Selecție de predici
Sfântul și marele profet Ilie Tesviteanul
Evanghelia: Luca 4,22-30
Apostolul: Iacob 5,10-20
Luca 4,22-30
- Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și sculându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
Autori
* * *
Sfântul și marele profet Ilie Tesviteanul
Autor: pr. Gheorghe Neamțiu
Copyright: Viața Creștină
Ceea ce ne reține atenția, privind mai insistent sărbătorile din calendar, este faptul că dintre toți drepții din Testamentul Vechi, singurul pe care Biserica l-a ales ca să-l venereze în mod deosebit printr-o sărbătoare de poruncă, deci obligatorie, este Sfântul și marele proroc Ilie Tesviteanul, cu toate că acestuia nu îi este dedicată nici o carte în Sfânta Scriptură.
Motivele acestei alegeri ni le arată Biserica însăși în troparul sărbătorii de azi unde Sfântul este numit: “înger în trup, temelia profeților și al doilea Înaintemergător al lui Cristos”.
1. Ilie a fost înger în trup, ceea ce înseamnă că era atât de curat, încât trupul său se apropie mai mult de spirit decât de materie, era, oarecum spiritualizat; spiritualizat, bineînțeles, nu în sensul că nu avea proprietățile și necesitățile materiei vii – era, și el, perceptibil, supus gravitației, foamei, setei, ostenelii -, ci spiritualizat în sensul că, după cum îngerii nu cunosc alunecările în păcate trupești, neavând trup, tot astfel Ilie, deși avea trup, totuși, prin înfrânarea desăvârșită a simțurilor, prin disciplina ascetică la care și l-a supus, a ajuns atât de departe, încât se părea că nu mai trăia în trup. Pe el nu-l mai atrăgea nici propriul trup nici alte trupuri, ci înălțimile curate ale lui Dumnezeu. El a biruit legea trupului, de aceea nu e de mirare că a fost înălțat cu trupul la Cer. Prin mortificare, prin asprimea la care și-a supus viața, el a schimbat legea trupului în legea sufletului, chemarea lutului în chemarea cerului, legea păcatului în legea virtuții, a sfințeniei. Toate acestea el le-a înfăptuit prin flacăra arzătoare a iubirii de Dumnezeu mai presus de toate, după cum vom vedea ceva mai departe.
2. Al doilea motiv pentru care Biserica îl venerează pe Ilie, în mod sărbătoresc, e faptul că el este temeiul profeților. El nu este nici primul, nici cel mai mare profet, ci temelia profeților.
Știm că profeții sunt glasul lui Dumnezeu către oameni, mesagerii gândurilor și planurilor lui Dumnezeu, Prin ei, Dumnezeu își comunică planurile ce le are cu o persoană, cu o comunitate, cu un popor sau cu lumea întreagă, pentru a acorda, a pune la unison voința omului cu voința lui Dumnezeu. Ei prevestesc pe Mesia și veșnicia împărăției Lui, precum și pedepsele pentru cei care nu-L primesc sau Îi calcă în picioare atributele: dreptatea, milostivirea, răbdarea, iubirea ș.a.m.d.
Ilie este temeiul profeților deoarece dintre multele perfecțiuni, atribute ale lui Dumnezeu, el o vestește pe aceea care stă la temelia tuturor celorlalte, și anume: aseitatea, ființa de la sine a lui Dumnezeu. El face cunoscută lumii cea dintâi și cea mai înaltă învățătură, aceea că Dumnezeu este cel ce este, adică însăși existența și că tot ce ființează există prin El, și fără El totul se întoarce în neființă, în neantul din care a fost adus la ființă.
Această învățătură însă o uitaseră fiii lui Israil pe timpul regelui Ahab și al reginei Isabela. Aceștia, în locul adevăratului Dumnezeu, se închinau idolilor Baal și Astarta, pentru că aceștia, nefiind nimica, nu le vedeau și nu le condamnau desfrânarea și crimele. Ahab neagă pe Cel ce este, Adevărul, și adoră pe cel ce nu este, adică Neantul, Minciuna, și dă ordin ca acesteia să i se închine tot poporul.
Ilie, însuflețit de râvna pentru slava Unicului Dumnezeu, îl înfruntă fățiș pe rege, acuzându-l că prin părăsirea singurului Dumnezeu adevărat, prin uciderea profeților Lui și prin închinarea la idoli, a atras asupra lui Israil seceta și foametea, drept pedeapsă trimisă de Dumnezeu. De aceea, acum, Ilie vrea să-i arate cine este Dumnezeu și cine este Baal.
În acest scop Ahab, la cuvântul lui Ilie, adună pe muntele Carmel tot poporul, în frunte cu cele două capete încoronate. Aici Ilie le spune preoților lui Baal să-și înalțe altarul lor și să sacrifice un taur. Ilie va construi de asemenea un altar Dumnezeului său, pe care va aduce jertfa.
“Voi, spune el preoților lui Baal, să vă rugați Dumnezeului vostru, iar eu mă voi ruga lui Iahve. Și Dumnezeul care va răspunde, acela să fie Dumnezeu” (I Regi XVIII,29). Propunerea a fost acceptată.
Cei patru sute cincizeci de preoți ai lui Baal încep să se roage, strigă până își pierd cumpătul, căci Baal nu îi aude.
– Strigați mai tare, poate Dumnezeul vostru doarme! îi provoacă Ilie. Și, după ce reclădește jertfelnicul închinat lui Iahve, jertfelnic pe care îl distrusese Ahab, Ilie așează pe el jertfa și se roagă: “Auzi-mă Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu ești Acela care le întorci inima înapoi” (I Regi XVIII,37). În acel moment, peste jertfă, asupra căreia fuseseră turnate douăsprezece ciubere cu apă, “a căzut foc din cer, care a consumat-o. Și tot poporul a căzut cu fața la pământ și a strigat: «Domnul, El este Dumnezeu; Domnul, El este Dumnezeu!»” (I Regi XVIII,39). Și iarăși s-au deschis cerurile, după cei trei ani și jumătate de când nu plouase și, astfel, ia sfârșit seceta, fiindcă Domnul a fost recunoscut ca Dumnezeu, restabilindu-se adevărul că Cel ce este, este, cel ce nu este, nu este. Dumnezeu este Cel ce este, idolul nu este nimic și închinarea ce i se aduce este adusă nimicului, minciunii.
3. Dar, în al treilea rând, în profetul Ilie, Biserica ne mai arată, pe al doilea Înaintemergător al venirii lui Isus Cristos. De ce îl numește al doilea Înaintemergător al Domnului și nu primul, doar știm că Ilie îl precede pe Ioan Botezătorul? Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul, în mod direct este ambasadorul lui Cristos, este cel mai apropiat de El, pe când Ilie, în mod direct este Crainicul Primei Persoane, a Tatălui, și numai în mod indirect este premergătorul Celei de a doua Persoană Treimică, al lui Cristos.
Totuși, chiar și sub raportul timpului, Ilie este al doilea Înaintemergător al lui Cristos, deoarece înainte de a doua venire a lui Cristos, Ilie va fi acela care va îndeplini rolul pe care l-a avut Ioan Botezătorul înainte de prima venire a Mântuitorului. Întreaga tradiție evreiască și creștină, sprijinită pe Cuvântul Scripturii, crede acest lucru. Așadar, Ilie este al doilea Înaintemergător al lui Isus Cristos pentru că, precum el, Ilie, în prima sa existență, cea de pe pământ, a mărturisit că Domnul este Dumnezeu, adică existența Tatălui, tot astfel, la a doua venire a lui Isus Cristos, el va dovedi lumii că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este una cu Tatăl, și precum au fost rușinați odinioară cei ce s-au închinat idolilor, așa vor fi rușinați la a doua venire a Mântuitorului cei care nu au primit cuvântul acestuia.
Iubiții mei, mesajul lui Ilie este și astăzi, ca întotdeauna, actual. Prin jertfa sa de pe Carmel, el înfruntă și acuză și omenirea de azi și din toate timpurile care își fabrică dumnezei din ideologii și patimi, degradând ființa omenească. Când omul reneagă pe adevăratul Dumnezeu, atunci, neputând trăi fără Dumnezeu, își plăsmuiește dumnezei după dorințele și instinctele sale. Își face dumnezeu din materia brută, din piatră, fier sau lemn. Ba merge până acolo încât afirmă că nu el este creatura lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este creatura sa; și astfel se proclamă pe sine absolut, autonom, căci, își spune el, dacă Dumnezeu este o plăsmuire imaginară, atunci eu sunt mai mare decât el, eu însumi îmi sunt Dumnezeu, și deci eu însumi îmi sunt lege, fac ceea ce îmi place mie și nu dau seamă nimănui de ceea ce fac. Acest abis al decăderii morale l-a atins păgânismul roman, care a mers atât de departe încât și-a divinizat patimile. Omul de azi, deși nu cutează să se declare pe sine, în sens literal, Dumnezeu, totuși are infama cutezanță de a acționa, de a face lucruri ce compet exclusiv lui Dumnezeu, ori de a încălca normele pe care Dumnezeu le-a impus creaturilor Sale. Astfel, bunăoară, ca ins, își asumă dreptul de viață și de moarte, lăsând la viață numai copiii pe care el îi vrea. De unde odinioară legea naturală era considerată ca emanând de la Dumnezeu și încălcarea ei era considerată ca o crimă contra lui Dumnezeu, astăzi legislațiile umane nu țin seamă de acest adevăr. Nu este oare aceasta o egolatrie?
Omul zilelor noastre își este propriul idol, propria sa normă de acțiune. Dacă este plictisit, dezorientat și fără elan, este pentru că s-a declarat independent de izvorul vieții și activității sale, căutând fericirea în satisfacerea instinctelor primare, în plăcerea pe care i-o poate procura o neostoită acumulare de bunuri și mijloace de distracție și ignorează adevărul că toate acestea nu-i pot sătura setea înnăscută după o fericire nemărginită, fericire ce nu poate fi găsită decât dincolo de toate acestea, dincolo de materie, în spirit, în Dumnezeu, în respectarea legilor Lui.
Iată de ce mesajul și viața acestui înger în trup, care a fost marele profet Ilie, este pentru noi prilej și îndemn ca să medităm asupra adevăratului scop al vieții noastre, asupra măsurii în care ne organizăm și ne îndreptăm spre acest scop toate energiile, toate năzuințele, precum și asupra punctului în care ne găsim în lupta pentru biruința voinței lui Dumnezeu în viața noastră de fiecare zi. Amin.
* * *
Acesta este unicul Dumnezeu si nu este altul inafara lui
Autor: pr. Vasile Rob
Copyright: Predici.cnet.ro
Inca de dupa moartea lui Solomon, semintiile lui Israel au fost despartite in doua. Semintia lui Iuda si Veniamin era sub stapanirea lui Roboam, fiul imparatului Solomon. Iar, robul lui Solomon, Ieroboam, stapanea zece din cele 12 semintii care formau imparatia lui Iuda. Toate cele douasprezece semintii se inchinau singurului Dumnezeu adevarat in Templul din Ierusalim, zidit de catre Solomon, la care veneau anual sa se roage.
Imparatul Ieroboam, de frica sa nu-si piarda domnia, din cauza intalnirii tuturor semintiilor lui Israel la Templul din Ierusalim care si-ar putea alege ca rege pe Roboam, fiul legitim al lui Solomon, pune la cale ruperea Aliantei poporului iudeu cu Dumnezeu si determina supusi sa se inchine unor idoli din aur, facuti de mana omului, spunand acestora ca acesta sunt zei care au scos pe parinti lor din robia Egiptului si nu Dumnezeu, cel nevazut, la care acum se inchinau. Deasemenea, instituie sarbatori dedicate zeilor si locuri de inchinare si jertfa pentru acestea, obligand poporul sa participe la aceste manifestari.
Dumnezeu, nu dorea sa-si lase poporul uneltirilor pagane si ratacirilor tot mai evidente de la adevar, intervine prin prooroci si profeti alesi dintre iudei pentru indreptarea credintei si redescoperirea caii uitate spre Dumnezeul cel adevarat. Unul dintre acesti prooroci a fost si cel pe care Biserica noastra il sarbatoreste in fiecare an la 20 iulie, Ilie Tesviteanul.
Sfantul prooroc Ilie se trage din tinutul Gadarei, acolo unde, peste cateva sute de ani, Dumnezeu va avea o noua interventie prin Fiul sau Isus, eliberand din ghearele diavolului doi oameni demonizati. Acest tinut se gasea in partea Iordanului spre Arabia, avand printre altele si cetatea Tesve in care se naste prorocul Ilie, care primeste si numele de Tesviteanu de la aceasta cetate. Tatal proorocului, Sovac, se tragea din semintia lui Aaron.
De tanar sfantul Ilie se retrage in singuratate unde-l contempla pe Dumnezeu caruia i se inchina si in cinstea caruia isi pastreaza curatenia si fecioria traind in asa fel incat, dupa cum i se canta si in troparul sarbatorii, “a fost inger in trup.” Spre maturitate, vazand, auzind si intelegand, ratacirea dureroasa a poporului de la calea cea dreapta si faradelegile in care, poporul razvratit traia, aducand chiar si jertfe umane in cinstea zeilor lor, in timp ce adevarati inchinatori si cinstitori de Dumnezeu erau prigoniti si marginalizati, suferind moartea pentru Dumnezeu, cerand prin rugaciune har si putere de la Dumnezeul pe care el il slujea si cinstea, refuza sa mai stea deoparte, infruntand raul. Sfantul Ilie se ruga neincetat la Dumnezeu si cerea pedeapsa vremelnica peste cei care au provocat si care intretin aceasta ruptura, in speranta cumintiri, inteleptirii si intoarcerei lor la Dumnezeu.
In acel timp, imparat peste Israel, cu resedinta in Samaria era Ahab, casatorit cu o pagana Isabela, fiica imparatului din Sidon. Acestea se inchinau unui zeu pe nume Baal a carui statuie era la mare cinste in palatul regal din Samaria, spre cinstirea caruia cautau sa aduca si popoarele vecine, carora le cereau lepadarea de Dumnezeul aliantei.
Ilie, fiind plin de dragoste si de ravna pentru Dumnezeu, merge la imparatul Ahab si-l mustra pe el si pe sotia sa Isabela pentru ratacirea lui si a poporului pe care-l stapanea, cerandu-i sa nu mai traga la ratacire si alte popoare, aducand mania lui Dumnezeu peste Israel. Insa vazand ca nu este luat in seama se roaga, inaintea celor doi la Dumnezeu sa nu mai dea ploaie si roua peste acel tinut pana nu o s-o ceara el prin rugaciunile sale.
Rugaciunea lui Ilie a fost ascultata si Dumnezeu a trimis seceta peste acel tinut ca si peste cele invecinate timp de peste trei ani si jumatate facand ca totul sa fie ars de caldura soarelui oameni si animale sa moara de foame si de sete. In acest timp imparatul cauta sa-l prinda si sa-l omoare de aceea a fost nevoit sa fuga si sa se ascunda. A gasit gazduire in Sarepta Sidonului la o vaduva a carui fiu, care murise, il invie. Si fiindca aceasta vaduva risca sa moara de foame impreuna cu copilul ei, nemairamanandu-i decat “un pumn de faina si putin untdelemn intr-un ulcior” sfantul il roaga pe Dumnezeu sa o ajute si sa nu-i lase sa moara de foame. In urma rugaciunilor sfantului Ilie, Dumnezeu ii trimite faina si untdelemn indestulator, ca sa poata ajuta si alte familii nevoiase sa nu moara de foame.
Dupa trecerea a trei ani si jumatate de seceta si de lipsuri asupra poporului, Dumnezeu, care dorea sa ajute acel popor adus in pragul disperarii si al distrugerii din reaua credinta a regelui sau, ii vesteste lui Ilie sa se intoarca in Samaria si sa mearga la regele Ahab pentru ca acesta-l cauta si vrea sa faca tot ceea ce o sa i se ceara.
Ajuns la Ahab, Ilie, dupa ce-l mai mustra incaodata pentru situatia in care si-a adus poporul, ii cere regelui ca, pentru a arata care este Dumnezeul adevarat, sa adune pe muntele Carmel pe toti preotii lui Baal si sa le ceara sa aduca fiecare jertfa celui pe care-l slujeste. Si, a carui foc, pentru jertfa, se va aprinde din cer, acela este cel care-l slujeste pe Dumnezeul adevarta. Astfel ca se aduna pe muntele Carmel peste patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal care cer prin rugaciunile lor, zeului la care se inchina, sa le aprinda focul din jertfelnic o zi intreaga, dar jertfa lor ramane neatinsa.
Spre seara sfantul Ilie le spune ca este de ajuns, si ca de acum sa-l lase si pe el sa aduca jertfa Dumnezeului sau. Apoi isi ridica mainile spre cer se roaga lui Dumnezeu sa-i trimita foc ca sa-i arda jertfa si pentru a arata tuturor celor prezenti ca el este Dumnezeu adevarat si nu cel spre care era fortat sa se indrepte de imparatul lor. In timpul rugaciunii sfantului, nori negri acopera cerul, tunete si fulgere se dezlantuie din cer si un fulger loveste jertfa lui Ilie si o mistuie pe loc.
Poporul plin de admiratie si speranta, dar si de frica, se arunca cu fata la pamant si striga: “Acesta este unicul Dumnezeu si nu este altul inafara lui.” 1 Regi 18,39.
Daca poporul impreuna cu Ahab se bucura de izbanda lui Ilie, ca si de ploaia trimisa de catre Dumnezeu peste pamantul ars de soare, nu acelasi lucru se intampla si cu Isabela care, suparata fiind pentru esecul rugaciunilor preotilor sai, dar si pentru faptul ca poporul, in mania lui, a omorat pe toti preotii lui Baal, se jura ca si ea o sa-l omoare pe sfantul Ilie. Din aceasta cauza sfantul Ilie este nevoit, din nou, sa se ascunda in pustiul Beer Seba, unde ramane pana la moartea lui Ahab, cand imparatia lui s-a dezmembrat prin urmasii sai in vremea lui Elisei proorocul, ucenicul sfantului Ilie Tesviteanu.
Sfanta Scriptura ne spune ca sfantul Ilie a fost luat cu trupul la cer intr-un car de foc, chiar in prezenta prietenului sau proorocul Elisei, aproape de apele Iordanului. Adevar de credinta marturisit de Biserica noastra prin cinstea care i se acorda fiind sarbatorit printr-o sarbatoare de porunca la o data fixa in fiecare an.
Invatatura Biserici ne spune ca asa dupa cum sfantul Ilie a fost prezent si a discutat cu Isus, la schimbarea sa la fata, de pe muntele Taborului, tot asa va veni in fata lui Isus, ca al doilea Inaintemergator, la cea de a doua venire a Fiului lui Dumnezeu pe pamant pentru Judecata cea de Apoi. Amin.
