Predici

Cu siguranţă că la citirea acestui episod din viaţa Mântuitorului nimeni nu a fost furat de somn. Prea suntem înfometaţi de ştiri senzaţionale despre viaţa intimă a oamenilor, mai ales dacă sunt persoane cunoscute din viaţa publică.

Această întâlnire a lui Isus cu adultera nu este un asentiment dat greşelii, ci un asentiment dat unei persoane cu păcatul său, făcută o creatură nouă pentru că a fost vizitată, primită şi iubită în respectul faţă de propria demnitate.

Este un mesaj arzător pentru acei creştini (inclusiv preoţi), şi nu sunt puţini, care în numele unei false sfinţenii, preferă să pedepsească în loc să ierte, să fie severi în loc să fie milostivi, să arunce în disperare în loc să dea speranţă.

După ce ai ascultat fragmentul din evanghelie, TU de care parte te afli? Dacă te-ai descoperit cumva de partea celor fără inimă şi fără milă despre care vorbeşte evanghelia, caută cât mai repede să-ţi imprimi în minte că Isus a venit nu pentru cei drepţi, ci pentru păcătoşi. Şi dacă a venit pentru ei, de ce trebuie să-i arăţi mereu cu degetul?

Isus pe care tu îl adori a relatat parabola fiului risipitor, l-a iertat pe cămătarul Zaheu, i-a promis paradisul unui tâlhar…

Au adus o femeie. Vor să aibă de ce să-l acuze pe Isus. Au intuit că nu se dedă la lapidări. Văd în el o slăbiciune pentru păcătoşi. Mai mult: pare să dea femeilor o importanţă egală cu aceea a bărbaţilor. Şi nu vorbeşte rău despre ele, nu le exploatează, din contră, laudă comportamentele lor uneori iraţionale de tipul risipă de parfum, de gingăşii, de lacrimi.

Îi venim noi de hac acum: această femeie adulteră a picat la ţanc. Îl numim Învăţător şi îl punem faţă în faţă cu Legea lui Moise. N-o va scoate la capăt prea uşor.

Şi astăzi lumea are nevoie de vinovaţi şi de lapidări şi ar vrea să târâie Biserica şi pe creştini în această acţiune. Cei fideli lui Cristos vor condamna păcatul şi nu persoana. Spiritul lumii continuă să condamne şi să lapideze persoanele care au păcătuit, dar nu păcatul, în aşa fel încât să continue să păcătuiască în ascuns prin acelaşi păcat. Vina acelei sărmane femei, după mentalitatea lumii, este aceea de a fi fost surprinsă în flagrant. Vina ei este că a sfârşit-o pe prima pagină a ziarelor. Ei, cărturarii şi fariseii, cu pietrele în mână, se simt în siguranţă pentru că nu sunt femei şi atunci când păcătuiesc se ascund bine.

Scria pe pământ. Isus se apleacă pentru a scrie pe pământ şi totodată pentru a nu-i privi în ochi. Pentru că vrea ca fiecare să privească în interiorul său. Discuţia cu el, dezbaterea, provocarea, confruntarea ar putea să-i distragă. E ceea ce caută aceştia. Dar ar ieşi la suprafaţă competiţia, dorinţa de a învinge sau arsura înfrângerii. Ar învinge în orice caz orgoliul. Nu foloseşte la nimic. Altceva îşi propune Isus.

Scrie. Scrie în tăcere, nu ascultă şi nu vorbeşte, se sustrage. Sau poate că răspunde prin ceea ce scrie. Ce n-am da să ştim ce a scris atunci Isus! Nu ne-a lăsat nimic scris şi singurul lucru scris de el despre care vorbeşte Scriptura l-a scris pe nisip şi nu ştim ce era. Trebuie să ne ajungă ceea ce este scris în Scriptură.

Dar aceia nu citesc; refractari cum sunt în a se confrunta sincer cu Sfânta Scriptură, va fi şi mai puţin probabil să dea dreptate unui înscris pe pământ, opera unui personaj în care nu se încred şi pe care vor să-l prindă. Insistă. Atunci Isus îi priveşte şi spune cu glas tare ceea ce, probabil, scria pe pământ…

Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea.

Înţelepciune infinită a lui Cristos. Nu aboleşte formal legea lui Moise, ci pune premisele pentru a o depăşi definitiv. Ar fi putut spune fiecăruia public păcatul său, dar preferă ca ei să înveţe să privească în interiorul său, cu riscul libertăţii. Dacă cineva vrea să se recunoască fără păcat, e liber să o facă.

Din nou scrie pe pământ.

S-a spus: aceasta este sentinţa lui Dumnezeu, scrisă pe nisip pentru ca vântul harului, vântul iertării să o ducă, să o şteargă. Nu mai rămâne nimic.

Unul câte unul pleacă, deoarece păcatul şi conştiinţa sunt personale. Unul câte unul. Încep cei mai în vârstă, pentru că au mai multe păcate: este un fapt datorat timpului avut la dispoziţie şi posibilităţilor vieţii. Bătrâneţea nu aduce de la sine înţelepciunea. De aceea Scriptura îi spune unui tânăr: am avut mai multă înţelepciune decât bătrânii pentru că am iubit poruncile tale.

Unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni? Deoarece scria pe pământ şi nu privea la ei, s-au putut îndepărta liber, fără a se simţi judecaţi, nici ei.

Rămâne numai Isus cu femeia să reprezinte în scena din templu o parabolă a spovezii de neuitat. Se ridică, o priveşte. Apoi îşi îndreaptă privirea în jur. Unde sunt? Ochii zâmbesc.

Aspiranţii lapidatori s-au întors în ascunzătoarea în care adesea au păcătuit.

Pentru a vorbi cu femeia, Isus se ridică în picioare. Nu stă aşezat ca mai înainte, atunci când învăţa; nu stă aşezat aşa cum stă aşezat judecătorul care dă sentinţa. Pentru a semnifica respectarea demnităţii femeii vrea să-i vorbească aşa, de la egal la egal.

Nu te-a condamnat nimeni? O priveşte. Nimeni, Doamne. Nici eu nu te condamn: mergi şi nu mai păcătui! Tu, care mă numeşti Domn, şi tu poţi fi doamnă, femeie: nu mai păcătui, vei fi stăpâna ta însăţi, stăpâna casei tale, stăpâna lumii: femeie.

E condamnat păcatul, nu persoana.

Este purificat păcatul, iar persoana este transformată, capabilă să nu mai păcătuiască. Isus nu o asigură că nu va mai păcătui, ci o încurajează să aibă speranţă şi să lupte: Din iubire faţă de mine, nu mai păcătui.

Îţi vei aminti de mine şi vei căuta să nu mai păcătuieşti. Vei avea ajutorul meu ca să nu mai păcătuieşti.

Iubiţi credincioşi, nu sunt avocatul păcătoşilor şi nici nu vreau să-i dezvinovăţesc. Păcătoşii sunt păcătoşi şi, atâta timp cât nu se căiesc, rămân păcătoşi. Vreau doar să vă fac să înţelegeţi că tocmai pentru că sunt păcătoşi, Dumnezeu îi urmăreşte cu o atenţie deosebită, deoarece pentru ei (noi) l-a trimis în lume pe propriul său Fiu: “păcătoşi şi răi, incapabili, pe care nimeni nu vrea să-i angajeze cu ziua; oi rele care fug din staul; oameni care se ruşinează în biserică precum câinii; cerşetori buni doar să se smiorcăie, printre răni şi purici, la uşa unui stăpân; fii vicioşi care cer partea de moştenire şi umblă prin lume afemeiaţi şi hoţi; datornici cronici, ologi, orbi, şchiopi… iată cine sunt cei pentru care a făcut mii de kilometri de drum, a făcut minuni şi a inventat parabole”.

Cu alte cuvinte NOI suntem femeia adulteră. “… Mergi şi nu mai păcătui!…”

Un vizitator care a intrat în casa unui prieten, a observat că fetiţa acestuia avea o mare colecţie de păpuşi. Peste tot prin casă erau păpuşi, de toate mărimile şi de toate formele, care mai de care mai atrăgătoare.

Surprins de starea jalnică în care era păpuşa prezentată, vizitatorul a întrebat-o din nou pe copilă: “de ce iubeşti tocmai această păpuşă, mai mult decât pe toate celelalte?” După ce i-a ascultat întrebarea, fetiţa a răspuns cu sfială: “Dacă n-o iubesc eu, n-o mai iubeşte nimeni!”

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, poate fi asemănată cu dragostea acestei fetiţe pentru acea păpuşă dezagreabilă. Afectaţi de păcat, am ajuns într-o stare atât de dezonorantă, încât dacă nu ne iubeşte Dumnezeu, nimeni altcineva nu ne mai poate iubi!

Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc că mă iubeşti aşa cum sunt. Ajută-mă să pot dovedi aceeaşi iubire, pentru cei care nu o merită. Amin.

pr. Cristinel Fodor Ritul latin