Start > Ritul bizantin > Slujitorii primii!

Slujitorii primii!

22 March 2007
1,929 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a din Post

Dragi frați întru Cristos, am ajuns la a cincea duminică din Post, apropiindu-ne și mai mult de patima și învierea Domnului nostru. Timpul trece repede. Ochii dușmanilor sufletului nostru sunt ațintiți asupra noastră. Să ne amintim de cuvintele spuse de Isus discipolilor: “De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Luca 22,46). Vorbim de demonii care ne chinuie sufletele, Domnul spunea: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9,29).

Domnul, părăsind Galileea și Samaria, trece râul Iordanului, lasă în urmă Ierihonul și se urcă pe drumul ce duce spre Ierusalim, acel mare oraș care de-a lungul istoriei i-a ucis pe profeții lui Dumnezeu și omorât cu pietre pe cei trimiși de El în ajutor. În aceeași direcție cu Isus mergeau mulțimi mari de oameni, pentru a celebra Paștele. Pelerinii cântau frumoasele cuvinte ale psalmistului: “Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: În casa Domnului vom merge!” În locul acestor cântece bucuroase, Cristos le spune însă discipolilor: “Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor”. Apostolii nu pot să înțeleagă aceste cuvinte. Se întreabă dacă profeția lui Cristos despre pătimirea care va urma se va împlini cu adevărat. Se uită unii la alții. Nimeni nu știe răspunsul. Fiecare se aștepta la poziții regale, la o împărăție pământească, la tronuri seculare pe care să stea și să judece cele doisprezece triburi ale lui Israel. Ce dezamăgire! Sf. Ioan Gură de Aur spunea: “Crucea era încă îndepărtată în viitorul lor; nici nu primiseră încă harului Spiritului Sfânt. După crucificare, după Rusalii, după venirea Spiritului Sfânt, ei aveau să înțeleagă pe deplin semnificația pozițiilor lor.” Cristos continuă însă cu profeția Lui. Nu se oprește la cruce. Are un mesaj de speranță. Pentru prima oară în lunga istorie a omului la orizont o mijire de speranță. “Curaj!”, proclamă El. “În a treia zi voi învia din morți!”

În mijlocul dezvăluirii acestei profeții, de Isus se apropie doi fii ai lui Zevedeu, Iacob și Ioan, care au să facă o cere unică pentru Învățător. Matei ne spune că mama lor i-a ajutat în această inițiativă: “A venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El” (Matei 20,20). Ei au cerut două tronuri de autoritate lumească, unul de-a dreapta și unul de-a stânga lui Isus. Ei nu înțeleseseră profeția lui Cristos: unde în câteva zile două cruci însângerate vor sta, una de-a stânga și una de-a dreapta Domnului nostru, cei doi frați visau două tronuri de prinți. Isus le răspunde: “Nu știți ce cereți!” Cât de bine se aplică aceste cuvinte ale lui Cristos nouă, astăzi, celor care nu știm ce îi cerem lui Cristos. De câte ori îi cerem lui Cristos acele lucruri cu care ne îmbie lumea: gloria omenească, sănătatea, plăcerile senzuale, puterea și dominația asupra altora. Aceste lucruri le cerem de la Cristos, iar de la lume cerem acele lucruri pe care doar Cristos, prin Biserica Sa, le poate da: viața adevărată, adevărul, mântuirea, harul, răscumpărarea, sfințirea. Un respectat autor scria despre această confuzie a vremurilor noastre: creștinii folosesc limbajul ateilor și ateii folosesc vocabularul creștinilor.

Pentru a fi mai exact, credincioșii din parohiile noastre, din comunitățile noastre, așteaptă adesea lucruri greșite de la Biserică. Laicul vrea să aibă poziția clericului, în timp ce clericul este prea interesat de afacerile laicului. Cât de potrivite sunt pentru noi aceste cuvinte ale lui Cristos: “Nu știți ce cereți!” Dorim să o luăm înaintea altora, să conducem peste alții, chiar dacă aceasta nu coincide cu etica creștină. Cât de diferit este însă modul în care Cristos înțelege să fii primul. Pentru El a fi primul înseamnă a fi slujitorul tuturor, fără să aștepți ceva în schimb. Cel care se crede superior să ia ligheanul și ștergarul de la Cristos și să spele picioarele fraților lui. Adevărata demnitate și glorie creștină se bazează nu pe ocuparea primelor locuri la petreceri, nici pe mândrie ori aroganță, ci pe umilință, pe slujirea cu iubire a celorlalți creștini. Cristos este absolut indiferent față de numărul de prieteni din înalta societate pe care îi avem. Pe El nu în interesează din ce grupare exclusivistă facem parte. În fapt te numeri printre primii atunci când îi vizitezi pe cei din spitale, când speli rănile celor bolnavi, când hrănești săracii, când conduci orbii, când speli picioarele fraților tăi, când pe ceilalți îi pui înaintea ta. “Nu în strălucirea coroanei”, scrie Sf. Fotie, “ci în eroismul ligheanului cu care Domnul a spălat picioarele discipolilor săi stă valoarea și vrednicia unui adevărat conducător”.

Butoaiele goale fac mult zgomot; cele pline sunt mai tăcute dar mai ferme. Grâul stă într-o vreme verde, ferm, drept; dar când se coace, greutatea boabelor îl apleacă asemenea unei femei bătrâne. Sf. Paul ne îndeamnă, la 1Corinteni 12,31, să râvnim cu ardoare la cele mai bune daruri, cele mai meritorii talente și calificări – nu cele care aduc glorie de pe buzele oamenilor, ci cele care ne permit să îl slujim pe Dumnezeu, dar și pe oameni. Aceste daruri trebuie să le căutăm doar pe căi morale – prin rugăciune și efort interior. Dacă vrem să fim primii în ochii Domnului trebuie să imităm nu pe conducătorii acestei lumi ci spiritul umil al Stăpânului nostru, care “n-a venit ca să i se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulți”.

Ritul bizantin