Start > Ritul latin > O invitație la ospățul etern

O invitație la ospățul etern

22 September 2006
1,321 afișări

Autor: pr. Joseph Pellegrino
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a XX-a de peste an (Anul B)

Începând din ultima duminică din luna iulie, cu excepția Sărbătorii Schimbării la Față, toate pasajele evanghelice duminicale au fost luate din al șaselea capitol al Evangheliei lui Ioan. Această concentrare pe capitolul 6 din Ioan se va încheia duminica viitoare, dar mesajul acestui capitol își atinge apogeul în această duminică. Versetul care urmează după pasajul evanghelic de astăzi ne arată că aceasta este încheierea învățăturii lui Isus în Sinagoga din Capernaum. Aș dori să medităm puțin împreună această parte fundamentală a Noului Testament.

Evenimentele din al șaselea capitol din Ioan au loc la începutul sărbătorii evreiești a Paștelui. Celebrarea Paștelui a apărut din combinația a două sărbători evreiești: eliberarea poporului evreu din Egipt și Sărbătoarea Azimelor. Înjunghierea mielului de Paști reamintea acțiunile lui Dumnezeu prin care i-a protejat pe israelieni în Egipt, iar Sărbătoarea Azimelor reamintea cum Dumnezeu a hrănit poporul în deșert cu mană. În timpul Exodului, oamenii au primit atât mana cât și legea. Cu trecerea timpului, darul manei și darul legii au devenit dovezi egale ale preferinței lui Dumnezeu pentru poporul Său.

În zilele Exodului, mana care nu era mâncată în câteva zile trebuia să fie aruncată, căci nu mai era bună la nimic. La începutul capitolului al șaselea al lui Ioan, Isus înmulțește pâinea, dar cele douăsprezece coșuri cu resturi au fost păstrate, nu aruncate. Isus oferă o pâine care ține o veșnicie. Când după înmulțirea pâinilor Isus umblă pe apă, discipolilor Lui le este clar că vine de la Dumnezeu. Când Isus spune că Dumnezeu Tatăl l-a însemnat pe Fiul cu sigiliul Său, discipolii își dau seama că lucrările lui Isus sunt lucrările lui Dumnezeu.

Isus învață acum poporul că mana și legea, termeni pe care îi folosește pe rând, sunt limitate și adresate unui anume popor. El vorbește despre o nouă pâine care vine din ceruri, care este eternă și pentru toți oamenii. De acum nici Moise, care este Legea, nici Mana, sau Înțelepciunea, sau Tora, nu mai sunt suficiente. Isus, Pâinea Vieții, va satisface cele mai profunde nevoi ale omului. El promite viața eternă celor care își perfecționează fidelitatea față de Lege crezând în Fiul trimis de Tatăl. Moise a arătat spre mană spunând: “Aceasta este pâinea pe care Domnul v-a dat-o drept hrană.” Isus indică spre Sine însuși și spune: “Eu sunt pâinea vieții. Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pentru viața lumii.”

Cei care îl contestau pe Isus și se opuneau lui, iudeii cum îi numește Ioan, apar la începutul Evangheliei de astăzi incapabili să treacă dincolo de realitatea fizică și să intre în cea spirituală. Isus va oferi ceea ce este fizic ca un mijloc pentru a intra în spiritual. El folosește termeni violenți, trup și sânge. Când Isus spune că trupul Său este hrană, iar sângele Său băutură, El spune că moartea Sa fizică va oferi hrană și băutură spirituale veșnice.

Isus nu vorbește doar despre faptul că oamenii trebuie să creadă în El. El folosește expresia: “Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu”. El folosește termeni euharistici, termeni pe care creștinii din primele veacuri îi cunoșteau din celebrările lor euharistice și termeni pe care noi îi cunoaștem din Liturghiile noastre: “pâine”, “hrană”, “trup”, “sânge”, “a mânca”, “a bea”, “voi da”, “pentru voi”. Isus, adevărata pâine din cer, va înlocui vechea pâine din cer, mana și legea, cu trupul Său frânt și cu sângele Său vărsat. Locul concret în care credinciosul întâlnește adevărata pâine din cer este Euharistia. Euharistia este acțiunea în care credinciosul participă la misterul răscumpărător al Crucii.

Când primim Sfânta Împărtășanie, primim trupul și sângele lui Isus jertfit. Când primim Sfânta Împărtășanie, intrăm în realitatea mistică. Mă doare atât de mult când aud oameni reducând acest Sacrament la o masă între prieteni. Mă doare când aud oameni simplificând acest mister la primirea unei pâini binecuvântate. Pâinea nu este doar binecuvântată. Pâinea este Isus. Și nu este doar Isus care merge, sau care învață, sau cel în comuniune cu Tatăl Său. Euharistia este Isus care moare pentru noi, se jertfește pentru noi, și ne cheamă să ne jertfim și noi pentru ceilalți.

Euharistia este infinit mai mare decât mana care a căzut din cer în timpul Exodului. Euharistia este jertfa eternă a lui Isus oferind viață celor care mănâncă trupul Său și beau sângele Său. Reflecțiile noastre – o dată la trei ani – asupra capitolului al șaselea din Ioan urmăresc să ne facă să înțelegem mai bine și să apreciem mai mult darul pe care îl primim de fiecare dată când mergem, poate cu rutină, la împărtășanie. Când venim la biserică, trebuie să ne pregătim pentru primirea Euharistiei. Trebuie să reflectăm la ceea ce facem și la Cel pe care îl primim. Trebuie de asemenea să ne gândim la ce a făcut El pentru noi. Jertfa veșnică a lui Isus Cristos intră în ființa noastră și curge prin venele noastre, dându-ne tot ce avem nevoie pentru susținerea și dezvoltarea comuniunii noastre cu Dumnezeu.

Ritul latin