Start > Ritul latin > Duminica II din Postul Mare (A)

Duminica II din Postul Mare (A)

8 February 2008
628 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a II-a din Post (Anul A)

Domnul i-a spus lui Abram: “Ieși din pământul tău și din neamul tău… către pământul pe care ți-l voi arăta. Și Eu voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta și voi da strălucire numelui tău și vi fi binecuvântat. Voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează, iar pe cei care te blestemă îi voi blestema. Și se vor binecuvânta în tine toate semințiile pământului.” Și Abram a plecat după cum îi spusese Domnul. (Gn 12,1-4)

În fața atâtor promisiuni pe care Dumnezeu i le face lui Abram – aceea de a face din el un neam mare, de a-l binecuvânta, de a da strălucire numelui său, de a-i răsplăti pe ce care îl binecuvântează și de a-i pedepsi pe cei care îl blestemă, etc. – ne punem întrebarea ce ar trebui să facă el ca să le merite. Cartea Genezei spune că Abram trebuia să se supună poruncii lui Dumnezeu și să-și părăsească pământul natal, neamul și casa tatălui său și să meargă într-un alt pământ unde el va deveni părintele unui neam mare. Doar atât?, am spune noi. Doar atât. Dar și atât este mult pentru că, în fond, împlinirea promisiunilor presupune ca Abram să fi străbătut drumul din pământul său natal către pământul promis având de înfruntat nu numai pericolele călătoriei cât mai ales îndoielile ivite din chiar făgăduințele divine. Se va realiza oare ceva din tot ceea ce Dumnezeu a promis? Abram a străbătut drumul, iar efortul său nu a rămas nerăsplătit. (De ce n-am vedea în drumul lui Abram imaginea efortului pe care trebuie să-l facem în acest timp de post de a părăsi condiția omului vechi pentru a accede la condiția omului nou?)

Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui și i-a dus deoparte pe un munte înalt. Și s-a schimbat la față înaintea lui și chipul lui strălucea ca soarele, iar veșmintele lui s-au făcut albe ca lumina… Și coborând ei de pe munte, Isus le-a poruncit zicând: “Nimănui să nu spuneți vedenia aceasta până când Fiul Omului nu va fi înviat din morți.” (Mt 17, 1-9)

Episodul evanghelic pe care îl propune spre meditarea a doua duminică a Postului Mare este numit în mod obișnuit Schimbarea la față a lui Isus. Și pe bună dreptate pentru că figura transfigurată a lui Isus domină întreg evenimentul. Chipul și hainele lui capătă, la un moment dat, o lumină strălucitoare pe care martorii prezenți nu o vor uita niciodată (v. 2Pt 1,18).

Să remarcăm totuși faptul că sfântul evanghelist Matei stabilește o legătură între acest eveniment și cel al Învierii preaslăvite a lui Isus pentru a spune că strălucirea chipului și a hainelor de acum are ceva din strălucirea de înviere. Altfel spus evenimentul relatat în această duminică are menirea să anunțe (să anticipeze) acea transfigurare pe care o înfăptuiește Învierea glorioasă din morți a Domnului. Această transfigurare însă se află la capătul unui drum lung care îl va purta pe Isus prin confruntările de la Ierusalim, prin arestarea, condamnarea umilitoare, biciuirea, încoronarea cu spini, răstignirea, moartea și așezarea în mormânt. Isus le asumă ca pe niște etape menite să purifice și să transfigureze nu atât Ființa sa cât mai ales ființa umană marcată de păcat. El străbate acest drum pentru noi și împreună cu noi pentru ca Învierea măreață a Domnului să strălucească și pe chipurile noastre.

Ritul latin