Predici

Ce recunoaştem noi din realitate? Sau altfel spus: Cum ne percepem noi pe noi înşine, pe ceilalţi, lumea în care trăim? Există oare aspecte ale vieţii care scapă puterii noastre de înţelegere şi de percepere? Sau altfel spus: Oare nu suntem total orbi în privinţa anumitor aspecte ale vieţii? În Evanghelia de astăzi în care ni se vorbeşte despre orbul din naştere, vindecat de Isus, nu este vorba numai despre orbirea fizică. Fiecare dintre noi acceptă că un om orb nu se poate bucura de toate privilegiile de care cei care văd se bucură. Dar, deşi drama unui astfel de om este mare, Isus ne avertizează că mult mai grea este orbirea inimii din cauza căreia omul nu mai este capabil să perceapă binele din jurul lui. Isus ne mai spune şi că orbirea trupească nu este urmare a greşelilor personale ale omului, nu se întâmplă din vina lui, pe când orbirea spirituală presupune o decizie liberă împotriva luminii adevărului.

Fragmentul evanghelic care ne vorbeşte despre vindecarea orbului din naştere de către Isus este foarte impresionant. Înainte de toate este clar că Isus nu vindecă numai ochiul ca şi organ al corpului uman redându-i proprietatea caracteristică de a vedea, ci El a venit ca să lumineze cu lumina Lui ochii inimii. El este “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1,9). Cel care crede că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu are lumină pentru viaţă. Că aşa ne spune Isus: “cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12). Orbul din naştere care a fost vindecat de Isus a înţeles foarte bine toate aceste lucruri. El depune cu curaj mărturie despre vindecarea dăruită lui de Dumnezeu. Faptul că el vede din nou este mărturia faptului că el a fost cercetat de “Răsăritul cel de Sus” care a venit “să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 78-79).

Ceilalţi oameni care văd cu ochii trupeşti nu sunt capabili să perceapă acest semn al acţiunii divine. Despre aceştia spune Isus că deşi ei văd, de fapt sunt orbi. Orbirea lor constă în învârtoşarea inimii faţă de chemarea iubitoare a lui Dumnezeu. Şi această orbire este mai greu de vindecat decât orice fragilitate trupească. Numai harul triumfător al lui Dumnezeu poate distruge acest cerc vicios al afundării în mândrie, egoism şi ură. Omul căruia i se adresează harul lui Dumnezeu trebuie să se întoarcă şi să pornească pe drumul credinţei înspre Dumnezeu, cel care este lumina lui. Lui i se adresează cuvintele: “Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Cristos”(Efeseni 5,14). Şi noi suntem chemaţi de Isus să acceptăm lumina Lui adică adevărul Lui şi viaţa Lui dumnezeiască. Lumina credinţei am primit-o prin botez. Lumina învierii încă ne luminează inima. Nu noi suntem cei care am aprins această lumină, nici cei care o menţinem aprinsă, ci Dumnezeu este cel care acţionează prin harul Spiritului Sfânt. Maria l-a primit pe Isus, lumina lumii, cu iubire şi credinţă şi a păstrat aprinsă în inima ei această lumină. Prin mijlocirea ei să-L rugăm pe Dumnezeu ca să aprindă şi în noi focul iubirii sale dumnezeieşti şi lumina harului divin. Amin.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin