Start > Ritul latin > Rusaliile

Rusaliile

3 May 2007
1,529 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Coborârea Duhului Sfânt (Anul C)

Dacă mă iubiți, păziți poruncile mele. Și eu îl voi ruga pe Tatăl, și alt Apărător vă va da, ca să fie cu voi în veci. Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu și Tatăl meu îl va iubi și la el vom veni și locaș la el ne vom face…

Acestea vi le-am spus cât timp am fost cu voi. Dar Apărătorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, El vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus. (In 14,15-16.23-26)

Înainte de a se despărți de ucenicii săi Isus le-a vorbit îndelung și cu cuvinte testamentare despre Duhul Sfânt pe care Tatăl îl va trimite în numele său ca despre un Apărător (Avocat) ca și despre Acela care le va reaminti toate cuvintele spuse de El. În fond Duhul Sfânt este acela care l-a călăuzit pe Isus de-a lungul întregii sale vieți. Tot El ne conduce și pe noi înspre adevărata cunoaștere practică a persoanei lui Isus (ca fiu și revelator al Tatălui precum și ca mântuitor al omenirii). Datorită acțiunii iluminatore a Lui în inimile ucenicilor aceștia pot pătrunde în misterul lui Dumnezeu și pot înfăptui acea fraternitate unită care Îl revelează lumii.

În ziua de Rusalii Duhul Sfânt pătrunde în ființa Bisericii (aidoma lui Isus în ziua Botezului său) pentru concretiza promisiunile și prezența lui Isus Cristos înviat și înălțat la dreapta Tatălui.

Voi nu sunteți trupești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi… Și dacă Duhul Aceluia care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel care l-a înviat pe Cristos din morți va învia și trupurile voastre muritoare, prin Duhul său care locuiește în voi… Așadar, fraților, suntem datori, dar nu trupului ca să trăim după trup – căci dacă trăiți după trup veți muri -; dacă însă prin duh dați morții faptele trupului, veți trăi… Toți cei mânați de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu… (Rm 8,8-17)

Atunci când sfântul Pavel (Paul) scrie aceste rânduri el are deja o lungă experiență de viață creștină și mai ales de viață eclezială. El a înțeles din plin rolul prezenței Duhului Sfânt în viața de zi cu zi, dar mai ales în ce fel lucrarea lui îl modelează și îi conferă creștinului acea amprentă identitară de fiu al lui Dumnezeu. Într-adevăr, reînnoit în profunzime de acest Duh, creștinul se poate supune voinței lui Dumnezeu datorită nu a unei constrângeri exterioare, ci printr-un asentiment al întregii sale ființe. În felul acesta se împlinește ceea ce profetul Ieremia anunța în capitolul 31 al cărții sale: Iată vin zile când… voi pune Legea mea în inima lor… și nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său zicând: “Cunoaște-l pe Domnul!” căci toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare (vv. 31.34)

Ritul latin