Start > Ritul latin > “Urmează-mă”… “Dar, unde mergi?”…

“Urmează-mă”… “Dar, unde mergi?”…

28 June 2007
1,531 afișări

Autor: pr. Cristinel Fodor
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIII-a de peste an (Anul C)

După 1989 tot ni s-a băgat în cap până ce vom crede, că suntem liberi, liberi, liberi, ca și cum atunci s-ar fi inventat libertatea. De la 1 ianuarie anul acesta suntem “și mai liberi”. Și fiecare a început să-și trăiască libertatea. Ești liber să mergi în Occident, ești liber să te desparți de soț/soție, ești liber să trăiești necununat, ești liber să faci avort, ești liber să alegi să fii bărbat sau femeie… Izbucnim cu toții în cântece și dansuri “libere”. Radioul și televiziunea în această privință sunt “cu noi”.

Dar suntem noi într-adevăr liberi? Suntem liberi în interiorul nostru așa cum este Cristos? Nici cuib, nici loc unde să se odihnească, nici timp pentru trecut, nici timp pentru prezent: este total disponibil pentru Împărăția lui Dumnezeu, fără a se uita măcar înapoi. Așa ne vrea Mântuitorul, așa de liberi. Care patron îți oferă o așa mare libertate? Suntem liberi să iubim, liberi să slujim. Nu suntem legați, nu suntem închiși și înlănțuiți. Suntem liberi în Domnul. Liberi să-l urmăm.

Noul Testament este plin de învățături privitoare la condițiile necesare unui ucenic al lui Cristos. Aceste recomandări au un loc important în învățăturile lui.

Condițiile de îndeplinit ca să fii un adevărat ucenic al lui Isus sunt atât de riguroase, încât mulțimile l-au părăsit de îndată ce și-au dat seama de prețul pe care trebuiau să-l plătească.

Isus ar fi putut prinde ocazia care îi era oferită ca să speculeze popularitatea pe care și-o făcuse de câteva luni. “Împreună cu Isus mergeau multe noroade”; ele erau uimite de învățătura lui.

Cum va trage el folos din această situație favorabilă? Va face vreo minune senzațională, pentru a stârni și mai mult curiozitatea mulțimii? Va trimite foc din cer asupra samaritenilor? Îi va lăuda pe oameni, pentru ca ei să-l adore? Le va oferi oare câteva încurajări, le va arăta o îngăduință deosebită, ca să fie câștigați cauzei lui? – Nu! În loc de toate acestea, el parcă ar vrea să le pună condiții care li s-ar părea dure și fără rost. Ce metodă curioasă pentru o căpetenie, să descurajeze, în mod conștient, pe cei al căror sprijin i-ar plăcea să și-l asigure! Când dorim să dobândim popularitate, avem tendința de a îndulci condițiile noastre. Cristos arată însă înadins situația deosebit de grea a celor care vroiau să-l urmeze și, făcând acest lucru, împrăștie mulțimea celor ce ar fi vrut să-i fie ucenici.

Cristos declară, în termeni care nu se pot interpreta, că a fi ucenic al lui înseamnă mult mai mult decât a accepta, pur și simplu, un crez. El precizează că acest lucru costă, că este mai mult greoi decât pasionant. În loc să prezinte condiții ușoare și plăcute, el subliniază greutățile și pericolele pe care le aduce această stare. El vorbește mai degrabă despre dușmani de înfruntat, decât despre prieteni de care ne-am putea bucura. El nu le promite ucenicilor săi pantofi țesuți cu aur și un drum presărat cu trandafiri, ci o cărare stâncoasă și niște pantofi tari. El nu atrage pe nimeni niciodată aruncându-i vreo momeală, nici nu ascunde prețul care trebuie plătit. Ucenicii trebuie să-l poată urma în întreaga cunoștință de cauză.

Viața misionară a fost totdeauna caracterizată prin lipsa de confort și prin renunțări, greutăți și pericole, pentru cauza cea mai nobilă; și totuși, tineretul a fost atras totdeauna de chemarea la sacrificiu.

Fragmentul evanghelic de astăzi se oprește asupra a ceea ce se poate numi “dorința de radicalitate”. Este suficient să avem în fața ochilor diferitele cazuri prezentate de Isus.

A fi ucenicul lui Isus înseamnă a-l urma eroic la Ierusalim pentru a-și dărui viața, deci un anumit stil de viață în care nu există și nici nu trebuie să existe nostalgie. Termenul “ucenic” înseamnă “elev”; nu un student pasiv, ci unul care învață cu intenția de a pune lecția în practică. Ucenicul creștin este un elev de bunăvoie în școala lui Isus Cristos. El îi invită mai întâi pe oameni să vină la el, apoi să-l urmeze. Însă nu toți care vin la el sunt gata să-l urmeze pentru a-l sluji într-un spirit de sacrificiu. Termenii: “ucenic” și “credincios” nu sunt totdeauna sinonimi, cu toate că ar trebui să fie. Noi, cei credincioși, punem noi în practică învățăturile lui Cristos? Faptele noastre zilnice sunt ele determinate de convingerile noastre?

De ce atunci Mântuitorul a cerut atât de mult de la ucenicii săi, când tocmai aceste cerințe îl făceau să-și piardă popularitatea? Pentru că el se preocupa mai mult de calitate decât de cantitate. El vroia să-și aleagă bărbați și femei în întregime dăruiți lui, pe care să poată conta în zilele cele mai critice, așa cum erau tovarășii lui Ghedeon. El vroia ucenici demni de încredere, ca să-și poată zidi biserica și pentru a lupta împotriva puterilor răului. O dată convins de măreția aceluia pe care-l urmează și de cauza la care se angajează, ucenicul lui Cristos va fi gata pentru orice sacrificiu.

Biserica a progresat atâta timp cât a purtat cicatrice, dar n-a întârziat să se piardă îndată ce a început să-și înalțe steaguri, stăpână pe sine. Timpul când creștinii erau dați ca hrană leilor a fost mai glorios decât acela când ei au început să ia abonamente la spectacole religioase!

În momentul în care îl alegem pe Isus trebuie să spunem un adio definitiv trecutului și să începem o nouă naștere, un nou drum, o nouă aventură, fără nici un “dacă”, fără nici un “însă”, fără nici o altă rezervă mintală sau compromis.

Într-o zi profetul Ilie nu s-a putut abține să nu strige israeliților pe care regele Ahab i-a adunat pe muntele Carmel pentru a asista la o jertfă în cinstea lui Iahwe: “Până când veți șchiopăta cu amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-l pe el și nu pe Baal” (1Reg 18,21).

Ceea ce Ilie le spunea coreligionarilor săi referitor la Dumnezeu, astăzi ne repetă nouă evanghelia referitor la Cristos. Dacă Cristos este învățătorul tău, lumina ta, mântuirea ta, viața ta, trebuie să te hotărăști numai pentru el și să lași la o parte orice formă de nehotărâre, de a sta pe margine. Ucenici pe jumătate sau cu ziua sunt deja prea mulți și nu este cazul să mărim numărul lor. Pe lângă toate astea ai fi un trădător.

Ucenicul adevărat nu are principii diferite de cele ale evangheliei, nu este chemat să lupte cu nimeni, nu are datoria de a conduce războaie sfinte, cruciade împotriva necredincioșilor, de a coborî foc din cer asupra localităților sau de a arde pe rug, ci e chemat să-l urmeze pe Învățătorul. Doar focul Duhului adus de Cristos trebuie să-l aprindă. Nu reacționează cu agresivitate, ci cu iubire.

Unuia care mărturisește că este gata să-l urmeze oriunde s-ar duce (Lc 9,57), Isus îi răspunde: “Fiul omului nu are unde să-și rezeme capul”.

La invitația Mântuitorului un altul e dispus să-l urmeze, dar vrea mai întâi să-și îngroape părinții. Isus îi răspunde: “Lasă morții să-și îngroape morții lor; tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu”. E de-a dreptul scandalos să ți se interzică gestul cel mai frumos de iubire față de părinți! Rabinii permiteau chiar încălcarea sabatului pentru o asemenea faptă de iubire. Să nu luăm cuvintele ad litteram. Isus vrea să arate că nimic, nici chiar sentimentele cele mai sfinte nu se pot interpune și împiedica decizia de a-l urma. Tatăl reprezintă legătura cu tradiția, cu trecutul, cu obiceiurile vechi, cu ambientul cultural în care se trăiește.

De ce nu te hotărăști? De ce eziți? Ce speri departe de el? Mișcă-te! Lasă-ți colivia ta mică, chiar dacă e aurită; lasă-ți hârtiile, chiar dacă sunt prețioase; lasă-ți afacerile, chiar dacă sunt bănoase; lasă-ți muncile, chiar dacă sunt urgente; lasă-ți timpul liber, chiar dacă e dulce; lasă-ți prietenii, chiar dacă sunt dragi. Lasă orice lucru și mergi, aleargă. Nu amâna pe mâine… ziua de mâine nu-ți aparține și poate că nu vei mai putea. Mai faci o afacere? Poate va fi ultima. Mai faci un tur? Poate vei cădea. Vrei să mai visezi o dată? Poate că acel vis nu se va sfârși.

Lucrul cel mai bun este să pornești. Inima nu se împarte: ori cu totul aici, ori cu totul dincolo. Nu mai fă calcule: iubirea nu cunoaște matematica, nu știe să calculeze. E mai bună apa căldicică decât cea rece, dar în iubire ești ori cald, ori rece. Iar Mântuitorul nu te vrea căldicel. Treci râul și rupe toate punțile în spatele tău. Trăiește credincios și liber în singura țară a libertății: Dumnezeu. Să nu mai dorești să te întorci la galere. Lumea nu mai este pentru tine patria ta, pentru tine este o țară străină.

Un al treilea se prezintă la Isus… fără să fie chemat de el. Isus nu-i permite să se ducă să-și ia rămas bun de la ai săi. Nu acceptă să fie pe locul doi. Toate afecțiunile sunt secundare atunci când trebuie să urmezi voința Tatălui. Misiunea ucenicilor este urgentă și mai importantă decât altele, nu pot pierde timpul.

Ți-ai ridicat privirea spre cer? Nu o mai întoarce spre noroi. Când ți-ai ales calea, când ți-ai văzut steaua, pornește fără ezitare. Dacă ai vrea și nu prea ai vrea,… nu mai pleci, ezitarea te ține la sol. Te mai țin niște ațe, sfori, funii? Taie-le. Trecutul pe care-l lași nu mai este al tău. Înalță-ți velele speranței în viitorul pe care l-ai ales.

Dacă privești în urmă nu poți merge înainte sau, dacă vei merge, călătoria ta va fi în amărăciune. Dacă inima ta plânge, pune-i căluș, dar du-o cu tine. E un copil capricios: nu o încredința nimănui pentru că îți va face multe necazuri. Ține-o cu tine și… ÎNAINTE. Aleargă, aleargă fără oprire: timpul nu este acum un aliat al tău ci un competitor. “Așteaptă”, îți șoptește trecutul. “Grăbește-te”, îți strigă viitorul. “Întoarce-te”, geme trecutul. “Înaintează”, cântă viitorul.

Unde să mă grăbesc, unde să înaintez?

Urmează-mă!

“Dar, unde mergi?”

Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Lc 9,51).

Ritul latin