Start > Ritul bizantin > Predica Crucii – predica predicilor

Predica Crucii – predica predicilor

15 September 2006
2,744 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Predica predicilor… este predica Crucii, prezentată nouă astăzi de Mama Biserică, în duminica de după înălțarea Sfintei Cruci. Suntem cu toții invitați să oferim Crucii inimile noastre, nu flori. Biserica ne îndeamnă să ne ridicăm de la cele lumești, să ne fixăm privirea asupra luminii emanate de Cristos și de Crucea Sa. Semnul central al Evangheliei este Crucea lui Cristos: Dumnezeu pe Cruce – un lucru pe care mintea noastră nu îl poate cuprinde sau pricepe. Doar cei cu inima curată, cu sentimente sincere, pot avea o idee despre ce înseamnă. Doar cei care iubesc, care sunt gata să se jertfească pe sine pentru ceea ce iubesc, pot să înțeleagă Jertfa Fiului lui Dumnezeu. Ceilalți vor rămâne indiferenți. Dar din nou, nu putem compara iubirea dintre oameni și iubirea pentru oameni a lui Dumnezeu.

Pentru poporul ales, Crucea va rămâne semn al puterii și înțelepciunii lui Dumnezeu. Sf. Pavel ne spune că Crucea Domnului a fost nebunie pentru greci și scandal pentru evrei. Primii (grecii, filozofii) doreau soluția la problemele acestei lumi acesteia și ale celei următoare, dar pe măsura înțelepciunii lor. Orice depășea limitele înțelepciunii lor oricum limitate, refuzau să discute. O abordare greșită, “căci [...] întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu” (1Corinteni 1,21).

Ceilalți (adică evreii) credeau că soluția problemei lor stă în divinizarea banilor și în ispășirea conștiinței. La fel se întâmplă și astăzi. “Banii vorbesc.” Oamenii încearcă să materializeze cele mai imateriale idei. Nu îl recunosc pe Dumnezeu și nici voia Lui, care este spre propria lor mântuire, și nu se ajută unii pe alții. Doar predica creștină a Crucii poate salva lumea, și de fapt nu pe toți, ci doar pe cei care sunt atenți (1Corinteni 1,18).

Crucea este cea mai mare mângâiere pentru credincioși, pentru cei care îl acceptă pe Cristos, pe Cristos răstignit. Când evreii au terminat cu răstignirea Domnului, satisfăcuți de ceea făcuseră și privindu-l pe Omul-Dumnezeu suferind, i-au spus: “Mântuiește-te pe Tine Însuți, coborându-te de pe cruce!” (Marcu 15,30), crezând că jertfa Domnului este o condamnare ordinară. Când Cristos s-a urcat pe Cruce El a oferit lumii mântuirea, dar fiecare om pentru a-și “primi” mântuirea trebuie să se urce, în felul lui, lângă Cristos pe Cruce. În limbaj teologic, venirii lui Cristos în această lume i se spune “kenoză” – golire de sine – și ultimul pas al acestei kenoze este Crucea. Prin golire pe sine, prin răstignire – doar astfel omul pământesc poate să fie glorificat.

În viața creștinilor, Crucea înseamnă jertfă. Dar astăzi omul nu mai este dispus să se sacrifice. Mai mult, adesea oamenii îi disprețuiesc pe cei care se jertfesc pentru alții. Cristos nu a promis însă discipolilor săi tronuri aici pe pământ dacă îl vor urma. Nici noi nu putem spera în recompense aici pe pământ, pentru că El însuși nu posedă lucruri pământești. “Împărăția Mea nu este din această lume.” Promisiunea că vom avea o viață bună nu se referă la lumea aceasta. “Păsările cerului au cuiburi și vulpile au vizuini, dar Fiul Omului nu are unde să își plece capul”. El nu ne-a promis funcții înalte aici pe pământ, pentru că nici El nu a ocupat vreo funcție înaltă: “Nu am venit ca să fiu slujit, ci ca să slujesc și să îmi dau sufletul drept răscumpărare pentru mulți.” El nu ne-a promis vremuri calme, pașnice, “deoarece dacă m-au persecutat pe Mine, și pe voi vă vor persecuta”. Și atunci ce ne-a promis Cristos? Sacrificii, golire de sine… crucea: “Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie.”

Dragii mei, viața noastră va fi o cruce. Fiecare va avea o cruce de dus, mai mare sau mai mică, din aur, argint sau lemn. Astăzi cultele creștine au o mare problemă – lipsa de preoți demni. Mii de bărbați studiază teologia dar nu devin niciodată preoți. De ce? Care este motivul? Motivul este că toți caută o viață ușoară, fără responsabilități, o viață fără cruce. Și toți cei care refuză să își poarte crucea suferă o schimbare de atitudine, devenind ostili față de cei care își acceptă crucea. Cei care își duc crucea slujesc Biserica și semenul, și se oferă ca jertfă pentru binele societății, al păcii în lume.

Dragi credincioși, dorim să trăim mai bine, noi, ceilalți, societatea ca întreg? Să ne îmbunătățim viața prin Cruce. Nu prin acuzații și calomnii, nici cu cuțitul sau cu pușca – ci cu crucea. Crucea, nu doar ca o decorație, nici ca sigiliu pe declarații de război, și nici ca cea încrustată în coroanele regilor – nu, ci Crucea aceea simplă, înscrisă în inimile noastre. Crucea, învățătorul și simbolul vieții noastre, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Amin.

Ritul bizantin