Start > Ritul latin > Legea incompatibilității

Legea incompatibilității

11 September 2010
830 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXV-a de peste an (Anul C)

“Domnul a jurat pe slava lui Iacov: “Niciodată nu voi uita faptele lor”. Amos. 8, 4-7

“Vă îndemn dar, înainte de toate, rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.” 1Tim. 2, 1-8

“Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona.” Lc. 16, 1-13

În biserică nu se fac afaceri

Din lecturile de astăzi avem numai de câștigat prin faptul că pot fi considerate separat, în ordinea lor, fără a căuta stabilirea unei legături între ele. Evident că și astăzi există o legătură între prima și a treia lectură – un calcul de tip economic ce intervine în bogăția dominantă a scenei religioase, însă cuvintele pleacă din perspective dintre cele mai diferite, din care cauză duc și la concluzii diferențiate. Mai întâi de toate, scena descrisă de prorocul Amos, simplul păstor și marele specialist de sicomori, care, distanțându-se de reformismul prorocilor precedenți, denunță putregaiul sistemului, prin care regatul de nord este osândit iremediabil distrugerii. Suntem între anii 760-750, înainte de Cristos.

Amos denunță o mentalitate religioasă, încrezută, și complet iresponsabilă, care îi face pe oameni să creadă că o situație rușinoasă de inegalități sociale, de nedreptăți strigătoare la cer, de exploatare a celor săraci și lipsiți de apărare, și de corupție la toate nivele ar fi compatibilă cu practica religioasă. Textul din prima lectură se înscrie chiar în această optică.

Amenințarea prorocului are drept țintă, mai ales, înșelătoria în comerț, în negustorie. Sunt niște șarlatani, care cu toate că respectă sărbătorile poruncite (cele săptămânale ale sabatului, și cele lunare ale lunii noi), le socot a fi niște frâne în negustoriile lor și ca o pierdere. De aceea sunt nerăbdători ca acestea să treacă cât mai repede pentru a-și putea relua activitatea lor lucrativă, recuperându-și pierderile din cauza sărbătorilor prin câștiguri nedrepte în dauna celor săraci (falsificări de măsuri și greutăți, prin fraude asupra calității produselor).

Și mai ales, un păcat îngrozitor: săracul socotit ca orice “marfă negociabilă”. Un nenorocit insolvabil, chiar și pentru o datorie cât de mică, este degradat la nivelul oricărui alt obiect de vânzare cumpărare, iar prețul unui astfel de om era acela al unei perechi de papuci. Unica preocupare a acestor negustori, hoți și tâlhari, mistuiți de pofta nesătulă a câștigului, era aceea de a strânge bani, călcând în picioare cele mai elementare exigențe ale dreptății și înăbușind orice glas al omeniei. Dar peste toate matrapalzâcurile loc infame, peste toate faptele lor mârșave a căzut pe neașteptate un trăznet: “Cuvântul Domnului: “să știți că nu voi uita nici una din faptele nelegiuite pe care le-ați săvârșit.” Asta nu-i numai așa o simplă înștiințare sau o amenințare vagă, ci este vorba despre un jurământ solemn. Dumnezeu, așa cum am văzut duminica trecută “nu uită” de a folosi mila, însă aici jură că nu va uita nedreptățile săvârșite în dauna săracilor.

Acești traficanți fără de scrupule, al căror unic Dumnezeu este pântecele și banul, trebuie să ia aminte că Dumnezeul cel adevărat le înregistrează toate nedreptățile și toate infamiile lor. Lecția este categorică: nu poate sta împreună religia și nedreptatea, cultul și furtul, slava lui Dumnezeu și exploatarea celor săraci. Dumnezeu “uită” practicile religioase ale omului, ba nici nu le ia în considerație, când se pretinde a le împăca, a face casă bună cu o comportare necinstită. Dar nu uită practicile dubioase, necurate.

În biserică, cu mâinile murdare

Și Sfântul Paul, scriindu-i lui Timotei se ocupă de cult dar cu alte intenții (lecturea a II-a). Este vorba de a înălța rugăciuni către Domnul – prin unicul și neînlocuitul mijlocitor Isus Cristos – pentru toți oamenii, deci și pentru regi și pentru cei care dețin puterea. Prin urmare, trebuie să ne rugăm și pentru Nero, care tocmai în acei ani se afla pe tronul imperial al Romei. Scopul acestei rugăciuni comune pentru autorități, este dintre cele mai interesante: “Pentru ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită cu toată evlavia și cu toată cinstea”. (1Tim. 2, 1-2)

Puternici zilei riscă a deveni niște satrapi. Cel ce are autoritate este ispitit de a abuza de autoritate. “Miniștrii”, adică cei care prin definiție, ar trebui să slujească, sunt ispitiți de a-și sluji propriile lor interese și a se sluji de alții în folosul lor propriu, particular. Rugăciunea făcută pentru ei are drept scop de a face inofensive aberațiile puterii, adică de a garanta o conviețuire civilizată, bazată pe o ordine justă și împăciuitoare.

Dar mai există și altceva de luat în seamă referitor la normele dictate de Sfântul Paul asupra rugăciunii:

- Insistența asupra tuturor. Ne aflăm în fața unei rugăciuni de o amplă respirație ecumenică, motivată de necesitatea înrolării în planul lui Dumnezeu, care este universal și nu exclude pe nimeni. De fapt, El vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului.

- Rugăciunea, oricare ar fi locul (“vreau ca oamenii să se roage oriunde s-ar afla”), este problema “mâinilor curate”. Aici este vorba de acea curățenie care elimină murdăria rivalităților, a certurilor, a neînțelegerilor… “Înălțând spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoială”. (1Tim. 2, 8)

Așa cum se vede, Sfântul Paul, atunci când vorbește despre disciplina liturgică nu este preocupat atât de rubrici, ci cheamă în cauză gesturile și atitudinile de fond, pe care trebuie să le inspire rugăciunea. În biserică, în locul sfânt, dar cu inima acolo unde nu trebuie.

- Parabola, ce are ca protagonist pe administratorul necinstit, nu trebuie citită ca o povestire edificatoare, nici stăpâniți de obsesia “salvării moralei” (fie ea și laică). Aici este vorba mai degrabă de primirea unei lecții principale. Isus, probabil că fiind obligat de a-și da o părere etică asupra unui episod, care circula din gură în gură pe vremea aceea, și dădea loc la discuții interminabile, El anume laudă pe acest om necinstit, din cauza operațiilor sale scriptice, în dauna stăpânului (în zilele noastre istețimea lui ar apărea ca o naivitate, față de anumite practici rafinate de corupție), ci pentru promptitudinea lui de a înțelege dramatismul situației, spre a găsi o cale de ieșire.

Omul acesta este unul dintre aceia care nu poate să vorbească și se prinde cu o surprinzătoare rapiditate de reflexe, de singura scândură de salvare. Însă odată Isus îi îndeamnă pe “fiii luminii”, nechibzuiți și nepricepuți, de a înțelege urgența ceasului de față și de a lua o hotărâre serioasă de care depinde tot viitorul lor. Le cere cel puțin acea prezență de spirit, ingeniozitatea și fantezia, pe care o au pungașii din lume, atunci când este vorba de ași apăra interesele. “Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri să vă primească în corturile cele veșnice.” (Lc. 16, 9) Banul nu-și are cursul lui legal dincolo, în împărăția cerului.

De aceea trebuie cheltuit mai înainte de ajunge acolo. Dar asta, evident nu pentru a plăti biletul de intrare sau de rezervare a locului, ci de a semăna puțin prietenia (aici este vorba mai mult de a încheia prietenia, nu de a face pomană), de a distribui puțină dragoste în această lume care este pe cale de a deveni o junglă. În felul acesta, când vă vor lipsi banii, și va veni o vreme când tuturor ne vor lipsi, atunci nu vor lipsi săracii, adică prietenii, care vă vor da o mână de ajutor de a intra în împărăție.

- Cristos stabilește o nepotrivire absolută între slujirea lui Dumnezeu și slujirea mamonei. Nimeni nu-l poate adora pe Dumnezeu, dar în același timp să se închine și la bani. Nu-ți poți întemeia propria viață de dânsul, și pe tot ceea ce i se împotrivește categoric. “Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau toate aceste lucruri, și își băteau joc de el.” (Lc. 16, 14) De notat că fariseii erau niște credincioși exemplari, persoane religioase-model a vremii. Cu toate acestea…, atașarea de practicile religioase și de disciplină ascundeau alipirea lor de bani. Pentru persoanele religioase există totdeauna riscul ca inima să nu le bată acolo unde trebuie ci numai în imediata apropiere a casei de bani, a portofelului. Într-un asemenea caz, acea vorbire a lor neîncetată despre Dumnezeu, devine o insultă adusă majestății divine. Vrând nevrând, în cele trei lecturi din duminica aceasta a fost introdus și un subiect comun. Acela al incompatibilității. Incompatibilitatea dintre Dumnezeu și nedreptate, fanatismele sectare sau cearta, idolatria banului. Nimeni nu poate fi, în același timp și religios și necinstit, și evlavios și harțăgos. Nimeni nu-l poate adora pe Dumnezeu atâta vreme cât îi este lipită inima de bani, de averi.

Ritul latin