Predici

Nu de puţine ori auzim că se deplânge în societatea noastră lipsa de interes a oamenilor pentru Biserică şi pentru Dumnezeu. Această constatare este bazată pe observaţiile făcute asupra lumii în care trăim şi, de multe ori, şi noi suntem de acord cu un astfel de diagnostic. Dar, deşi aceasta se pare a fi realitatea, nu trebuie trecute cu vederea nici începuturile noi care se fac datorită credinţei. Înainte de toate trebuie să acceptăm că fiecare om are în adâncul inimii o dorinţă nezdruncinată de adevăr, bine, frumos, sfânt, ba chiar dor de Dumnezeu, indiferent dacă persoana respectivă conştientizează sau nu acest fapt, dacă îl acceptă sau nu. În adâncul fiinţei omul nu se poate înşela. Fiecare om este în relaţie cu Dumnezeu, care este originea şi scopul fiecăruia dintre noi. Dorinţa, dorul pe care fiecare persoană îl are în adâncul inimii este unul care aşteaptă împlinirea şi care trece dincolo de valorile existente în această lume. Exact cu un astfel de dor, cu o astfel de dorinţă în inimă o întâlneşte Isus pe femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, aşa cum reiese din Evanghelia de astăzi. Dorinţa femeii era să descopere un izvor al vieţii, o “staţie” de alimentare cu viaţa.

Este o situaţie cu totul neobişnuită: Isus, iudeul, aşteaptă la fântână. Atunci când vine o femeie la fântână, Isus intră în vorbă cu ea şi o roagă să-i dea să bea apă. El face aceasta pentru a îndrepta discuţia spre o altfel de apă, spre apa pe care femeia o căuta: apa dătătoare de viaţă a iubirii care este apa de sorginte dumnezeiască. Cu precizarea pe care o face Isus, că el are o astfel de apă, vine în întâmpinarea dorinţei femeii. Ea îşi doreşte o iubire statornică, pe care ea n-a găsit-o până acum la bărbaţii cu care a trăit. Pentru Isus nu este hotărâtor comportamentul moral respingător al femeii, ci deschiderea şi disponibilitatea ei actuală pentru harul Dumnezeului celui viu. Femeia păcătoasă este disponibilă să asculte şi să se abandoneze chemării lui Dumnezeu. Astfel Isus poate să o înveţe cum trebuie să se roage lui Dumnezeu. “Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr” (Ioan 4, 24). Dumnezeu este Tatăl nostru şi ne-a trimis nouă pe Cristos Domnul. Femeia este mişcată de această discuţie cu Isus: ea a găsit pe neaşteptate ceea ce a căutat întreaga viaţă. Dumnezeu ne dăruieşte prin Fiul lui, Isus Cristos, o iubire indescriptibilă care depăşeşte orice putere de imaginaţie a omului, o iubire care copleşeşte inima omului. El ne vindecă, el aduce vindecarea sufletului şi a trupului deoarece el este Mântuitorul nostru. Făcând această descoperire minunată femeia nu poate să nu împărtăşească această descoperire şi celorlalţi oameni din sat, pentru ca şi aceştia să recunoască: Acesta ne aduce apa vieţii de la Dumnezeu însuşi, care este izvorul nesecat al vieţii.

După ce am ascultat această Evanghelie ne întrebăm şi noi: Am descoperit noi că în Isus găsim împlinirea dorinţelor noastre? Este el unicul nostru mântuitor şi salvator? Poate şi pentru noi ar fi extrem de important şi de mare ajutor să experimentăm personal că Dumnezeu ne dăruieşte viaţă din plin. Să căutăm apropiere de Dumnezeu pentru ca El să se poată apropia de noi. Să ne deschidem inima lui Dumnezeu în rugăciune. Dumnezeu ne învaţă să ne închinăm Tatălui în Spirit şi în adevăr. Această închinare se realizează în fiecare jertfă euharistică. Isus Cristos este cel care se jertfeşte şi astăzi în Sfânta Liturghie, cel care s-a jertfit odată pentru totdeauna pe cruce pentru noi. Jertfa lui devine pentru noi realitate şi prezent în Sfânta Liturghie. Serviciul adus lui Dumnezeu nu mai este legat de un singur loc “căci, de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri” (Maleahi 1,11). Mântuirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o este nedescris de mare. Inima omului nu poate înţelege ce le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc. Astfel credinţa este cu adevărat o veste bună. Să acceptăm cuvântul lui Dumnezeu şi să trăim din el. Astfel viaţa noastră se va împlini şi desăvârşi. Amin.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin