ai ști darul lui Dumnezeu și cine este cel care-ți spune: Dă-mi să beau… el ți-ar fi dat apa vie…”.

Această apă vie pentru setea noastră este cuvântul lui Cristos; este el însuși, întrucât este revelarea iubirii lui Dumnezeu; și este darul Duhului Sfânt, ca principiu activ de comuniune cu Dumnezeu. Acel Duh prin care “iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre”, garanție a unei “speranțe care nu deziluzionează” (lectura a doua).

Ritul latin