Start > Ritul latin > A primi copilul

A primi copilul

21 September 2006
2,088 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXV-a de peste an (Anul B)

Specialiștii bibliști au descoperit în episoadele din Biblie un motiv care se tot repetă, pe care l-au numit “motivul copilului cel mic”. Ei au ajuns la concluzia că în pasajele biblice cu doi frați sau cu două surori, aproape invariabil cel mic ajunge erou, personajul cel bun, cel care râde la sfârșit. Începând de la Cain și Abel, continuând apoi cu Ismail și Isaac, Esau și Iacob, Iosif și frații lui, David și frații lui, Adonia și Solomon, Lia și Rahila, fiul risipitor și fratele lui mai mare, până la Maria și Marta, în aproape toate cazurile vedem că cel mic este acela care sfârșește în pace cu Dumnezeu și cu oamenii. Pare dificil de înțeles acest laitmotiv biblic, dar o teorie a lui Carl Jung ne poate ajuta.

Conform lui Carl Jung, personalitatea umană este condusă de două energii pe care el le numește cu cuvintele latine senex, însemnând om în vârstă sau senior, și puer eternic, însemnând copilul veșnic sau junior. Bătrânul este mai înțelept, mai prudent și calculat, făcând mereu calcule înainte de a sări, astfel că riscă să ajungă să nu mai sară niciodată. Copilul energic este pe de altă parte mai aventuros, mai “predispus” la a face greșeli și a profita de ocazii. Bătrânul caută competiția, puterea și succesul, în timp ce copilul cooperarea și sărbătoririle. Bătrânul este mai responsabil în timp ce copilul este mai nesocotit, lipsit de griji. În familiile mari, se întâmplă adesea ca părinții să transmită copiilor mai mari energia senex, iar celor mai mici energia puer eternic. Jung afirmă însă că atunci când una dintre aceste energii preia conducerea personalității, rezultatul este moartea personalității. Pentru a fi pe deplin uman, pe deplin viu, aceste două energii trebuie să fie în echilibru, în armonie în personalitatea noastră.

Când privim spre gesturile discipolilor din Evanghelia de astăzi, vedem că ei sunt dominați de energia senex. Pentru a doua oară Isus încearcă să le spună ce i se va întâmpla, cât mai simplu poate El, adică despre suferința, moartea și învierea ce îl așteaptă la Ierusalim. Dar discipolii nu înțeleg, și nici nu întreabă. Nu este oare această atitudine tipică seniorului? Se spune că Dumnezeu a creat-o pe Eva deoarece îi era teamă că Adam se va rătăci în grădină pentru că bărbatul urăște să ceară sfaturi. Aceasta este energia senex. O altă dovadă a acestei energii o vedem în discuțiile pe care le au discipolii despre cine dintre ei să fie mai mare. Vedem deci că între ei nu există un spirit de colaborare, ci de competiție. Cred că începem să înțelegem de ce Isus îi aduce în atenție pe copii.

Isus “luând un copil, l-a așezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în brațe, le-a spus: Oricine primește un astfel de copil, în numele meu, pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe acela care m-a trimis” (Marcu 9,36-37).

Importanța critică a acestei declarații stă în următorul fapt: dacă nu primim un copil, toate eforturile de a-l primi pe Domnul Isus ca Domnul și Mântuitorul nostru pot să fie la fel de neproductive ca cele ale discipolilor de a-l urma pe Isus. A primi un copil poate avea diverse semnificații, dar una este sigură, conform analizei lui Jung: trebuie să acceptăm copilul ca parte a personalității noastre. Astfel devenim mai puțin calculați, mai puțin interesați de demnitatea noastră, mai puțini speriați de eșec și de moarte, mai puțin fascinați de putere și de succes. Cu mai multă energie puer eternic vom fi mai dispuși să facem saltul în necunoscut. Doar atunci devine posibilă credința și urmarea lui Isus.

Mentalitatea de astăzi, mai mult chiar decât mentalitatea iudaică a discipolilor, favorizează puternic energia senex. Asemenea discipolilor, suntem atrași de succes, măsurându-ni-l prin comparație cu succesul altora. Isus ne invită astăzi să facem spațiu în noi pentru energia copiilor, să ne molipsim de încrederea lor, de râsul lor, de cooperarea pe care o practică ei. Fie că avem nouă sau nouăzeci de ani, fie că suntem primii sau ultimii născuți, ori singurul copil în familie, mesajul lui Isus ne provoacă să fim mereu tineri cu inima. Acesta este singurul mod prin care ne putem alătura fiilor și fiicelor mai mici din Biblie, cărora le aparține Împărăția lui Dumnezeu.

Ritul latin