Start > Ritul bizantin > Orbirea sufletească

Orbirea sufletească

3 May 2007
1,798 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VI-a după Paști (A orbului)

Ce recunoaștem noi din realitate? Sau altfel spus: Cum ne percepem noi pe noi înșine, pe ceilalți, lumea în care trăim? Există oare aspecte ale vieții care scapă puterii noastre de înțelegere și de percepere? Sau altfel spus: Oare nu suntem total orbi în privința anumitor aspecte ale vieții? În Evanghelia de astăzi în care ni se vorbește despre orbul din naștere, vindecat de Isus, nu este vorba numai despre orbirea fizică. Fiecare dintre noi acceptă că un om orb nu se poate bucura de toate privilegiile de care cei care văd se bucură. Dar, deși drama unui astfel de om este mare, Isus ne avertizează că mult mai grea este orbirea inimii din cauza căreia omul nu mai este capabil să perceapă binele din jurul lui. Isus ne mai spune și că orbirea trupească nu este urmare a greșelilor personale ale omului, nu se întâmplă din vina lui, pe când orbirea spirituală presupune o decizie liberă împotriva luminii adevărului.

Fragmentul evanghelic care ne vorbește despre vindecarea orbului din naștere de către Isus este foarte impresionant. Înainte de toate este clar că Isus nu vindecă numai ochiul ca și organ al corpului uman redându-i proprietatea caracteristică de a vedea, ci El a venit ca să lumineze cu lumina Lui ochii inimii. El este “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1,9). Cel care crede că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu are lumină pentru viață. Că așa ne spune Isus: “cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). Orbul din naștere care a fost vindecat de Isus a înțeles foarte bine toate aceste lucruri. El depune cu curaj mărturie despre vindecarea dăruită lui de Dumnezeu. Faptul că el vede din nou este mărturia faptului că el a fost cercetat de “Răsăritul cel de Sus” care a venit “să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 78-79).

Ceilalți oameni care văd cu ochii trupești nu sunt capabili să perceapă acest semn al acțiunii divine. Despre aceștia spune Isus că deși ei văd, de fapt sunt orbi. Orbirea lor constă în învârtoșarea inimii față de chemarea iubitoare a lui Dumnezeu. Și această orbire este mai greu de vindecat decât orice fragilitate trupească. Numai harul triumfător al lui Dumnezeu poate distruge acest cerc vicios al afundării în mândrie, egoism și ură. Omul căruia i se adresează harul lui Dumnezeu trebuie să se întoarcă și să pornească pe drumul credinței înspre Dumnezeu, cel care este lumina lui. Lui i se adresează cuvintele: “Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Cristos”(Efeseni 5,14). Și noi suntem chemați de Isus să acceptăm lumina Lui adică adevărul Lui și viața Lui dumnezeiască. Lumina credinței am primit-o prin botez. Lumina învierii încă ne luminează inima. Nu noi suntem cei care am aprins această lumină, nici cei care o menținem aprinsă, ci Dumnezeu este cel care acționează prin harul Spiritului Sfânt. Maria l-a primit pe Isus, lumina lumii, cu iubire și credință și a păstrat aprinsă în inima ei această lumină. Prin mijlocirea ei să-L rugăm pe Dumnezeu ca să aprindă și în noi focul iubirii sale dumnezeiești și lumina harului divin. Amin.

Ritul bizantin