Predici

După ce a ieşit Iuda din cenacol, Isus a zis: “Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în El… Copilaşii mei, încă puţin timp mai sunt cu voi. Poruncă nouă vă dau: să vă iubiţi unii pe alţii; precum şi Eu v-am iubit, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. După aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii.” (In 13,31.33-35)

Fragmentul evanghelic care se citeşte în duminica a V-a a Paştelui relatează un eveniment petrecut nu după Învierea glorioasă a lui Isus Cristos, ci în timpul ultimei Cine pe care El a luat-o împreună cu ucenicii săi. Textul ne readuce în atmosfera tensionată a ajunului Pătimirii Mântuitorului şi totuşi în centrul lui porunca pe care Isus o dă ucenicilor – precum şi Eu v-am iubit, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii – ni se înfăţişează ca o rază de lumină şi de speranţă. Cuvintele lui Isus sunt cuvinte testamentare de care ucenicii îşi vor aduce aminte cu drag mai târziu, după Învierea Preaslăvită. Şi aceste cuvinte revin ca un ecou suav în urechile ucenicilor (şi ale noastre) atunci când Cristos îşi va anunţa glorioasa înălţare la cer (eveniment pe care şi noi ne pregătim să-l celebrăm). Mai mult, împlinirea acestei porunci conferă o dimensiune identitară şi misionară ucenicilor de vreme ce după aceasta vor cunoaşte toţi că sunt ucenicii Lui. În sfârşit, şi nu în ultimul rând, trăirea acestei porunci deschide perspectivele unei înnoiri nu doar la nivel social ci chiar cosmic de vreme ce iubirea care l-a purtat în Pătimire, era iubirea cu care însuşi Tatăl ne-a iubit.

Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, şi marea nu mai este.

Şi eu, Ioan, am văzut cetatea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit un glas puternic răsunând de pe tron: “Iată locuinţa lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui în mijlocul lor şi ei vor fi poporul său, iar El va fi Dumnezeul lor. Şi va şterge toată lacrima din ochii lor şi moarte nu va mai fi… (Ap 21,1-4)

Transfigurarea pământului dintâi şi a cerului dintâi despre care vorbeşte sfântul Ioan este lucrarea restauratoare înfăptuită de Cristos, Mielul jertfit, care a biruit moartea. În această nouă creaţie în care Ierusalimul transfigurat capătă chip de mireasă frumos gătită, adună în sânul ei pe cei care şi-au spălat veştmintele în sângele Mielului şi care îl urmează cu fidelitate. Or fidelitatea şi-au dovedit-o atunci când i-au împlinit poruncile şi mai ales atunci când au dovedit, în ciuda tuturor persecuţiilor şi suferinţelor, că iubesc şi se iubesc unii pe alţii.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin