Start > Ritul latin > Isus și problema fericirii

Isus și problema fericirii

2 February 2008
1,868 afișări

Autor: pr. Daniel Iacobuț
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a de peste an (Anul A)

Astăzi, duminica a patra de peste an, am ascultat una dintre paginile cele mai renumite din Evanghelie. La începutul predicii de pe munte din Evanghelia după Matei întâlnim Fericirile, care au capacitatea de a dărui întregii predici a lui Isus, și a moralei care e inclusă în aceasta, un ton de bucurie profundă, spirituală.

Isus își începe predica, învățătura, nu printr-o poruncă ci anunțând fericirea completă, căci la aceasta ne conduce repetarea de nouă ori asemenea unui refren de neoprit: “Fericiți!”. Isus știe că aceasta este principala și adevărata problemă a fiecărui om: problema fericirii. Și vrea să ne asigure că fericirea este posibilă și la îndemâna tuturor. Dar ne revelează și conținutul fericirii. Cine este fericit? Cine este într-adevăr fericit?

Răspunsul lui Isus la această întrebare deranjează mentalitatea curentă precum și așteptările comune. Într-adevăr, suntem obișnuiți cu o cu totul altă idee despre fericire. Vă propun un experiment: dacă avem răbdarea de a organiza și de a pune cap la cap informațiile care ne vin zilnic din mass-media în ceea ce privește fericirea putem ajunge la un astfel de rezultat: pentru a fi fericiți e suficient să fiți tineri, frumoși și sănătoși, să aveți o inteligență suficientă ca să știți să vă descurcați, să aveți un serviciu care vă realizează și vă procură un sac de bani, o soție (soț) frumoasă, glumeață și mereu înțelegătoare, copii educați și autonomi, o casă cât mai mare cu putință dar și o mică locuință la mare sau la munte. Iată, nu pare atât de dificilă fericirea. Și când ne gândim că sunt persoane care chiar cred în astfel de fericiri iluzorii, care sunt sigure că, dacă vor câștiga la 6 din 49 premiul cel mare, cu siguranță își vor schimba viața dintr-una nefericită într-una paradisiacă. Obiecție: dacă cineva este nefericit, neîmplinit înainte de a câștiga la Loto, atunci când va câștiga va deveni cel mult un bogat nefericit sau neîmplinit.

Evanghelia ne propune ideea lui Cristos despre fericire. Prin aceste fericiri, Isus ne descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu, Tatăl tuturor. Numai El este cel care ne poate face fericiți (El va mângâia, va sătura, va avea milă, etc). Pentru Isus fericirea se găsește în raportul cu Tatăl ceresc, în comuniunea cu El. Dar cine poate face această experiență a raportului profund cu Tatăl și, astfel, a fericirii depline? Cei săraci cu duhul, cei blânzi, cei milostivi, cei curați cu inima etc., adică cei care trăiesc asemenea lui Isus cel sărac, blând, curat cu inima, milostiv. Căci, proclamând fericirile, Isus își schițează autoportretul și, pe această bază, și fizionomia discipolului. Dar, mai înainte de acestea, Isus vrea să ne ofere un mesaj despre Dumnezeu. Ne spune cum va acționa Dumnezeu față de oameni. Suntem obișnuiți să ne preocupăm de ceea ce noi trebuie să facem. În schimb, înainte de aceasta, ar trebui să privim la Dumnezeu care ne este descoperit de Isus în cea de-a treia parte a fericirilor, care ne descriu intervenția sa în favoarea noastră. Numai datorită faptului că Dumnezeu acționează pentru mântuirea noastră, Isus poate să ne numească fericiți în sensul deplin al cuvântului (prima parte din orice fericire). Până la urmă, mesajul lui Isus este un mesaj despre Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne dăruiește fericirea, ce constă în comuniunea cu persoana sa.

Dumnezeu însă, a dorit să lege cu oamenii un raport de alianță, un legământ pe care Sf. Scriptură îl compară cu pactul nupțial. De aceea, acțiunea lui Dumnezeu care ne va face fericiți presupune răspunsul liber al partenerului uman. Este de vorba de atitudinile pe care Isus le descrie în cea de-a doua parte a fiecărei fericiri.

Înainte de toate, “cei săraci cu duhul“. Ceea ce îi caracterizează nu este pur și simplu lipsa de bunuri pământești, ci abandonul plin de încredere în mâinile lui Dumnezeu și grija de a-i împlini voința. Este fizionomia adevăraților credincioși descrisă de profetul Sofonia în prima lectură: “Căutați pe Domnul, voi toți cei smeriți din țară, care împliniți poruncile lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia… nu voi lăsa în mijlocul tău decât un popor mic și sărac, care va nădăjdui în numele Domnului”. Acest portret spiritual al “săracilor Domnului” (care ne este oferit și de psalmul responsorial) va ajunge la desăvârșire prin Fecioara Maria și prin Isus. “Cei săraci cu duhul” sunt în primul rând cei umili: aceștia recunosc și simt că depind de Dumnezeu, că fără Dumnezeu nu ar exista viață și fericire. Au nevoie de Dumnezeu pentru că L-au descoperit drept singura lor necesitate, pentru că El singur ajunge. Așteaptă cu încredere, întinzând mâinile pentru a primi darul mântuirii, mulțumindu-i pentru acest har și simțind astfel cum sărăcia lor este copleșită de bogăția iubirii lui Dumnezeu. Aceasta este esența credinței: “a lor este împărăția cerurilor”.

În această optică se încadrează și gândurile pe care Sf. Paul le scrie corintenilor din a doua lectură. Chemându-i la credință, Dumnezeu nu a urmat criteriile înțelepciunii și logicii umane. Într-adevăr, cea mai mare parte dintre ei provenea din clasele sociale cele mai umile și disprețuite. Nu au fost aleși întrucât erau nobili, bogați, culți, puternici, ci numai prin harul gratuit al lui Dumnezeu. De aceea este exclusă orice formă de autosuficiență, de mândrie sau laudă de sine. Nu trebuie să ne lăudăm pentru ceea ce suntem în fața ochilor oamenilor, ci numai pentru ceea ce am primit gratis prin comuniunea noastră cu Cristos. Astfel înflorește, sub privirea plină de iubire a Tatălui ceresc, floarea prețioasă a umilinței.

Destinatarii celorlalte fericiri nu fac altceva decât să dezvolte și să prelungească în diferite direcții realitatea celor “săraci cu duhul”, precum și promisiunile conținute în celelalte fericiri dezvoltă prima promisiune, cea fundamentală a Împărăției cerurilor.

Cei blânzi!”: cei nonviolenți, care respectă pe deplin persoanele, care își controlează impulsul de moment de a răspunde cu rău la răul primit.

Cei care plâng“: cei care suferă în fața lui Dumnezeu, care îi încredințează Lui temerile, care transformă orice durere într-o implorare a Providenței divine.

Cei flămânzi și însetați după dreptate“: dreptatea în evanghelia după Matei indică comportamentul conform voinței lui Dumnezeu care ne-a fost revelată pe deplin de Isus. Cei care sunt însetați după dreptate sunt așadar cei care au dorința arzătoare de a trăi în fidelitate față de voința lui Dumnezeu.

Cei milostivi“: cei care împlinesc gesturi concrete de iertare și de ajutor celor care sunt în nevoi.

Cei curați cu inima“: cei care vor să-i placă numai lui Dumnezeu. Inima lor este mereu îndreptată spre Dumnezeu și de aceea trăiesc în lumina sa.

Făcătorii de pace“: cei care înfăptuiesc pacea, și care pentru aceasta se angajează să o construiască în toate situațiile vieții.

Cei prigoniți“: cei care, datorită stilului de viață descris mai sus, suferă din partea fiilor acestei lumi marginalizare, dispreț, și totuși rămân fideli lui Dumnezeu.

Dacă ar fi să facem o sinteză a acestor fericiri, am putea spune pe bună dreptate: “Fericiți cei ce cred! Fericiți cei ce iubesc cu adevărat!”. Dacă crezi în Dumnezeu, dacă iubești după cum El iubește, atunci ai secretul fericirii.

În finalul acestor gânduri asupra Evangheliei, pentru a o lăsa să pătrundă și ma adânc în viața noastră de credință, putem medita asupra următoarelor întrebări:

- Mesajul despre Dumnezeu și despre ceea ce dorește să înfăptuiască pentru noi, pe care Isus ni-l oferă prin discursul fericirilor, reușește să mă fascineze și să trezească în mine bucuria? Îmi dăruiește speranța și suscită recunoștință?

- Îl iau în serios, sau mă mulțumesc cu tiparul fericirii propus de mentalitatea lumii?

- Mă regăsesc în fizionomia discipolului care este schițată de fericiri? În timpul zilei știu dă folosesc ocaziile de a trăi curăția inimii, milostivirea, umilința, adică să cred și să iubesc?

- Cine mă întâlnește vede strălucind pe chipul meu mesajul fericirilor?

Ritul latin