Predici

O poantă binecunoscută ne prezintă cumva diferit episodul cu femeia adulteră pe care fariseii au adus-o în faţa lui Isus. El le-a spus acestora: “Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. În clipa următoare o piatră a zburat din mulţime spre femeia adulteră. Isus s-a uitat în direcţia loviturii şi a spus: “O, mamă… Eu încerc să subliniez ceva aici.” Pe de o parte este o glumă bună, deoarece arată tendinţa naturală a celor buni, precum fariseii, de a arunca cu pietre în cei consideraţi păcătoşi. Pe de altă parte este o glumă proastă deoarece o pune pe Maria între farisei, pe ea care ar fi fost ultima persoană care să arunce o piatră într-un păcătos. Dar să ne concentrăm pe faptul că Isus vrea să sublinieze ceva în această întâmplare. Ce anume? De ce ne indică Biserica acest pasaj ca hrană spirituală cu atât de puţin timp înainte de începerea Săptămânii Mari, când comemorăm suferinţa şi moartea lui Isus pentru noi?

Episodul cu femeia prinsă în adulter are o istorie foarte curioasă în Biserica primară. Multe Biblii străvechi nu au acest episod; în unele apare într-un capitol diferit din Evanghelia lui Ioan, iar în altele parte a Evangheliei lui Luca. Unii biblişti cred că, iniţial, această întâmplare făcea parte din Evanghelia lui Luca, deoarece acestui evanghelist îi erau dragi teme precum grija pentru păcătoşi, pentru femei, şi reflectarea compasiunii lui Isus. Faptul că episodul lipseşte în unele dintre primele Biblii şi apare în diferite locuri în altele sugerează că unele comunităţi creştine din primele secole au eliminat pasajul. Când creştinii de mai apoi au dorit să repună pasajul în Biblie nu mai erau siguri de locul lui original.

De ce ar dori cineva să elimine acest episod din Biblie? Există oameni care nu pot să înţeleagă de ce Isus s-ar comporta aşa faţă de o femeie adulteră. La urma urmelor există un “decret” în Biblie care spune că un astfel de păcat trebuie pedepsit cu moartea (Levitic 20,10). Isus pare a fi obstrucţionat justiţia vremii! Să ne amintim de Karla Faye Tucker, femeia care şi-a mărturisit crima şi şi-a exprimat părerea de rău pentru faptele ei. A fost executată în Texas, în februarie 1998, deşi multe organizaţii creştine, chiar şi Vaticanul, au cerut comutarea pedepsei. Susţinătorii pedepsei cu moartea afirmau atunci că nimeni nu trebuie să se amestece în procesul justiţiei. Ei bine, Isus a făcut aşa ceva. Există oameni care cred că blândeţea şi compasiunea sunt semne de slăbiciune. Aceştia sunt probabil de genul creştinilor care au încercat să suprime episodul cu femeia adulteră din Biblia Bisericii.

Cum pot creştinii să citească astfel de pasaje în care Isus îşi manifestă compasiunea faţă de păcătoşi, şi totuşi să îşi menţină o poziţie atât de fermă în favoarea serviciilor corecţionale? Răspunsul stă în modul de citire. Unii se identifică cu fariseii când citesc episodul. Interesul lor este problema atitudinii în faţa celor care încalcă legea. Iar la această problemă răspunsul lor este că justiţia trebuie să îşi urmeze cursul ei. Înţelegem astfel de ce Biserica medievală nu vedea nimic rău în a arde pe rug “vrăjitoare” precum Ioana d’Arc. Nu spune la urma urmelor Biblia că oricine practică vrăjitoria trebuie ucis (Levitic 20,27)? Aceasta este legea. Aceasta este justiţia. Singura lor datorie este să o pună în practică.

Dacă însă când citim acest episod ne identificăm nu cu fariseii ci cu femeia adulteră, atunci începem să vedem întâmplarea într-o altă lumină, percepând vestea cea bună din ea. Asemenea femeii, cu toţii am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3,23). Asemenea ei şi noi merităm moartea, pentru că “plata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Dar Isus ne schimbă condamnarea la moarte. Ne eliberează cu cuvintele lui de dezlegare: “Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!” Îl vedem deci pe Isus cum stă în apărarea păcătoşilor în faţa legii. Această atitudine a atras asupra lui ostilitatea “oficialităţilor” vremii, care în cele din urmă îl vor aresta şi îl vor învăţa minte ce înseamnă justiţia lor. Biserica ne oferă astăzi această pericopă pentru ca să ne regăsim în această femeie păcătoasă pe care Isus o salvează de la moartea sigură, cu riscul de a muri El.

Înţelegem deci că întâmplarea este tocmai bună pentru a ne pregăti pentru Săptămâna Mare, când îl vom vedea pe Isus făcând sacrificiul suprem pentru a ne câştiga iertarea, nouă celor deja condamnaţi la moarte de păcatele noastre. Apropiindu-ne de Săptămâna Mare să îi mulţumim lui Isus pentru îndurarea şi iubirea Lui. Şi să îi promitem că vom face exact cum ne-a spus: vom merge şi nu vom mai păcătui.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin