Start > Ritul latin > Convertiți-vă: împărăția cerurilor este aproape

Convertiți-vă: împărăția cerurilor este aproape

29 November 2007
795 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a II-a din Advent (Anul A)

Iată, suntem în a doua duminică din Advent, în așteptarea celui care trebuie să vină.

Continuitatea pregătirii noastre în așteptare, veghere, adică în rugăciune, ne este oferită de prima lectură (Is 11,1-10). Cristos vine și trebuie să-l primim cum se cuvine, pentru a trăi din plin timpul său aducător de mântuire, pe care profetul Isaia îl descrie în imagini atât de familiare luate din mediul înconjurător, “fiindcă știm că toată făptura suspină și este ca în chinurile nașterii”, “așteptând cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19.22). Dacă animalele, care de obicei se vânează unele pe altele, vor trăi timpul mesianic în pace și bună înțelegere, cu atât mai mult omul, care este coroana creației, “cea mai frumoasă dintre minuni”, după cum spunea Sofocle – scriitorul grec din antichitate în Antigona: “Minuni pe lume multe îs, minuni mai mari ca omul nu-s” și “gloria lui Dumnezeu”, după afirmația sfântului Irineu. Timpul lui Mesia va fi un timp de pace în care tot pământul va fi plin de cunoștința lui Dumnezeu și nu va fi nici o nenorocire, deoarece Cristos va fi “un steag pentru popoare”, steag arborat pe catargul cel mai înalt al corăbiei sale care este Biserica. Azi, noi suntem martori că Biserica se afirmă în spirit mesianic, este “Lumina neamurilor” (cf. Conciliu Vatican II), este “steag pentru popoare”, trăind din plin ea însăși darurile Duhului Sfânt: înțelepciunea, printr-o cunoaștere a scopului propriu, acela de a-l face pe Cristos tot mai cunoscut în lume spre mântuirea tuturor popoarelor; înțelegerea deplină față de cerințele celor credincioși și chiar necredincioși, oferind tuturor într-un cadru ecumenic toată disponibilitatea sa în slujire; sfătuind și îndemnând lumea spre pace de la cel mai înalt amvon al Națiunilor Unite; întărește pe cei slabi trupește și sufletește printr-o caritate materială și spirituală pornită din acel izvor primar care făcea din cei dintâi creștini “o singură inimă și un singur suflet”; promovează științele sacre și chiar pe cele profane, ca fiecare om să poată trăi demn pe acest pământ, fără a uita că este un antropos, adică o ființă menită să privească spre cer; Misterul credinței – Misterul pascal – constituie motivul evlaviei și confirmarea că Biserica trăiește în frica lui Dumnezeu, adeverind că Isus prin Biserică “îmblânzește sălbătăcia acestei lumi”, după afirmația sfântului Efrem Sirul, auzită și în duminica trecută.

Întâlnirea personală cu cel așteptat de veacuri, Mesia, o realizăm prin intermediul Bisericii: “Acolo unde vor fi doi sau trei adunați în numele meu, voi fi și eu în mijlocul lor”, spune Isus. Deci, cu atât mai mult se realizează prezența lui Cristos, cu cât numărul celor care se adună în numele lui este mai mare și astfel întâlnirea personală devine mai sigură, deoarece fiecare tu omenesc este imaginea lui tu dumnezeiesc (cf. Messale dell’Assemblea Cristiana, Festivo, p. 13). Chiar dacă deseori acest tu dumnezeiesc rămâne ascuns sub vălul unui tu omenesc, atunci este timpul a se face rugăciunea unui bun creștin chinez: “Doamne, lumea este rea. Tu fă-o mai bună, începând cu mine!” și astfel oamenii îl vor descoperi pe acel tu dumnezeiesc în mine, în unul fiecare dintre noi…

Ioan Botezătorul, premergătorul lui Isus, desfășura o intensă activitate penitențială pe malurile Iordanului: striga, îndemna la pocăință, dojenea pe cei cu inima vicleană, boteza pe cei ce-și recunoșteau vinovăția… Dar, cu mult înainte de a predica altora convertirea, printr-o pocăință aspră realiza în sine întâlnirea cu Mesia, care va veni apoi la el și-i va cere botezul pe bază de dreptate.

Duminica de azi, a II-a din Advent, spre deosebire de prima, care făcea apel la conștientizarea noastră față de problema sărăciei spirituale și față de trebuința unui Mântuitor, ne cheamă să fim Bisericălumină printre popoare – să fim o “Biserică sfântă, cum spune sfântul Ioan Damascenul, în comuniune cu adunarea sfinților născuți în antichitate, patriarhi, profeți, apostoli, evangheliști, martiri, cărora li se adaugă în perfectă unitate toate popoarele”, ca “într-un suflet și într-un glas să-i aducem slavă lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos!” (Lectura a II-a).

Pe cât de frumoasă este urarea: O mie de ani pace!, pe atât de urgentă este datoria noastră de a o realiza prin Biserică în preajma celui de-al treilea mileniu… Numai printr-o reală convertire evanghelică vom putea lăsa ca moștenire generațiilor următoare “pacea lui Cristos“, fiindcă vom putea spune cu André Frossard: “Dumnezeu există și eu l-am întâlnit”, l-am întâlnit în Euharistie, l-am întâlnit în biserică, l-am întâlnit prin Biserică în fiecare tu omenesc, fiindcă ne-o spune un alt mare scriitor, George Bernanos: “Fiecare ființă umană, pe care o întâlnim chiar numai pentru o singură clipă în viață, este un mesaj care ne vine din partea Cerului și pe care îl putem descifra cu puțină iubire”.

Ritul latin