Start > Ritul latin > Prima Duminică din Postul Mare

Prima Duminică din Postul Mare

8 February 2008
879 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a din Post (Anul A)

Începe timpul Postului Mare. În tradiția Bisericii “Postul Mare”, este o perioadă de patruzeci de zile, care are ca scop pregătirea creștinilor pentru a celebra cum se cuvine sărbătoarea Paștelui, care la rândul său este cea mai mare sărbătoare a credinței creș-tine. Este ca un fel de retragere, reculegere îndelungată în care toți creștinii sunt invitați să mediteze și chiar să redescopere un pic mai mult profunzimea credinței lor.

Este greu de spus exact cum și când a apărut Postul Mare… oricum este vorba de o tradiție foarte veche în Biserică, începând cel puțin de prin secolul al IV-lea. Și desigur că asupra ideii de “patruzeci de zile” a influențat relatarea evanghelică care vorbește despre “postul” lui Isus din pustiu “timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți”.

La rândul său cifra “patruzeci”, în limbajul Bibliei este plină de reminiscențe și aluzii, care sunt importante pentru a înțelege sensul acestei pagini evanghelice destul de misterioase: Isus ispitit de diavol…

Isus stă “în pustiu” patruzeci de zile, așa cum și poporul lui Israel din vechime a fost “în pustiu” timp de patruzeci de ani. Iar pustiul este locul-simbol al “ispitirii”, unde încrederea și fidelitatea față de Dumnezeu au fost puse la încercare.

Pe de altă parte, Biblia ne spune că Moise a rămas patruzeci de zile și patruzeci de nopți prosternat înaintea lui Dumnezeu fără a mânca sau a bea pentru a mijloci pentru poporul său infidel față de Dumnezeu… (cf Deut 9,18).

În felul acesta, Matei ni-l prezintă pe Isus ca pe unul care retrăiește personal situațiile care au caracterizat istoria religioasă a poporului său. Dar el învinge orice ispită: refuzând orice alt plan sau propunere (care din punct de vedere uman putea chiar să apară rațională și mai gratificantă…) rămâne absolut credincios cuvântului lui Dumnezeu și pe deplin disponibil față de voința Tatălui.

Pe de altă parte, Isus ne apare în Evanghelia lui Matei ca “noul Moise” care deschide calea și călăuzește noul “popor al lui Dumnezeu” – adică pe creștini – pe calea corectă a fidelității față de Dumnezeu, împotriva oricărei ispite de a urma alte căi…

Dar în Liturghia din această duminică, relatarea ispitirii lui Isus este pusă în paralel cu relatarea primei ispite, cea a lui Adam și Eva (prima lectură).

Și una și cealaltă sunt ca un simbol al experienței fiecărui om pe acest pământ. De fapt toți experimentă necesitatea de a face alegeri, de a lua decizii: nu numai în realitățile de fiecare zi, în problemele de acasă, de la muncă, etc., dar și în orientările de fond ale vieții noastre. Și nu totdeauna vedem clar ce trebuie să facem, ce este bine și ce este rău…

Or, există o ispită foarte puternică pentru toți, mai ales în lumea modernă: aceea de a-și plasa viața proprie pe valorile plăcerii, interesului personal, al banului, al succesului…

Această realitate poate apărea întru totul legitimă, normală. Însă totuși trebuie să ne întrebăm: oare acestea sunt lucrurile care contează cu adevărat în viața umană? Ispita noastră constă tocmai în aceea de a nu vedea alte realități, a nu crede în alte realități. Și chiar nici să nu ne mai punem întrebarea: oare într-adevăr “întreg sensul” existenței noastre constă în aceasta? Ori poate mai există și un alt punct de referire pentru a ne orienta libertatea și alegerile noastre, dincolo de “lucrurile acestei lumi”?

Dintotdeauna ispita cea mai radicală a omului este cea de a organiza viața proprie independent de orice referire la Dumnezeu. Acesta este sensul cel mai profund al “păcatului original”: faptul de a voi să fim noi înșine măsura binelui și a răului, faptul de a voi să ne realizăm existența proprie făcând abstracție de planul lui Dumnezeu…

Postul Mare este o invitație de a ne pune câteva întrebări esențiale:

B Există, sau nu există un Dumnezeu?

B Dacă există, unde și cum îl putem recunoaște?

B Și ce raport are Dumnezeu cu lumea și cu noi înșine?

B Care sunt ideile și convingerile noastre adevărate în această privință?

“A trăi Postul Mare” nu înseamnă atât post și pocăință (chiar dacă un pic de austeritate în ceea ce privește viața probabil că nu ne-ar prinde rău…); dar înainte de toate înseamnă a verifica conținutul și consistența credinței noastre. Începând de la ceea ce spunem în “Crez”.

Ritul latin