Start > Ritul latin > Pentru ce a venit de fapt Isus

Pentru ce a venit de fapt Isus

22 September 2006
1,659 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a V-a de peste an (Anul B)

Deținătorii de doctorate provoacă mare confuzie. După ce și-a luat titlul de doctor în științe politice, un bărbat s-a gândit să facă o vizită la țară părinților săi. Mândri de realizarea fiului lor, părinții anunțaseră tot satul că le vine acasă fiul, “doctorul”. Ajuns în sat, bărbatul fu întâmpinat de unii și de alții cu tot felul de plângeri: “Mă doare spatele!”, “Mă lasă vederea!”, “De câteva săptămâni îmi amorțește piciorul drept!” El a încercat să le explice că nu este medic, este doctor, dar nu medic. Sătenii l-au privit nedumeriți: “Păi dacă nu vindeci bolnavii, la ce bun să ți se spună doctor?”

În Evanghelia de astăzi, Isus se află într-o situație oarecum similară. Isus a venit să mântuiască lumea. Profetul Isaia prevestea: “El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia 53,4). Îl și vedem în sinagogă vindecând un om prins de spirite necurate. Din sinagogă Isus merge la casa lui Petru și îi vindecă soacra de febră. “Când s-a înserat, după ce a apus soarele, i-au adus la el pe toți bolnavii și posedații de diavol [...] El a vindecat pe mulți care sufereau de diferite boli și a alungat mulți diavoli” (Marcu 1,32-34). Apoi, dis-de-dimineață, s-a dus și a găsit un loc liniștit să se roage. Înainte să își termine rugăciunile de dimineață, discipolii îl găsesc și îi spun că o mulțime și mai mare îl caută. Ne-am aștepta ca Isus să spună: “Perfect! Ne-am intrat în mână. Strategia noastră a dat roade.” Ce spune El însă? Spune nu. “Să mergem în altă parte, prin cetățile învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am venit” (Marcu 1,38).

Poftim?! Pentru proclamarea mesajului? Păi ce mesaj este mai important decât vindecarea bolnavilor și redarea demnității celor desfigurați de boală și de sărăcie? Nu pentru aceasta a venit Isus? Ei bine, nu tocmai. Isus a venit să aducă săracilor vestea cea bună (Luca 4,18). Această veste bună este spirituală și materială așa după cum persoana umană este suflet și trup. Când vine însă vorba de ordinea priorităților, spiritualul este pe primul loc, materialul pe următorul. Această ordine este subliniată de Isus în predica de pe munte: “Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

Cu alte cuvinte, Isus a venit să proclame vestea cea bună a împărăției lui Dumnezeu, să invite întreaga omenire să îl recunoască rege pe Dumnezeu, în inimile lor și în viețile lor, să se împace cu Dumnezeu și cu semenii. Mare parte din boala, sărăcia și suferința care există în lumea noastră își au rădăcina în starea de disonanță sau de păcat, ce ne separă de Dumnezeu și de ceilalți. Vindecând rădăcina tuturor problemelor noastre, ne vom găsi în poziția de a accepta binecuvântările abundente ale lui Dumnezeu în toate domeniile vieții noastre, în plan spiritual dar și fizic, moral dar și material, social dar și psihologic. Să cauți însă vindecarea fizică și bunăstarea materială fără să faci mai întâi pace cu Dumnezeu înseamnă să nu înțelegi esențialul. Este ca și cum ai pune carul în fața calului. Nu va merge. Probabil aceasta încercau să facă cu Isus oamenii din Capernaum în acea dimineață. Așa că Isus le-a boicotat planurile și a mers în alte cetăți din Galileea pentru a proclama vestea cea bună.

Mulțimea mare ce venise să îl caute pe Isus în acea dimineață a mers acasă dezamăgită. Nu l-au găsit. De ce? Pentru că îl căutau din motive greșite. Îl căutau pe Isus doar pentru a obține ceea ce ei vroiau; nu erau interesați de ceea ce Isus avea să le ofere. Nu că Isus nu ar fi interesat să o ducem bine material. Vrea aceasta. Dar bunăstarea spirituală vine mai întâi. Asemenea oamenilor din Capernaum, mergem duminica la biserică să îl căutăm pe Isus. Mergem cu diferitele probleme pe care le avem, ale sufletului și ale trupului. Pentru a evita dezamăgirea, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să uităm de problemele personale și să căutăm împărăția lui Dumnezeu pe care a venit să o proclame Isus. Când vom găsi împărăția lui Dumnezeu și pe Dumnezeu însuși, vom vedea că toate celelalte nevoi ale sufletului și ale trupului nostru și-au găsit rezolvarea.

Ritul latin