Predici

Auzim adesea că pentru a fi sfânt, trebuie să te naşti în locul potrivit: într-o familie bună, într-un climat moral sănătos, bine alimentat din punct de vedere material şi spiritual. Viaţa sfintei Tereza a Pruncului Isus, ne arată că lucrurile nu stau neapărat aşa, că acest element nu este determinant. Nu ai nevoie de o genealogie privilegiată pentru a deveni sfânt sau sfântă, deoarece harul lui Dumnezeu poate lucra cu eficacitate în orice persoană care răspunde afirmativ chemării lui de a fi sfinţi precum el este sfânt. Ne vom convinge de această realitate reflectând împreună la viaţa sfintei pe care o cinstim astăzi.

Cine este sfânta Tereza? Cine este Terezina, cum o numesc italienii sau Mica Floare, cum le place englezilor să o alinte sau Tereza cea Mică, aşa cum îi spunem noi? O sfântă foarte cunoscută, dar oare este ea bine cunoscută? Când i se pronunţă numele ne vine în minte următoarea imagine: o faţă cu trăsături gingaşe, un surâs dulce, un crucifix încărcat cu trandafiri şi strâns la piept… Acesta este portretul pictat de sora sa Celina, portret răspândit în lumea întreagă în milioane de exemplare. Aceasta este sfânta pe care Papa Pius al XI-lea a declarat-o drept “cea mai mare sfântă a timpurilor moderne” ? Adevăratul portret al sfintei Tereza cea Mică se prezintă altfel. Fotografii veritabile au luat locul portretelor de acuarelă rozie şi astfel tânăra ne apare cu priviri fulgerătoare, cu buza inferioară strânsă voluntar ceea ce o descoperă pe aceea care a trăit dintr-o iubire atât de puternică şi generoasă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele încât a împins-o la actul eroic de a se oferi ca victimă de iubire. Zâmbetul ei, cântările ei naive, rozele ei ascundeau voinţa aceea neînduplecată de a realiza în întreaga sa viaţă ceea ce făgăduise de când era încă un copil: “de a un refuza nimic lui Dumnezeu”. Scria: “Vreau să cânt mereu chiar dacă ar trebui să-mi culeg trandafirii din mijlocul spinilor, iar cântarea mea va fi cu atât mai duioasă cu cât spinii aceia vor fi mai lungi şi mai înţepători”. Imaginaţie de poet? Fantezie? Risipă de cuvinte? Nu! Dar exprimare sinceră a ceea ce a fost în realitate viaţa ei.

Sfânta Tereza s-a născut la 2 ianuarie 1873 în localitatea Alençon din Franţa, fiind ultimul din cei opt copii ai familiei Martin. Dacă la 12 luni se ruga cu o expresie ce atrăgea atenţia celor din jur, iar la numai doi ani plângea pentru că din cauza ploii fusese ţinută “departe de Isus al ei”, neputând merge la liturghie. Mai târziu va scrie: “de la vârsta de trei ani nu am refuzat nimic lui Dumnezeu”. Se hotărăşte să intre în mănăstire, la Carmel, unde erau deja două din surorile sale. Răspunde acestei vocaţii cu toată dăruirea: are curajul de a se duce la Roma împreună cu tatăl ei pentru a-i cere Papei Leon al XIII-lea permisiunea de a intra în mănăstire la 15 ani, permisiune cei fusese refuzată în Franţa. După şase luni e călugăriţă carmelitană şi îşi ia numele de Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe. A dorit ca în ziua în care avea să îmbrace haina religioasă să fie şi pământul îmbrăcat cu haina albă a zăpezii; şi aşa s-a întâmplat; însă sub haina aceea se ascundeau foarte mulţi spini. Şi durerile nu întârzie să apară. Tatăl, pe care îl iubea atât de mult, îşi pierde luciditatea. În mănăstire programul este dur, iar surorile nu sunt întotdeauna înţelegătoare. Suportă să fie neglijată, tratată cu asprime, suferă boli şi îşi impune mortificaţii, într-un cuvânt se oferă pentru a mântui sufletele şi mai ales se roagă pentru misionari. Toate acestea sunt consemnate în autobiografia sa Istoria unui suflet scrisă din porunca superioarei sale. Astfel Tereza dă mărturie despre sfinţenia ei într-un incomparabil limbaj de umilinţă, de tărie, de iubire şi încredere.

“Un mijloc pentru a ajunge la desăvârşire? Nu cunosc altul decât iubirea!” şi această cale a iubirii a fost bătătorită din plin de paşii micii Tereza. Viaţa ei în Carmel care a durat numai nouă ani a fost o viaţă ascunsă, alcătuită numai din iubire şi jertfă. L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima ei. L-a iubit la nebunie. Scria: “Vocaţia mea este iubirea! mi-am aflat locul în Biserică: în inima Bisericii eu voi fi iubirea! astfel voi fi totul”. Dorea să coboare chiar în iad pentru ca să-l iubească pe Dumnezeu împreună cu nefericiţii de acolo condamnaţi pe veci. Într-o zi una din surori i-a vorbit de viitoarea fericire a paradisului. Dar Tereza a întrerupt-o şi i-a zis: “Nu aceasta mă atrage! – Dar ce? – Iubirea mă atrage; a iubi, a fi iubită şi să revii pe pământ ca să-i faci şi pe ceilalţi să iubească Iubirea! Asta mă atrage!”

Tereza a iubit cu o iubire de copil, după cuvintele evangheliei proclamate astăzi: “De nu vă veţi face asemenea copiilor nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Dacă Papa Pius al XI-lea spunea “ambiţia mea unică este să devin copil în mâinile lui Dumnezeu”, ei bine sfânta Tereza a realizat pe deplin în viaţa ei această ambiţie. În cartea sa Viaţa Sfintei Tereza, cardinalul Godfried Dannels notează: “Această fetiţă a preschimbat imaginea Dumnezeului sever din epoca sa în aceea a unui tată îndurător. Într-o epocă în care toţi erau convinşi că trebuie să ‘meriţi’ favoarea divină, ea a îndrăznit lucrul nemaiauzit de a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu ‘cu mâinile goale’. Şi mai ales, a spus că putem merge oricât de departe cu încrederea. Ba a făcut şi mai mult – continuă acelaşi cardinal – şi-a luat riscul de a trăi paradoxul că în Împărăţia cerurilor cei mici sunt mari şi cei mari sunt mici”. Rămânând mică, Tereza face un singur lucru: nu încetează să-l iubească pe Dumnezeu. Şi îl iubea în mod dezinteresat. “Dacă prin imposibil, spunea ea, Dumnezeu nu mi-ar vedea faptele bune, eu nu m-aş întrista: aş vrea să-i fac plăcere lui Dumnezeu fără ca el să ştie, căci cunoscând fapta mea bună el e obligat să mi-o răsplătească… şi eu nu aş vrea să-i fac această greutate”. Poate exista oare o iubire mai dezinacol de virtute? Pentru că toată viaţa ei nu a fost decât o continuă şi intensă iubire: o iubire totală, o iubire de copil, o iubire efectivă şi generoasă, o iubire cuceritoare, dar şi o iubire răstignită. Despre noi s-ar putea spune că suntem miracole de virtute? Nu ai nevoie de o genealogie privilegiată pentru a deveni sfânt sau sfântă. E de ajuns să răspundem afirmativ chemării lui Dumnezeu de a fi sfinţi precum el este Sfânt.

Să-i cerem Sfintei Tereza cea Mică să ne conducă pe calea copilăriei spirituale, care nu are nimic de-a face cu o atitudine infantilă, ba dimpotrivă, corespunde întrutotul cuvântului Mântuitorului din evanghelie: “Dacă nu veţi fi ca şi copiii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Această cale a copilăriei spirituale, trăită din iubire după exemplul sfintei Tereza, să fie pentru noi calea care să ne deschidă mereu iubirii Tatălui.

Sfântă Tereza, fă să cadă şi pe sufletul nostru o petală de iubire scăpată din mâinile tale!

Daniel CIMPU

volum colectiv Chemaţi la sfinţenie Ritul latin