Predici

Când Isus era deja popular şi faimos datorită minunilor şi învăţăturii Sale, s-a întors într-o zi în locul Său de origine, Nazaretul, şi ca de obicei, a început să înveţe în sinagogă. Totuşi, de această dată nu a existat entuziasm, nu s-a strigat Osana! În loc să asculte ceea ce spune el şi să îl aprecieze în consecinţă, oamenii au început să emită judecăţi negative. “Ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste fapte minunate care se fac prin mâinile lui? Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei…?” “Şi erau scandalizaţi de el”, adică aveau dificultăţi în a-l crede, deoarece îl cunoşteau bine.

Isus a comentat cu amărăciune: “Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. Aceste cuvinte au devenit proverbiale în forma abreviată: Nemo propheta in patria, nimeni nu este profet în ţara sa. Pasajul evanghelic ne dă şi un avertisment implicit, pe care îl putem rezuma astfel: fiţi atenţi să nu comiteţi aceeaşi greşeală ca oamenii din Nazaret! Într-un anumit sens, Isus se întoarce în patria Sa de fiecare dată când Evanghelia Sa este proclamată în ţările care au fost, la un moment dat, leagănul creştinismului. Europa în general este pentru creştinism ceea ce Nazaretul a fost pentru Isus: locul unde a crescut. Creştinismul s-a născut în Asia, dar a crescut în Europa, aşa cum Isus s-a născut în Betleem, dar a crescut Nazaret. Astăzi europenii riscă să facă acelaşi lucru ca nazarinenii: să nu îl recunoască pe Isus. Carta Constituţională a noii Europe unite nu este singurul loc din care El este “alungat” în prezent.

Episodul evanghelic ne învaţă ceva important. Isus ne lasă liberi; el propune darurile Sale, nu le impune. În acea zi, în faţa respingerii consătenilor săi, Isus nu a formulat ameninţări şi invective. Pur şi simplu a plecat în alte părţi. O dată nu a fost primit într-un anumit sat. Discipolii indignaţi au sugerat să ceară să se coboare foc din cer ca să îi mistuie, dar Isus i-a dojenit şi a plecat de acolo (Luca 9,54). Tot astfel acţionează şi astăzi. El are mai mult respect pentru libertatea noastră decât avem noi înşine pentru libertatea celorlalţi. Aceasta creează o mare responsabilitate. Sf. Augustin spunea: “Mi-e teamă de Isus care trece ” (Timeo Jesum transeuntem). El ar putea, într-adevăr, să treacă fără ca eu să îi dau seama de acest lucru, fără ca fiinţa mea să fie gata să îl primească.

Trecerea Sa este întotdeauna o trecere de har. Marcu spune pe scurt că, ajungând sâmbăta în Nazaret, Isus “a început să înveţe în sinagogă”. Evanghelia lui Luca, însă, precizează şi ce a învăţat şi spus El în acea sâmbătă. Luca spune că El a venit “să duc săracilor vestea cea bună; … să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Luca 4,18-19). Ceea ce Isus a proclamat în sinagoga din Nazaret a fost, aşadar, primul jubileu creştin din istorie, primul mare “an de îndurare”, pentru care fiecare jubileu şi fiecare “an sfânt” este o comemorare.

pr. Raniero Cantalamessa Ritul latin