Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Duminica a V-a după Rusalii
Evanghelia: Matei 8,28-34;9,1
Apostolul: Romani 10,1-10

Matei 8,28-34;9,1

Și trecând El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată, au început să strige și să zică: Ce ai Tu cu noi, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. Și El le-a zis: Duceți-vă. Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și iată toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Isus a trecut și a venit în cetatea Sa.

 

Zelul și fanatismul
         pr. George Dimopoulos

Lupta contra diavolului
         pr. Gheorghe Neamțiu

Despre iad și chinurile păcătoșilor
         pr. Ilie Cleopa

Cristos face pagube
         IPS Andrei Rymarenko

Vindecarea celor doi stăpâniți de diavol din ținutul Gadarei
         pr. Ion Cârciuleanu

Vindecarea celor doi îndrăciți din Gadara
         pr. Visarion Iugulescu

Vindecarea a doi îndrăciți din Gadara
         pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic

Puterea Satanei si puterea lui Isus
         pr. Mihai Tegzeș

Ce ai, tu, cu noi, Fiul lui Dumnezeu?!
         pr. Vasile Rob

Iubirea vindecătoare a Mântuitorului Hristos
         PF Daniel Ciobotea

Afișează toate în aceeași pagină