Predici

Imaginaţi-vă următoarea scenă. Un om moare şi ajunge în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Judecătorul divin răsfoieşte Cartea Vieţii şi nu găseşte numele omului. Îl anunţă atunci că locul lui este în iad. Bărbatul protestează: “Dar ce am făcut eu? Nu am făcut nimic!”, “Întocmai”, îi răspunde Dumnezeu, “tocmai de aceea vei merge în iad.” Omul ar putea să fie la fel de bine bogatul din parabola de astăzi.

Parabola cu omul bogat şi cu Lazăr i-a făcut pe unii cititori ai Bibliei să se întrebe de ce bogatul a trebuit să meargă în iad. Nu ni se spune că ar fi ajuns bogat prin mijloace necuvenite. Nu ni se spune că ar fi fost responsabil pentru sărăcia lui Lazăr. De fapt nu ni se spune nici măcar că Lazăr i-a fi cerşit ceva şi bogatul să îl fi refuzat. Nu aflăm despre nici un lucru rău comis de el. Tot ce ni se spune este că mânca bine şi se îmbrăca bine, la fel ca orice persoană care reuşeşte în viaţă. Şi atunci de ce a mers în iad?

Problema cu motivul pentru care bogatul a mers în iad are mult de-a face cu ideea noastră despre păcat. Credem adesea că păcatul poate fi provocat doar de gânduri, de cuvinte şi de fapte. Uităm de a patra cale, foarte importantă, prin care putem păcătui: prin omisiune. La spovadă spunem: “Am păcătuit din vina mea, cu gândul, cu cuvântul, prin ce am făcut şi prin ceea ce nu am făcut.” Şi totuşi cât de uşor sărim peste păcatul omisiunii. Parabola de astăzi ne aminteşte că păcatul omisiunii ne poate conduce în iad. Aşa i s-a întâmplat omului bogat.

Săracul Lazăr stătea la poarta sa. Iar bogatului nici că îi păsa. “Orice se întâmplă dincolo de gard nu mă interesează”, îşi spunea el probabil. “Eu îmi văd de ale mele. Fiecare trebuie să îşi vadă de-ale lui.” Apoi probabil bogatul a sunat la poliţie să spună că un străin s-a aciuat la poarta lui. Între timp câinii au mers la Lazăr să îi lingă rănile. Iar bietul om a murit. Cei de la primărie au venit şi au ridicat trupul lui şi l-au înmormântat în cimitirul săracilor, fără vreun nume pe mormânt. Iar bogatul s-a dus şi a mai băut o cafea neagră. Desigur, nu făcuse nimic rău împotriva lui Lazăr. Şi la fel nu făcuse nimic bine pentru el. Nu i-a trecut prin minte să iasă din casă şi să împartă ceva din binecuvântările lui cu cei aflaţi în nevoie. Păcatul lui a fost cel al omisiunii, iar pentru aceasta a trebuit să meargă în iad.

O altă întrebare ridicată de această parabolă este de ce Lazăr a mers în rai? La urma urmelor nu ni se spune că ar fi fost un om al lui Dumnezeu. Nu ni se spune despre nici o faptă bună a lui. Ba da! În povestirile biblice numele sunt foarte importante deoarece adesea vorbesc despre trăsăturile de caracter sau personalitatea persoanei în cauză. De fapt este singura parabolă a lui Isus unde un personaj are un nume. Este clar atunci că numele este important pentru înţelegerea parabolei.

Numele “Lazăr” este forma elenizată a numelui evreiesc “Eleazar”, care înseamnă “Dumnezeu este ajutorul meu”. Lazăr, de aceea, nu este doar un omul sărac, ci omul sărac care crede în Dumnezeu şi se încredinţează Lui. De aceea îl găsim în sânul lui Avraam în Paradis – pentru credinţa şi încrederea în Dumnezeu, nu pentru că a fost sărac. Scăpând din vedere importanţa numelui lui Lazăr pentru interpretarea parabolei, unii au sugerat că în viaţa următoare va fi o inversare automată a stării: bogatul devine sărac, iar săracul devine bogat. Dar nu aceasta este ideea parabolei. Oamenii bogaţi care se folosesc de bogăţia lor pentru a-l sluji pe Dumnezeu prezent în semeni vor avea de asemenea asigurată viaţa veşnică. Săracii care îşi petrec întreaga viaţă în amărăciune şi invidie, refuzând să creadă şi să se încreadă în Dumnezeu, s-ar putea să aibă parte de o continuare a suferinţei: doar că va fi acum veşnică.

Vestea bună a acestei parabole este următoarea: dacă te simţi acum ca Lazăr, copleşit de boli, sărăcie şi durere, uitat de societate şi de cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat în această viaţă, continuă să crezi şi să îţi pui speranţa în Dumnezeu, ştiind că aşa va fi bine pentru sufletul tău în cele din urmă; dacă te numeri între cei binecuvântaţi de Dumnezeu cu bogăţii, deschide poarta şi priveşte dacă nu se află cineva acolo. Poate că se află un Lazăr acolo pe care nu l-ai observat până acum.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin