Start > Ritul latin > Duminica a II-a din Postul Mare

Duminica a II-a din Postul Mare

8 February 2008
576 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post (Anul A)

În lumea întreagă sunt multe religii. Fiecare propune un mod diferit de a gândi realitatea misterioasă a lui Dumnezeu precum și raportul dintre Dumnezeu și lume, dintre om și Dumnezeu.

Pentru fiecare, aceasta, constituie un scandal, o ispită spre scepticism: oare, în zi-lele noastre se mai poate crede serios în Dumnezeu? Și la urma urmei, în care Dumnezeu? Cel al creștinilor, cel al musulmanilor, cel al martorilor lui Iehova?… Diversitatea religiilor nu trebuie să devină un pretext al dezinteresului față de problematica realității lui Dumnezeu: ar fi o soluție facilă, dar nu onestă.

Credința creștină constituie o propunere originală și – din anumite puncte de vedere – la rândul său “scandaloasă” în abordarea problematicii despre Dumnezeu. Într-un anumit fel, este vorba despre a renunța la voința de a-l cunoaște pe Dumnezeu direct, pentru a plasa toată “problematica despre Dumnezeu” – în raport cu existența și alegerile noastre fundamentale de viață – începând de la persoana, cuvântul și realitatea umană a lui Isus din Nazaret.

Acesta este mesajul central al Evangheliei de astăzi.

Isus urcă “pe un munte înalt” împreună cu trei dintre ucenicii săi. Aici, pentru un moment, apare în ochii lor diferit de felul cum apărea în fiecare zi. Am putea spune că a permis să apară în afară, prin splendoarea feței și hainelor sale, secretul personalității sale divine.

Alături de el sunt Moise și Ilie: am spune reprezentanții cei mai calificați ai întregului Vechi Testament, personajele-simbol ale întregii “Legi și Profeți”, adică – după modul de a vorbi al evreilor timpului – ale întregii Scripturi. Apar ca martori, ca pentru a confirma prin autoritatea lor cuvântul care vine din “norul luminos”, simbol al prezenței personale a lui Dumnezeu însuși: “Acesta este Fiul meu preaiubit… Pe el să-l ascultați”!

Acesta este cuvântul care stă în centrul întregului episod al transfigurării; episod care este o mare “icoană” narativă, plină de semnificație pentru credința creștină.

Dumnezeul cel viu și adevărat, Dumnezeul unic, care deja s-a făcut cunoscut po-porului lui Israel (îi avem aici pe Moise și Ilie) și-a spus lumii ultimul său cuvânt în Isus Cristos.

Pentru a cunoaște adevărul despre Dumnezeu, noi trebuie să-l ascultăm pe Isus Cristos, pe acela în care realitatea inaccesibilă și inefabilă a lui Dumnezeu s-a manifestat concret în istoria noastră. Ceea ce are Dumnezeu “să ne spună”, noi putem și trebuie să recunoaștem în viața, comportamentul și învățătura lui Isus; și mai ales în evenimentul morții și învierii sale.

Prin botezul care ne-a fost dat, noi toți am fost “chemați printr-o chemare sfântă” (lectura a doua) să-l urmăm pe Cristos drept călăuza care-l introduce pe om în misterul lui Dumnezeu. Este vorba despre a ne încrede în cuvântul său, așa cum Avram a avut încredere în promisiunea lui Dumnezeu, mai presus de orice calcul uman rațional (cf prima lectură).

În acest caz este inevitabilă întrebarea: pe cine ascultăm noi într-adevăr – noi care ne mărturisim a fi creștini – în modul nostru de a gândi și în viața noastră zilnică? Concret, cui dăm noi ascultare? Pe cine îl urmăm? Evanghelia… sau ziarul pe care-l citim, prietenii, discursurile pe care le ascultăm, programele televizate pe care le privim? Pe cine ascultăm cu adevărat?

Dar dacă am încerca, în acest timp al Postului Mare, să ascultăm ceea ce Isus a spus, citind și recitind personal, de exemplu, Evanghelia după Matei?

Ritul latin