Predici

Liturgia din această Duminică, prima din Advent, este întrepătrunsă de virtutea speranţei şi a prudenţei, virtuţi care ne orientează viaţa spre realităţile viitoare, spre realităţile care vor veni. Ele ne asigură că suntem deja bogaţi în avuţii viitoare. Toată această orientare escatologică a vieţii noastre creştine este traducerea liturgică, eclezială, a revelaţiei înseşi. De fapt, aşa cum tot Vechiul Testament este orientat spre Cristos, mesianismul reprezentând însăşi coloana sa vertebrală, la fel tot Noul Testament şi toată viaţa Bisericii este proiectată spre Domnul venit care vine necontenit în mijlocul nostru.

“Acum este ceasul să vă treziţi din somn!” Această siguranţă a “venirii Celui Venit” ne întăreşte ca să ne situăm existenţial faţă de cele două lumi cărora le aparţinem, aceea a angajărilor temporale în care ne aflăm, şi aceea a vieţii veşnice în care am fost introduşi deja prin botez. Nu există nici o antinomie într-o viaţă orientată autentic spre Cristos. Pentru cine se străduieşte să-l primească pe Cristos în Cuvânt şi sacrament, pentru cel care trăieşte în Cristos, după cum spune sfântul apostol Paul, “grijile faţă de îndatoririle prezente” nu vor constitui o piedică în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, din unirea cu Domnul, unire stimulată şi intensificată de ascultarea Cuvântului şi de comuniunea euharistică, ne vom însuşi acea cunoaştere a înţelepciunii cereşti, acea “înţelepciune a inimii” care ne va lumina şi ne va trezi pentru a putea descoperi adevărata menire a lucrurilor din această lume şi valoarea realităţilor cereşti, realităţi pe care “încă din această viaţă să le iubim şi să căutăm mereu la cele ce dăinuie veşnic” (Rugăciunea după Împărtăşanie). Aşadar, ceea ce risca să fie un somn al credinţei, un obstacol, o piedică, o amorţeală, o adormire, în unirea noastră cu Domnul devine astfel o trambulină de lansare spre Domnul.

“Acum este ceasul să vă treziţi din somn!” Fraţilor, ştim (mai mult sau mai puţin) în ce timp ne găsim, ne aflăm. Ne aflăm într-un timp al vieţii de noapte, al somnului început la ore mici, al cearcănelor omniprezente etc. Oare acum ar fi timpul să ne trezim din somn? Acum să fie deşteptarea? Acum trebuie să deschidem ochii?

“Acum este ceasul să vă treziţi din somn!” În timp ce mulţi dintre noi cred că somnul este o întindere temporală în care nu se întâmplă nimic, somnul este, de fapt, cel puţin din punct de vedere neurologic, o perioadă de timp foarte aglomerată. Deşi importanţa somnului nu poate fi discutată, oamenii de ştiinţă nu cunosc cu exactitate de ce este atât de important pentru supravieţuirea noastră. Asta în ceea ce priveşte somnul fizic.

Un preot predica la o Liturghie când observă cum, în prima bancă, un domn adormise deja. Preotul se supără şi ridică puţin vocea ca să-l trezească însă, cum acesta nu se trezea, îi spuse unui ministrant:

-«Da’ de ce?» răspunse. «Dumneavoastră l-aţi adormit, iar eu să-l trezesc?»

Uneori suntem noi, preoţii, cei care-i adormim pe oameni. Un preot, care studia într-un oraş spaniol, timp de un an s-a dedicat vizitării bisericilor şi ascultării predicilor. Spunea că ajunsese la o concluzie: “în biserici ar trebui să existe un caiet de reclamaţii”.

Însă şi credinciosul care asistă la Liturghia duminicală trebuie, în multe cazuri, să-şi schimbe atitudinea în momentul ascultării lecturilor şi a predicii. Trebuie să căutăm să aplicăm cuvântul Domnului la viaţa noastră zilnică şi să căutăm hrană pentru întreaga săptămână.

“Acum este ceasul să vă treziţi din somn!” Cu ce dispoziţie şi interes ascult această parte din Liturghie? Mă las răpus de adormire, somnolenţă, amorţeală? Sufletul este mai viu, mai plin de viaţă, cu poftă de viaţă sau lehamitea este nota dominantă în viaţa mea, nu se prinde nimic de mine din ceea ce aud în biserică, totul intră pe o ureche şi iese pe alta?

Somnul este esenţial vieţii. Animalele de laborator private de somn au murit. Nici oamenii nu par sa fie imuni la efectele lipsei de somn care le ameninţă traiul. Un sondaj condus de American Cancer Society concluzionează faptul că oamenii ce dorm mai puţin de 6 ore pe noapte sau care dorm mai mult de 9 ore, au avut o rată a morţii cu 30% mai mare decât cei care dorm în mod obişnuit 7 – 8 ore. Chiar şi cei care au dormit mai puţin de 6 ore şi în general nu au avut probleme de sănătate au avut o rată a morţii de 1,8 ori mai mare decât cei ce au dormit orele “normale”. Stresul este boala omului modern, iar somnul – un remediu la îndemână contra acestei boli. Din păcate, ritmul trepidant în care trăim ne împiedică să dormim suficient. Iar stresul merge mână în mână cu deficitul de somn. Comisia naţională pentru studiul afecţiunilor somnului din SUA a făcut o statistică în ceea ce priveşte deficitul de somn în anul 2005. S-a dovedit că în SUA deficitul de somn a fost de 106 miliarde de ore, iar la nivel mondial, această cifră a ajuns la 2.321 de miliarde de ore. “Acum este ceasul să vă treziţi din somn!”

Îndemnul la veghere, la trezire este cum nu se poate mai nimerit după ce aproximativ o lună de zile nu am avut pe buze decât “odihna veşnică…” (poate nu numai pe buze). Da, este timpul să ne trezim din somn chiar dacă fiind oameni recenţi până-n măduva oaselor am început să ne îndoim şi de binefacerile somnului liniştit şi odihnitor, acel somn, o rara avis pentru mulţi dintre noi, în care-şi reface puterile nu numai trupul dar şi sufletul. Da, este timpul să ne trezim din somn chiar dacă n-am reuşit decât să ne prefacem că ne odihnim sufletul (aţi trage sufletul) şi sufletul nostru suferă de oboseală cronică. Da, este timpul să ne trezim din somn chiar dacă suntem mai obosiţi sufleteşte decât înainte de a adormi şi evident dăm vina pe saltea, pe paturi, pe aşternuturi, pe digestie, etc. Aveau dreptate cei care au pus într-un hotel următorul afiş: “Dacă nu aţi dormit bine la noi, nu daţi vina pe paturile noastre, dar mai degrabă pe sufletele voastre!””Acum este ceasul să vă treziţi din somn!”

Închei cu o rugăciune:

Ne fie odihna şi somnul în pace;
Cât timp trupul nostru puterea-şi reface,
Şi-i noapte adâncă, şi bezna domină,
Ne fii tu, Cristoase, în beznă lumină.

Să lăsăm culcuşul dulce, somnul să-l gonim din pleoape,
Am dormit destul, acuma, iată, ziua e aproape.
Când, vestind sfârşitul nopţii, zorii zilei se arată,
Totodată ni s-arată chipul tău, preabune Tată.

Când ziua şi noaptea încep să se-ngâne,
Din nou ne-ndreptăm către tine, Stăpâne.
Din ochi somnul nostru alungă-l afară
Şi dă-ne o minte vioaie şi clară.

Căinţa ne-ndeamnă cu tainice şoapte
Să rupem din somnul cel dulce de noapte;
Ne-ndeamnă să cerem, cuprinşi de durere,
Iertare cu inimi şi buze sincere.

Vestitorul de lumină cântec în văzduh sloboade,
Anunţând ivirea zilei adormitelor noroade;
Însuşi Domnul ne-ntrerupe tihna dulce şi domoală,
El ne-alungă somnul nopţii şi la muncă iar ne scoală.

El ne spune: “Părăsească fiecare paturi, perne,
Pe când noaptea încă pacea şi-ntunericul îl cerne.
Sunt aproape, bat la uşă, orice suflet să m-adaste
Priveghind în rugăciune, înfrânare, gânduri caste,

Ca atunci când va apare aurora dulce, blândă,
Anunţând sfârşitul nopţii şi a soarelui izbândă,
Bucuroşi şi plini de râvnă pentru muncă să fiţi gata,
Cu speranţa că în ceruri veţi primi cândva răsplata”.

Glasul nostru, ca şi gândul, liberat de somn şi vise,
Preamărind pe Domnul vieţii către cer înalţe-ni-se,
Iar cu cetele de îngeri, totdeauna-n ceruri treze,
Adorând pe Creatorul, cânte inima, vegheze.

Somnul care ne încearcă, tu alungă-ni-l, Cristoase,
Risipeşte, Doamne, bezna minţii noastre-ntunecoase.
Ne-a închis păcatu-n temniţi ferecate cu zăbrele;
La lumină tu ne scoate, rupe lanţurile grele.

O, Cristoase, îţi aducem jertfa buzelor curate;
Rugăciunea de-nchinare tu primeşte-o, împărate.
Tată veşnic, de asemeni, îţi aducem fiecare,
Ca şi ţie, Duh Preasfinte, sfânt prinos de închinare.

(din Liturgia Orelor)

Mulţumesc Domnului pentru că “a ţinut deschise pleoapele ochilor mei…” (Ps 76). Amin.

pr. Ştefan Ciubotaru Ritul latin