Start > Ritul latin > Sfânta Tereza a Pruncului Isus

Sfânta Tereza a Pruncului Isus

15 September 2006
733 afișări

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Sapientia
Sfânta Tereza a Pruncului Isus

Auzim adesea că pentru a fi sfânt, trebuie să te naști în locul potrivit: într-o familie bună, într-un climat moral sănătos, bine alimentat din punct de vedere material și spiritual. Viața sfintei Tereza a Pruncului Isus, ne arată că lucrurile nu stau neapărat așa, că acest element nu este determinant. Nu ai nevoie de o genealogie privilegiată pentru a deveni sfânt sau sfântă, deoarece harul lui Dumnezeu poate lucra cu eficacitate în orice persoană care răspunde afirmativ chemării lui de a fi sfinți precum el este sfânt. Ne vom convinge de această realitate reflectând împreună la viața sfintei pe care o cinstim astăzi.

Cine este sfânta Tereza? Cine este Terezina, cum o numesc italienii sau Mica Floare, cum le place englezilor să o alinte sau Tereza cea Mică, așa cum îi spunem noi? O sfântă foarte cunoscută, dar oare este ea bine cunoscută? Când i se pronunță numele ne vine în minte următoarea imagine: o față cu trăsături gingașe, un surâs dulce, un crucifix încărcat cu trandafiri și strâns la piept… Acesta este portretul pictat de sora sa Celina, portret răspândit în lumea întreagă în milioane de exemplare. Aceasta este sfânta pe care Papa Pius al XI-lea a declarat-o drept “cea mai mare sfântă a timpurilor moderne” ? Adevăratul portret al sfintei Tereza cea Mică se prezintă altfel. Fotografii veritabile au luat locul portretelor de acuarelă rozie și astfel tânăra ne apare cu priviri fulgerătoare, cu buza inferioară strânsă voluntar ceea ce o descoperă pe aceea care a trăit dintr-o iubire atât de puternică și generoasă față de Dumnezeu și față de aproapele încât a împins-o la actul eroic de a se oferi ca victimă de iubire. Zâmbetul ei, cântările ei naive, rozele ei ascundeau voința aceea neînduplecată de a realiza în întreaga sa viață ceea ce făgăduise de când era încă un copil: “de a un refuza nimic lui Dumnezeu”. Scria: “Vreau să cânt mereu chiar dacă ar trebui să-mi culeg trandafirii din mijlocul spinilor, iar cântarea mea va fi cu atât mai duioasă cu cât spinii aceia vor fi mai lungi și mai înțepători”. Imaginație de poet? Fantezie? Risipă de cuvinte? Nu! Dar exprimare sinceră a ceea ce a fost în realitate viața ei.

Sfânta Tereza s-a născut la 2 ianuarie 1873 în localitatea Alençon din Franța, fiind ultimul din cei opt copii ai familiei Martin. Dacă la 12 luni se ruga cu o expresie ce atrăgea atenția celor din jur, iar la numai doi ani plângea pentru că din cauza ploii fusese ținută “departe de Isus al ei”, neputând merge la liturghie. Mai târziu va scrie: “de la vârsta de trei ani nu am refuzat nimic lui Dumnezeu”. Se hotărăște să intre în mănăstire, la Carmel, unde erau deja două din surorile sale. Răspunde acestei vocații cu toată dăruirea: are curajul de a se duce la Roma împreună cu tatăl ei pentru a-i cere Papei Leon al XIII-lea permisiunea de a intra în mănăstire la 15 ani, permisiune cei fusese refuzată în Franța. După șase luni e călugăriță carmelitană și își ia numele de Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe. A dorit ca în ziua în care avea să îmbrace haina religioasă să fie și pământul îmbrăcat cu haina albă a zăpezii; și așa s-a întâmplat; însă sub haina aceea se ascundeau foarte mulți spini. Și durerile nu întârzie să apară. Tatăl, pe care îl iubea atât de mult, își pierde luciditatea. În mănăstire programul este dur, iar surorile nu sunt întotdeauna înțelegătoare. Suportă să fie neglijată, tratată cu asprime, suferă boli și își impune mortificații, într-un cuvânt se oferă pentru a mântui sufletele și mai ales se roagă pentru misionari. Toate acestea sunt consemnate în autobiografia sa Istoria unui suflet scrisă din porunca superioarei sale. Astfel Tereza dă mărturie despre sfințenia ei într-un incomparabil limbaj de umilință, de tărie, de iubire și încredere.

“Un mijloc pentru a ajunge la desăvârșire? Nu cunosc altul decât iubirea!” și această cale a iubirii a fost bătătorită din plin de pașii micii Tereza. Viața ei în Carmel care a durat numai nouă ani a fost o viață ascunsă, alcătuită numai din iubire și jertfă. L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima ei. L-a iubit la nebunie. Scria: “Vocația mea este iubirea! mi-am aflat locul în Biserică: în inima Bisericii eu voi fi iubirea! astfel voi fi totul”. Dorea să coboare chiar în iad pentru ca să-l iubească pe Dumnezeu împreună cu nefericiții de acolo condamnați pe veci. Într-o zi una din surori i-a vorbit de viitoarea fericire a paradisului. Dar Tereza a întrerupt-o și i-a zis: “Nu aceasta mă atrage! – Dar ce? – Iubirea mă atrage; a iubi, a fi iubită și să revii pe pământ ca să-i faci și pe ceilalți să iubească Iubirea! Asta mă atrage!”

Tereza a iubit cu o iubire de copil, după cuvintele evangheliei proclamate astăzi: “De nu vă veți face asemenea copiilor nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu”. Dacă Papa Pius al XI-lea spunea “ambiția mea unică este să devin copil în mâinile lui Dumnezeu”, ei bine sfânta Tereza a realizat pe deplin în viața ei această ambiție. În cartea sa Viața Sfintei Tereza, cardinalul Godfried Dannels notează: “Această fetiță a preschimbat imaginea Dumnezeului sever din epoca sa în aceea a unui tată îndurător. Într-o epocă în care toți erau convinși că trebuie să ‘meriți’ favoarea divină, ea a îndrăznit lucrul nemaiauzit de a se înfățișa înaintea lui Dumnezeu ‘cu mâinile goale’. Și mai ales, a spus că putem merge oricât de departe cu încrederea. Ba a făcut și mai mult – continuă același cardinal – și-a luat riscul de a trăi paradoxul că în Împărăția cerurilor cei mici sunt mari și cei mari sunt mici”. Rămânând mică, Tereza face un singur lucru: nu încetează să-l iubească pe Dumnezeu. Și îl iubea în mod dezinteresat. “Dacă prin imposibil, spunea ea, Dumnezeu nu mi-ar vedea faptele bune, eu nu m-aș întrista: aș vrea să-i fac plăcere lui Dumnezeu fără ca el să știe, căci cunoscând fapta mea bună el e obligat să mi-o răsplătească… și eu nu aș vrea să-i fac această greutate”. Poate exista oare o iubire mai dezinacol de virtute? Pentru că toată viața ei nu a fost decât o continuă și intensă iubire: o iubire totală, o iubire de copil, o iubire efectivă și generoasă, o iubire cuceritoare, dar și o iubire răstignită. Despre noi s-ar putea spune că suntem miracole de virtute? Nu ai nevoie de o genealogie privilegiată pentru a deveni sfânt sau sfântă. E de ajuns să răspundem afirmativ chemării lui Dumnezeu de a fi sfinți precum el este Sfânt.

Să-i cerem Sfintei Tereza cea Mică să ne conducă pe calea copilăriei spirituale, care nu are nimic de-a face cu o atitudine infantilă, ba dimpotrivă, corespunde întrutotul cuvântului Mântuitorului din evanghelie: “Dacă nu veți fi ca și copiii, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Această cale a copilăriei spirituale, trăită din iubire după exemplul sfintei Tereza, să fie pentru noi calea care să ne deschidă mereu iubirii Tatălui.

Sfântă Tereza, fă să cadă și pe sufletul nostru o petală de iubire scăpată din mâinile tale!

Daniel CIMPU

Ritul latin